Ştiri
PSD la guvernare va readuce școlile la viață, va proteja elevii și cadrele didactice, asigurând acces egal și neîngrădit la educație

PSD va lua măsuri, din prima zi de guvernare, pentru protejarea elevilor și a profesorilor, astfel încât să redeschidă școlile, asigurând acces la educație tuturor copiilor, indiferent că locuiesc în mediul rural sau urban.

Anunțul a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă, transmis redacției. 

 

„Școlile trebuie să redevină instituții ale educației și formării copiilor noștri, nu muzee, care să fie deschise doar în zilele de alegeri pentru interesele electorale ale partidelor care se află pentru o anumită perioadă la putere. Pentru mine și pentru toți colegii care candidează din partea PSD Botoșani pentru un loc în Parlamentul României, educația nu se negociază, atâta vreme cât ea reprezintă piatra de temelie a fiecărui individ și fiecărei națiuni. Succesul pe care Iohannis l-a urat elevilor, a căror educație a compromis-o prin decizia guvernului său de a închide școlile – în  timp ce în întreaga Europă au rămas deschise – este o imensă bătaie de joc, o sfidare cinică a tuturor familiilor și a părinților din România. Această situație dezastruoasă, care lasă o întreagă generație de tineri fără acces la educație reală și competentă, trebuie să înceteze după 6 decembrie, după ce PSD va ajunge la guvernare”,

 

a declarat Ciprian Manolache, candidat PSD Botoșani pentru Parlament, profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „N. Iorga” Botoșani, fost inspector școlar de specialitate și membru al Uniunii Scriitorilor din România.

 

PSD este singurul partid care are soluții viabile și imediate pentru asigurarea accesului echitabil la educație, pentru susținerea capitalului uman din sistem, pentru modernizarea arhitecturii curriculare și pentru eficientizarea unităților de învățământ, printr-o susținută colaborare între cadre didactice, elevi și părinți.

 

„Specialiștii PSD în domeniul educației, alături de reprezentanții sindicatelor, asociaților de elevi și părinți, au elaborat zeci de programe, gândite să refacă din temelii sistemul românesc de învățământ, prin: digitalizarea materialelor didactice și conectarea la internet a școlilor; finanțarea amenajării sau construirii de creșe și unități after-school; aducerea la zi a infrastructurii școlare și garantarea siguranței în școli; implementarea de noi tipuri de burse pentru elevi; asigurarea demnității cadrelor didactice, odată cu majorarea salariilor și finanțarea activităților de pregătire a acestora. Educația face diferenţa între un om complet și unul incomplet. Un om poate fi independent, poate lua decizii majore singur, în cunoștință de cauză, poate emite judecăți de valoare, numai dacă are în spate o educație solidă.  Realitatea ne demonstrează că nu banii, nu poziția socială, ci educația este cea care ne formează și ne șlefuiește toată viața”,

a completat profesorul botoșănean Ciprian Manolache.

 

Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200020.

loading...
PSD la guvernare înseamnă siguranța locurilor de muncă și siguranța salvării și relansării antreprenorilor români

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
RAZIA de la Cornișa, în comisia de disciplină! Primarul Cosmin Andrei: În ceea ce privește managementul defectuos...
Descinderile Poliției la piscina interioară a Parcului de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa precum și închiderea forțată a activității atrag un val de critici din vârful Primăriei municipiului Botoșani.
FAKE NEWS! Șeful de la Protecția Consumatorilor, categoric în privința așa zisului plan de amenzi: Nu există niciun sâmbure de adevăr
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Eduardt Cozminschi, a reacționat în urma unui articol apărut în presa națională.
Nouă posturi scoase la concurs la Spitalul Mavromati
Cea mai mare unitate medicală din județ face noi angajări.
Ministrul Mediului, anunț despre introducerea unei taxe auto
Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul unei conferințe de presă.
Lucrări de anvergură într-un cartier din municipiu: Asfalt, parc, cișmele și loc de joacă – GALERIE FOTO
Lucrările au fost scoase la licitație, iar primarul Cosmin Andrei a efectuat deja o vizită în teren.
Acești angajați ar putea avea parte de mai multe RECOMPENSE
Se pregătesc noi beneficii pentru unii angajați. 
Jandarmii la ora bilanțului: Misiuni pe bandă rulantă și mii de amenzi date
Jandarmii botoșăneni și-au prezentat bilanțul activității într-un cadru restrâns. 
Zeci de copile din Botoșani au devenit mame, au renunțat și la școală
50 din cele 79 de adolescente care au născut anul trecut un copil, în Botoșani, au renunțat la școală. Copila de 15 ani care a născut de Anul Nou va merge pentru prima dată la școală în toamna lui 2021.
Se pregătesc noi obligații pentru proprietarii de apartamente
Propunerea este făcută de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Loading...
Doi soți aflați într-o mașină, luați la bătaie din senin
Bărbatul a fost amendat cu 3.000 de lei.
CONCEDIERI la stat: CE li se pregătește bugetarilor
Premierul Cîțu a dat semnalul concedierilor în administrația locală.
Este OFICIAL: Aceste persoane vor fi imunizate cu prioritate
Modificările solicitate vor fi puse în practică în următoarele zile, după dezvoltare și o scurtă perioadă de testare.
Această mască ar putea deveni obligatorie: Este o măsură de precauție
Pandemia de coronavirus este departe de a se termina, având în vedere noile mutații ale virusului.
În ultimele zile de mandat: Botoșăneanul care conduce ANPC și-a urcat angajații în cap – CE le-a transmis comisarilor
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, botoșăneanul Eduardt Cozminschi, urmează să fie înlocuit din funcție.
Loading...
Jerbe de flori depuse la cavoul familiei Pisoski de Ziua Micii Uniri – PROGRAMUL pentru 24 ianuarie
Pe 24 ianuarie se împlinesc 162 de ani de la momentul în care s-au pus bazele statului unitar român. Mica Unire nu se putea înfăptui fără aportul fundamental al unui botoșănean, Nicolae Pisoski, unul dintre marii revoluționari pașoptiști.
Voluntarii ajută și după Crăciun: Bucuria din ochii copiilor ne-a încălzit inimileGALERIE FOTO
Au trecut sărbătorile, dar sărmanii au în continuare nevoie de ajutor, mai ales în perioada grea a iernii.
Raluca Turcan anunță CONTROALE, asistații social ”se complac într-un soi de abundență de beneficii”
Ministrul Muncii susține că vor fi intensificate controalele în administrațiile locale și în celelalte instituții care gestionează sistemul de ajutoare sociale.
DERAPAJ - Șefii din Poliție s-au premiat între ei pentru amenzile date populației: Nu mai sunt dosare, nu mai cercetăm, nu se mai face nimic altceva, decât amenzi
Depășirea planului de amenzi le-a adus șefilor din MAI bani în plus la salariu.
Șoferii din Botoșani, disperați din cauza drumurilor: Un pericol major pentru toțiGALERIE FOTO
Zona de nord a Moldovei este renumită în întreaga țară din cauza drumurilor proaste. Iar Botoșaniul se află, din păcate, în top atunci când vine vorba de șoferi nemulțumiți.
Maria este căutată de Poliție, dacă o vezi sună URGENT la 112
Familia o caută de o săptămână.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
"Din nefericire, avem persoane care beneficiază de ajutorul social, de venitul minim garantat, beneficiază și de ajutorul pentru sprijinirea familiei, au și alocațiile pentru copii, au și ajutorul pentru încălzire. Am făcut o ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8738 lei
USD
Dolarul SUA
4.0148 lei
CHF
Francul elveţian
4.5251 lei
GBP
Lira sterlină
5.5099 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8830 lei
XAU
Gramul de aur
241.5144 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2310 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3641 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1207 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1808 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1866 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6551 lei
Vremea
astăzi
Botosani
3.6 o C
Dorohoi
3.4 o C
Bucecea
3.6 o C
Darabani
2.8 o C
Saveni
3.5 o C
Ştefăneşti
2.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.