Ştiri
Prisecariu - Tele’M a vîndut un hotel cu peste 3 milioane euro
Tranzacţie importantă pe piaţa imobiliară ieşeană la sfîrşitul anului trecut. Omul de afaceri Dănuţ Prisecariu a vîndut, conform Ziarul de Iaşi, Hotelul Studis pentru o sumă ce trece de 3 milioane de euro, Universităţii “Petre Andrei”. Imobilul este situat chiar în spatele instituţiei de învăţămînt superior, pe strada Otilia Cazimir nr. 10.
Studis
Tranzacţie de 3.080.000 de euro
Informatia privind înţelegerea dintre cele două părţi a circulat încă de la începutul anului universitar, dar tranzacţia a fost perfectată mai tîrziu deoarece, pentru a face achiziţia, reprezentanţii universităţii au negociat un împrumut bancar. Vînzarea hotelului s-a efectuat în decembrie 2010, la notarul Stela Bădărău, iar bunul a trecut din patrimoniul SC Moldova Turism SA în cel al Universităţii “Petre Andrei”. TompeaPentru a achita cele 3.080.000 de euro în contul firmei controlate de Dănuţ Prisecariu, universitatea a contractat un împrumut bancar de la Garanti Bank. în contul căruia a ipotecat chiar Hotelul Studis.

„Este o afacere bună”

Doru Tompea, rectorul Universităţii “Petre Andrei” (foto stînga), a preferat deschiderea unei linii de finanţare. “Chiar dacă am făcut împrumutul, optez pentru deschiderea unei linii de finanţare, deoarece la împrumut dobînda este mare”, a precizat Tompea. Rectorul este mulţumit de noua achiziţie: “Din punctul meu de vedere este o afacere bună. Prin această achiziţie am devenit un campus universitar şi demonstrăm că sîntem o universitate cu standard mare. Înainte, acest imobil era un hostel, dar în prezent l-am modernizat şi l-am adus la un nivel înalt în privinţa dotărilor. L-am dotat cu un bistro şi facem şi un club pentru studenţi”.

Prisecariu mai controlează trei hoteluri

Dănuţ Prisecariu(foto dreapta) nu a răspuns repetatelor apeluri ale reporterilor “Ziarului de Iaşi”.Prisecariu 2Potrivit schiţei clădirii, aceasta are o suprafaţă la sol de 818 metri pătraţi, iar suprafaţa utilă a imobilului este de 3.914 mp. De asemenea, suprafaţa terenului pe care este amplasată clădirea este de 1.280 de mp, din care o parte a fost concesionată de la Consiliul Local Iaşi pentru o perioadă de 49 de ani. Hotelul are în total 86 de camere pentru 172 de persoane, care pot fi cazate în garsoniere sau apartamente duplex, cu cîte două camere a cîte două locuri fiecare şi au în comun bucătăria, holul şi două băi. Pentru studenţii cazaţi aici, există chiar şi două parcări, una subterană, cealaltă supraterană. În urma tranzacţiei omul de afaceri Dănut Prisecariu a mai rămas cu un portofoliu de trei hoteluri, Traian şi Astoria din Iaşi şi Rapsodia din Botoşani. Prima afacere imobiliară de calibru a lui Dănuţ Prisecariu, a fost vînzarea, în 2006, a centrului comercial Moldova Mall fondului de investiţii Equest, pentru suma de 34,5 milioane de euro.


Andrei Drancă: Fondurile Europene, viziunea oamenilor noi și neștiința vechilor politicieni
Vechii politicieni, de 30 de ani, tot ne amăgesc cu ideea atragerii investitorilor strategici în municipiu sau în județ. De 30 de ani pe vorbele lor tot așteptăm investitori strategici dar nu a apărut niciunul.
Cătălin Silegeanu: Despre actorii blaturilor politice, Flutur și Cosmin!
Candidatul independent la Primăria Botoșani, Cătălin Silegeanu, a transmis un nou comunicat electoral.
ALDE Botoșani: Zona Metropolitană locul cu salarii generoase și eficiență zero!
Constituită pentru atragerea eficientă a fondurilor europene, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Zona Metropolitană Botoșani” s-a dovedit a fi un fiasco.
Cosmin Andrei a lansat programul „Parcarea de la blocul tău” împreună cu proiectul „Parking supraetajat la Botoșani”
Candidatul PSD pentru Primăria Municipiului Botoșani, Cosmin Andrei a prezentat astăzi cele două programe „Parcarea de la blocul tău” și „Parking supraetajat la Botoșani”.
Un magazin din Calea Națională a ars noaptea trecută, pagube uriașe pentru proprietari
Noaptea trecută, pompierii botoșăneni au intervenit aproape patru ore pentru stingerea unui incendiu produs în interiorul unui magazin situat pe Calea Națională din municipiul Botoșani.
Riscuri și capcane în videochat
(P) Ca în oricare alt domeniu, și în videochat pot exista anumite riscuri și capcane pe care trebuie să înveți să le eviți.
600 rame stupi de albine arse în incendiul de la Corni, pagube de 500.000 de lei
După o zi întreagă de muncă, pompierii botoșăneni au reușit să stingă incendiul izbucnit vineri dimineață la trei case și anexe din satul Mesteacăn, comuna Corni.
Medicul premiat de președintele României revine la Botoșani și își extinde programul de consultații
(P) Veste bună pentru botoșănenii cu venituri reduse și probleme cardiologice: doctorul Gabriel Cristian de la București și-a lărgit programul de consultații medicale pe care le desfășoară săptămânal la Botoșani începând din luna august.
Micii artiști se întâlnesc la atelierele de creație de la IULIUS MALL Suceava
După prima săptămână de școală sau de grădiniță, cei mici merită un moment de relaxare. Iulius Mall Suceava îi așteaptă pe copii la atelierele de creație, locul în care creativitatea nu cunoște limite.
Loading...
Un tânăr a furat cardul unei persoane și a făcut cumpărături de aproape 1.300 de euro
A achiziționat bunuri de aproape 1.300 de euro.
Flutur în ultima ședință de CL: O singură școală generală ne-a cerut 129.000 de măști. Ca să înțelegeți și dv. cam cum se lucrează
O singură interpelare a fost înregistrată în ultima ședință de Consiliu Local din data de 18 septembrie 2020, ora 10:00.
ULTIMA ședință de Consiliu Local s-a consumat cu o despărțire rece între consilieri - VIDEO
Actualul plen municipal s-a întrunit pentru ultima dată într-o ședință de Consiliu Local. Au făcut-o în același stil din ultimele luni, adică prin intermediul mijloacelor electronice, fără a se vedea efectiv în sala Mihai Eminescu.
Huncă, despre modernizarea DN28B Botoșani – Târgu Frumos: Am putea să facem drumul doar din foile și pozele care s-au făcut până acum
În cadrul unei conferințe de presă, Mihaela Huncă a vorbit și despre starea dezastruoasă a drumurilor din județ. Totodată a afirmat că infrastructura este un obiectiv primordial pentru Pro România.
Peste 1.520 de cazuri noi la nivel național, Botoșaniul cu cele mai puține îmbolnăviri – SITUAȚIA pe județe
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.527 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Loading...
Jandarmii botoșăneni prezenți duminică pe Stadionul Municipal
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoșani va asigura duminică, 20 septembrie, ordinea şi siguranţa publică pe Stadionul municipal Botoșani, la meciul  de fotbal disputat de echipele F.C.Botoșani și Academica Clinceni, începând cu ora 16.30.
Mihaela Huncă: Trebuie să avem grijă de cei care nu mai pot avea grijă de ei, iar Pro România va face acest lucru!
Muți botoșăneni au nevoie de îngrijire și asistență socială. Pro România va trata cu prioritate domeniul social.
Un candidat la CJ vrea să-i ajute pe sărmanii județului – INVESTIȚIILE propuse
Mihaela Huncă a declarat în cadrul unei conferințe de presă că trebuie să-i ajutăm pe cei care nu pot avea grijă de ei. Ca atare, în programul său a inclus și un capitol Pro Incluziune Socială.  
SCANDAL într-un microbuz, un bărbat s-a certat cu șoferul și i-a tăiat un cauciuc - FOTO
Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală.   
Noi IMAGINI de la incendiul care a cuprins trei vile, pompierii se luptă cu focul – VIDEO
Un incendiu izbucnit vineri dimineață este în aceste momente contracarat de patru echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, dar și de pompieri voluntari și  echipaje medicale.
O școală din Botoșani a trecut de la scenariul galben la cel verde – SITUAȚIA din învățământul botoșănean
Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoșani monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel judeţean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare localitate.
Sondaj
Pe cine votați la Primăria Botoșani?
Gheorghe Ciubotaru - PMP
Cosmin Andrei - PSD
Liviu Toma - Pro România
Roxana Țurcanu - ALDE
Cătălin Flutur - PNL
Corina Dănuță - PPUSL
Marcel Gheorghiță – USR-PLUS
Cătălin Silegeanu - independent
Altul
Declaraţia zilei
„Dacă mai urmează încă un an la fel de secetos, atunci lucrurile se complică foarte mult. Dacă urmează doi ani la fel de secetoşi şi noi suntem la acelaşi nivel al infrastructurii de irigaţie, lucrurile se complică foarte ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8582 lei
USD
Dolarul SUA
4.0972 lei
CHF
Francul elveţian
4.5132 lei
GBP
Lira sterlină
5.3220 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9261 lei
XAU
Gramul de aur
257.4245 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2476 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3490 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9944 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1126 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1821 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6530 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.