Concursul este adresat elevilor din toate ciclurile de învățământ.
Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu” inițiază acțiunea-concurs ”Cât stau acasă, scriu un eseu”.
Acțiunea este adresată elevilor din toate ciclurile de învățământ, iar eseurile vor avea ca temă:
-un loc din Botoșani de care se leagă numele Eminescu;
-un obiect din spațiile Memorialului Ipotești (pentru identificare, pot fi vizualizate prezentările memorialului Ipotești pe Youtube);
-un text eminescian;
-temă specială: „Ipoteștiul/Eminescu și noi”.
”Concursul se va desfășura lunar, cât stăm acasă și putem scrie un eseu, prima ediție încadrându-se între 23 martie și 23 aprilie 2020”, precizează Ala Sainenco, managerul Memorialului Ipotești.
Rezultatele concursului, pe secțiuni, așa cum au fost formulate tematic, și pe vârste vor fi anunțate pe 28 aprilie 2020. Premianții vor primi un set de cărți, iar eseurile vor fi publicate.
Cerințe:
Articolele vor fi redactate utilizând: Times New Roman Normal, caracter 12, spațiere 1,0, pentru formatul A4: (21 x 29,7 cm), cu o margine de 3 cm (stânga), 2 cm (sus), 2 cm (jos), 1,5 cm (dreapta). Paginile vor fi numerotate consecutiv.
Volumul textului: 3-5 pagini.
Se va indica: numeleautorului/ autorilor, vârsta, afilierea.
Eseurile vor fi trimise, până la data de 23 aprilie, la adresa: [email protected].
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vești bune: Se dau bani de la stat înainte de Paște
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
AJOFM Botoșani, prima reacție oficială după percheziții – DOCUMENTELE ridicate
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Utilizarea analizei de performanță pentru pariurile pe EURO 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
ANUNȚ de MEDIU pentru Hotel Premier
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024