Ştiri
Primul stâlp de nocturnă băgat în pământ cu emoţii edilitare – VIDEO & GALERIE FOTO
Joi la amiază s-a montat primul stâlp de nocturnă de pe StadionulMunicipal. Operaţiunea de anvergură a avut loc în parcarea din spateletribunei VIP şi a presupus utilizarea concomitentă a două macarele,fiind fixat în pământ stâlpul dintre tribuna a II – a şi peluza MarianCrudu, dinspre bulevardul Mihai Eminescu.
Pilonul avea deja montată instalaţia electrică şi înainte de a fi amplasat s-au făcut ultimele probe la proiectoare. Apoi, una dintre macarale l-a ridicat de partea unde sunt montate panourile cu becurile, iar cealaltă l-a direcţionat de la bază. Operaţiunea propriu-zisă a durat în jur de cinci minute şi s-a finalizat cu fixarea stâlpului în locaşul deja creat, fiind efectiv prins în şuruburi uriaşe. Operaţiunea a fost supervizată de eugen turcanu nocturnavicele Ţurcanu.
„Am avut emoţii când am asistat la ridicarea acestuia, dar totul a decurs cu bine, firma care se ocupă are experienţă vastă şi utilaje adecvate. Graficul stabilit dinainte prevedea această dată ca termen de montare. În week-end sperăm să terminăm şi stâlpul celălalt, dinspre bulevard, urmând ca utilajele să fie montate luni în stadion şi să terminăm până la sfârşitul săptămânii viitoare montarea tuturor celor patru stâlpi”, a declarat Eugen Ţurcanu.
Acesta şi-a exprimat speranţa ca termenul avansat de mai multe ori, adică meciul cu Dinamo de pe 13 septembrie, să fie jucat la lumina reflectoarelor.
Operaţiunea de amploare desfăşurată astăzi a presupus închiderea parcării din spatele tribunei oficiale şi restricţionarea accesului pietonal în acea zonă.



CITEŞTE ŞI:
Mastodont așteptat la stadion, s-a cerut autorizație pe ruta București – Botoșani
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 Doi stâlpi de nocturnă montați la sol, operațiuni de amploare la stadion– GALERIE FOTO
Salarii MĂRITE pentru bugetari, lider sindical: Am vrea să nu fim folosiți în lupta electorală
În cadrul unei conferințe de presă, președintele Ligii Sindicatelor din Învățământ (LSI), Liviu Axinte, a ținut să lămurească o serie de aspecte apărute în spațiul public în legătură cu creșterea salariilor.
Fumatul în locuri publice interzise i-a ars la buzunar
Jandarmii au aplicat sancțiuni contravenționale botoșănenilor care nu au respectat legea.
Activitate reluată la instanțele din Botoșani
Instanțele botoșănene și-au reluat miercuri, 29 ianuarie 2020, activitatea după ce ieri s-au judecat doar cauzele urgente.
Orban pregătește o LOVITURĂ pentru militari şi poliţişti: Sunt o sfidare la adresa unui om care a muncit o viață
Veste îngrijorătoare pentru polițiști și militari.
Marțea neagră pentru zeci de căruțași din județ: Amenzile trec de 34.000 de lei
În patru comune din județ au acționat polițiștii botoșăneni, într-o singură zi peste 50 de sancțiuni fiind aplicate.
A spart casa unui gospodar, dar nu s-a bucurat decât o zi de bunurile furate
Bărbatul are dosar penal și este cercetat pentru furt calificat.
Pedepsit drastic după ce a fost tras pe dreapta: CE a pățit un șofer botoșănean la Suceava
Un control de rutină a fost de ajuns pentru ca bărbatul din Botoșani să rămână pieton pentru câteva luni.
Ministrul Sănătății le cere SCUZE familiilor jignite de declarația referitoare la autism
Victor Costache a declarat, marți seară, că își cere scuze în fața familiilor care s-au simțit jignite de declarațiile sale referitoare la autism.
Asta ne mai lipsea, și o spune chiar ministrul: Statul ne-a bramburit cărţile de muncă, cine are noroc iese la pensie, cine nu, nu
Ministrul Muncii a anunţat că nu toate cărţile de muncă sunt scanate, unele dintre ele fiind deja pierdute sau aflate în arhive care nu pot emite adeverinţe de vechime.
Loading...
REVOLTA unui medic: Ce caută gazele toxice în incinta școlilor și a grădinițelor? Iată cum se face dezinfecția
Medicul oferă soluții pentru directorii de școli și grădinițe care doresc să acționeze fără riscuri în unitățile de învățământ.
Posturi scoase la concurs în școli din Botoșani, OFERTE și pentru cei cu 10 clase
Pentru un singur post este necesară vechimea în muncă.
Comunicat PSD - Tamara Ciofu: „Guvernarea liberală nu a luat măsuri concrete pentru creșterea ratei de vaccinare a categoriilor de populație vulnerabilă împotriva gripei și rujeolei”
Deputatul social-democrat Tamara Ciofu, de profesie medic pediatru și membru în Comisia pentru sănătate și familie, atrage atenția că este nevoie urgentă de măsuri pentru creșterea gradului de vaccinare pentru categoriile de populație vulnerabilă.
Dacă nu ești bugetar, VEȘTILE sunt proaste pentru 2020: Ce se întâmplă cu salariile
Mai mult, urmează și măsuri pentru restrângerea cheltuielilor cu beneficiile extrasalariale.
În căutarea brandului de ţară, cu producători din Botoșani: Trebuie să dezvoltăm cultura gastronomică locală
Cum pot deveni produsele tradiţionale româneşti un brand de ţară la export?
Loading...
Zile de coșmar pentru botoșăneanul manager de spital: Executorii bat la poartă, vor SECHESTRU
Unitatea medicală refuză să zile să achite restanţele unui concediat abuziv de către director.
Guvernul face economii cu oamenii pe care îi dă afară: CINE sunt cei care vor rămâne fără locuri de muncă
Guvernul a făcut ieri anunțul. Au loc mai multe reorganizări. Situația este una drastică pentru angajații acestor instituții.
Botoșănean întors din iadul din Afganistan: Să dorm cu pistolul sub pernă a fost cam cum aş dormi aici cu telefonul - FOTO
În Afganistan totul este ostil. Este exact cum vedem în filme, povestesc românii care s-au întors de curând acasă.
DOLIU la o instituție din Botoșani: Un fost director s-a stins din viață
Un fost director s-a stins din viață fulgerător la începutul acestei săptămâni.  
IMAGINI din casa groazei, CE s-a aflat despre bărbatul carbonizat - FOTOGALERIE
Pompierii botoșăneni care au răspuns apelului de ajutor din comuna Lunca au reușit să lichideze incendiul izbucnit în această după amiază la o casă de locuit.
ASTĂZI LA BOTOȘANI: Bărbat MORT în chinuri groaznice, scos pe brațe de vecini
Tragedie petrecută în urmă cu puțin timp la Botoșani.
Un stalp amplasat.Un alt stalp montat,gata de amplasare.Un al treilea stalp in curs de asamblare.Al patrulea stalp e pe drum.Grea misiune pentru Viceprimarul Turcanu.Ce n-a exersat cand trebuia,face acum pe un salariu bun.Repeta la nesfarsit numaratoare stalpilor.Ma intreb ce va face,cand se va termina Nocturna?Credca va incepe sa numere mesajele trimise Primarului,de colega de plimbari,Catalina.Sa vezi atunci bataie de cap!
14 august 2014, 14:33
Ma tarane, ada firma din Iasi si fa festivalul, mincinos de doi lei care incerci sa manipulezi poporul.
14 august 2014, 12:33
Loading...
Sondaj
Primarii ar trebui aleși:
Într-un singur tur, chiar dacă ocupantul primului loc nu are 50% din voturi
Din două tururi, astfel încât câștigătorul să aibă peste 50% din voturi
Declaraţia zilei
„Cred că pledoaria d-lui consilier Anton are un puternic iz politic. Eu nu cred că această defalcare a sumelor pe UAT-uri s-a făcut cu iz părtinitor pentru că e caracteristic PNL-ului. Văd că ultima perioadă de timp se bate ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7769 lei
USD
Dolarul SUA
4.3418 lei
CHF
Francul elveţian
4.4536 lei
GBP
Lira sterlină
5.6485 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9804 lei
XAU
Gramul de aur
219.3158 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2464 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4149 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9311 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2952 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1895 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6392 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.