Cu aplauze frenetice a fost prezentat în cadrul Colegiului Prefectural și Sorin Gîngă, noul președinte al Asociației Comunelor din România – Filiala Botoșani.
Noul lider al primarilor are o zi de mandat, după ce a fost ales pe această funcție în cursul zilei de 18 decembrie 2018. A preluat ștafeta mai mult forțat de la fostul președinte Dumitru Chelaru, exclus din PSD și care l-a criticat dur mai ales pe prefectul Dan Șlincu, pe lângă liderii partidului principal aflat la guvernare, de la Botoșani sau București.
„Vreau să vă felicit în primul rând și vreau să vă spun că îmi doresc să avem o colaborare cât mai bună între asociație și Instituția Prefectului, de asemenea, între asociație și toate instituțiile care sunt reprezentate în cadrul Colegiului Prefectural”,
Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani
Aplauze puternice în sală. Zâmbete.
Noul președinte al ACoR a subliniat în scurtul său discurs că prima sa sarcină este să restabilească legătura dintre asociația pe care o va conduce și Prefectură sau alte instituții publice.
„Am avut onoarea ieri să fiu ales președintele Asociației Comunelor de către colegii primari și sunt onorat pentru această alegere. Voi încerca să fac față cu brio și voi încerca să restabilesc toate conexiunile cu instituțiile statului și cu Instituția Prefectului și cu Consiliul Județean și cu dv. Asociația Comunelor după cum bine știți are un rol de coordonare a tuturor primarilor din județul Botoșani și orice problemă care considerați că este în atribuția mea, vă rog frumos, cu mare drag voi fi la dispoziția dv.”,
Sorin Gîngă, președintele ACoR Botoșani
Asociația Comunelor din Botoșani nu a mai fost reprezentată în cadrul Colegiului Prefectural de luni bune de zile, cât la conducere s-a aflat Dumitru Chelaru. Fostul președinte îl critica public pe prefect că nu este invitat, reprezentantul Guvernului în teritoriu a explicat faptul că i-a adresat mai multe invitații, pe care nu le-a onorat.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Mobilizare pentru o elevă care a sunat la 112 și a amenințat că se sinucide
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
USR Botoșani: PSD și PNL au luat 10 milioane de euro în martie de la bolnavi și mame
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Elevul olimpic de la Botoșani: TREI calificări la etapa națională
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Gabriela Erdic
Mar 28, 2024
Declarația zilei 28 martie 2024
Gabriela Erdic
Mar 28, 2024