Ştiri
Propunere INEDITĂ: Concediu PLĂTIT pentru persoanele care trec prin „trauma” divorţului

Persoanele care divorţează ar putea să beneficieze de concediu.

Deputatul PSD Georgian Pop a depus un proiect de lege, la Senat, potrivit căruia persoanele care divorţează să primească, la cerere, trei zile de concediu plătit, pentru că ”trec prin trauma desfacerii căsătoriei” şi au nevoie de timp liber pentru ”soluţionarea problemelor”.

 

Iniţiativa legislativă vine în sprijinirea salariaţilor „ce trec prin trauma desfacerii căsătoriei”, iar pentru acest eveniment este „nevoie de timp liber pentru soluţionarea problemelor pe care le implică”, se arată în expunerea de motive.

„Cei care au divorţat au dreptul la un concediu pentru divorţ de 3 zile lucrătoare”, se arată în proiectul de lege citat de Gândul

Iniţiatorul menţionează că de acest beneficiu au parte doar persoanele asigurate în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat.

„Indemnizaţia pentru concediul pentru divorţ se plăteşte din fondul de salarii al unităţii angajatoare şi este egală cu salariul corespunzător perioadei respective. Concediul pentru divorţ se acordă la cerere, de către angajator, în următoarele 4 săptămâni de la data constatării sau, după caz, a pronunţării divorţului”, se mai arată în proiect.

Potrivit expunerii de motive care însoţeşte proiectul, rata divorţului în Romania, raportată la numărul căsătoriilor, este în medie de 25%, pentru perioada 1990 – prezent, desfacerea căsătoriei „fiind un femonen social cu manifestări constante”.

 

Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat pe 9 octombrie.

 
download from google play download from apple store
loading...
Divorţ cu scandal, tata s-a săturat să plătească pensie alimentară fiindcă mama l-a... exclus


 

ORA 18:00 – Prezență de peste 30% la vot, în județul Botoșani, peste 100.000 de botoșăneni au VOTAT
La ora 18:00, conform informațiilor de la Biroul Electoral Central (BEC) județul Botoșani se afla tot sub media națională privind prezența la vot.
La fel ca PSD-iștii: Nici măcar un semn de la prefect că ar fi votat, coincidențe social-democrate în acțiunile lui Dan Șlincu
Dacă șefii PNL Botoșani și-au făcut publice de sâmbătă locul și ora unde votează, omologii de la PSD au procedat exact invers, o premieră pentru ei.
Mii de români printre care și botoșăneni stau la o COADĂ uriașă pentru a vota – VIDEO
În Diaspora, pentru românii care nu se află între granițele țării au fost deschise 440 de secții de votare. La multe dintre acestea sunt cozi impresionante.
AMENDĂ de 5.000 de lei și plăcuțele reținute pentru un șofer botoșănean
Un control de rutină în trafic s-a transformat într-un coșmar pentru un bărbat din județul Botoșani.
ACCIDENT după o băută: Șoferul a fugit și s-a prezentat la Poliție după câteva ore
Ghinion pentru un conducător auto din cel de-al doilea municipiu al județului care s-a întâlnit în trafic cu un șofer băut.
ORA 13:00 – PREZENȚA la europarlamentare și referendum, județul Botoșani codaș în Moldova alături de Vaslui
Prezență slabă la urne, cel puțin pe Regiunea Moldovei, în rândul cetățenilor cu drept de vot din județul Botoșani.
INCIDENT într-o secție de votare de la Liceul de Artă, o femeie a primit PATRU buletine – VIDEO
Exact în momentul în care familia Flutur a intrat într-una din secțiile de votare arondată la Liceul de Artă Ștefan Luchian, a avut loc un mic incident.
Familia Flutur, cu mic cu mare, de la Victoria până la soție a votat pe trei buletine – GALERIE FOTO & VIDEO
Familia primarului reședință de județ, Cătălin Flutur a ajuns la Liceul de Artă Ștefan Luchian unde și-a exercitat dreptul prevăzut de Constituția României.
A început să se stea la coadă pentru vot, oameni ținuți în pragul secției – GALERIE FOTO
Puțin după ora 10:00 era deja aglomerație la Colegiul Național AT Laurian. Toate cabinele erau ocupate, iar unul dintre membrii secției nr. 62 nu a mai permis câteva minute accesul altor persoane.
Costel Șoptică a venit la vot cu fiul său, cu o MARE dorință – GALERIE FOTO & VIDEO
Președintele PNL Botoșani a votat în această dimineață, la 10:30, la Colegiul Economic. A venit cu fiul lui, Răzvan și cu o parte dintre colegii liberali.
Lidera ALDE, vot cu finuța, sora și o mulțime de colegi: România să fie o țară de mâna întâiGALERIE FOTO
Dacă pretendentul de la Botoșani al Alianței Liberalilor și Democraților la un mandat de europarlamentar a votat singur, lidera organizației județene a venit la urne însoțită de rude și de colegii din conducerea filialei.
Candidatul ALDE, poate cel mai grăbit lider politic la urne: Această societate s-a bazat pe promisiuni, pe vorbe goale - GALERIE FOTO
Unul dintre primii lideri politici botoșăneni care și-au exercitat dreptul de vot la alegerile europarlamentare a fost președintele Tineretului Liberalilor și Democraților.
ORA 9:00: Botoșănenii VOTEAZĂ și pentru referendum – AFLĂ câți au votat la Botoșani
În paralel cu desfășurarea alegerilor europarlamentare are loc și un referendum inițiat de președintele României cu privire la legile justiției.
ORA 9:00 - 10.600 de botoșăneni AU VOTAT deja în secțiile de votare de la Botoșani
Puțin peste ora 9:00, deja mii de botoșăneni își exercitaseră dreptul constituțional de la vota.
VEŞTI pentru şoferi: Se pregăteşte un nou semn de circulaţie 
Șoferii din România ar putea să fie nevoiți să învețe un nou semn de circulație, menit să marcheze o anumită categorie de conducători auto. 
POVESTEA botoşăneanului care i-a refuzat pe Mark Zuckerberg şi Bill Gates: Cel mai tânăr milionar din Silicon Valley
Potrivit unui raport al Yahoo! Finance, Silicon Valley a produs, până acum, aproape 5.000 de milionari. 
Târșă, Chindriș, Pițian, Corban, Piftor - planurile lui Iftime pentru noul sezon
Valeriu Iftime are gânduri mari pentru noul sezon.
ALERTĂ meteo: Botoșaniul intră sub COD GALBEN de vijelii și grindină
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip Cod Galben la Botoșani.
Iftime: Trebuie să vindem de 1 milion de euro
Valeriu Iftime a vorbit despre finalul sezonului la FC Botoșani.
AVERTIZARE meteo: Ploi, grindină şi vijelii anunţate la Botoşani
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de vreme rea valabilă în toata țara.
Sondaj
Vă place Parcul Cornișa?
Da
Nu
Încă nu am fost acolo
Declaraţia zilei
”Vom primi o sumă importantă de bani de la Ministerul Sănătății pentru achiziția de aparatură medicală. Noi am făcut o listă foarte mare la începutul anului și nu ne-am așteptat să primim așa de mult. Cu aparatura asta ...
astratex.ro
Curs valutar
24 mai 2019
EUR
Euro
4.7612 lei
USD
Dolarul SUA
4.2560 lei
CHF
Francul elveţian
4.2429 lei
GBP
Lira sterlină
5.3976 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8834 lei
XAU
Gramul de aur
175.4191 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2371 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4596 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9369 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1633 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1842 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6376 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.