Ştiri
Primarul Flutur după ce ieșenii au sărit la bătaie pe stadion: Este o palmă pe obrazul lor

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani, a comentat premiera negativă a istoriei recente din fotbalul botoșănean petrecută luni seara pe Stadionul Municipal.

Atunci FC Botoșani a jucat cu Poli Iași, într-o partidă unicat în care Iașul a fost gazdă la Botoșani acasă.

 

Tot atunci, mai mulți fani ieșeni au sărit la bătaie la spectatorii aflați în imediata vecinătate a peluzei unde a fost alocată galeria.

 

„Dacă ei s-au comportat așa, este o palmă pe obrazul lor. Cred că mai bine de asta nu am avut noi galerie, că cine știe ce se întâmpla. Doar de data asta”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

În cazul în care ieșenii vor solicita o prelungire a disputării meciurilor la Botoșani, primarul este de părere că solicitarea va fi primită pozitiv.

 

„Ei au spus că vin pentru patru meciuri. Gazonul lor l-au terminat, nu au făcut hârtie undeva. Bine, și dacă mai vor să mai joace un meci, noi manifestăm toleranță și deschidere la lucrurile astea pentru că am spus și atunci: dacă ajungem și noi în situația lor și mai trebuie să jucăm în altă parte?”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

De altfel, această bătaie este prima din ultimele decenii pe Stadionul Municipal Botoșani, cunoscut drept unul dintre cele mai liniștite din țară.

 

Însă Cătălin Flutur a rememorat un alt moment, mai dur decât ceea ce s-a văzut luni seara pe arena sportivă.

 

„În timp am văzut tot felul de galerii din astea mai ciudate. Nu este pentru prima dată, a fost și mai urât. Încă pe vremea răposatului Ceaușescu au fost niște lucruri foarte urâte atunci. Copil fiind, eram și eu acolo și mă uitam. I-au urcat acolo în podul ăla la casa lui Dănilă și le-a dat foc. Nu a mai putut să intervină miliția de atunci. O gloată dezlănțuită, este greu să o gestionezi până la urma urmei, mai ales aceste galerii”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

După meciul de luni seara, echipajele de jandarmi au aplicat mai multe sancțiuni celor care au provocat scandal pe stadion. Oficialii ieșeni nu au exprimat nici o poziție oficială față de ce s-a întâmplat.

 

loading...
Stewarzii de la Poli Iași - FC Botoșani au mâncat bătaie de la suporterii ambelor echipe – VIDEO

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Medic de la Urgențe, mesaj pentru botoșăneni: Se poate trăi cu această boală, eu am 20 de ani de când…
Un medic de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a vorbit despre una dintre bolile care din cauza complicațiilor apărute, nu mai poate fi tratată.
Becali a făcut prima ofertă pentru Chindriș, Iftime nici nu vrea să audă
Valeriu Iftime a dezvăluit ce ofertă i-a făcut Gigi Becali pentru transferul lui Andrei Chindriș la FCSB.
CUM va fi vremea în următoarele zile la Botoșani, CÂND sunt anunțate primele ninsori
Temperaturile se mențin mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă.
BOALA nu ține cont de vârstă: Copil de un AN din Botoșani diagnosticat cu o boală galopantă specifică adulților
O boală care are o evoluție galopantă lovește și în botoșănenii cu vârste extrem de mici. 
ACUM: Drumarii de la SDN astupă găurile pe o șosea națională – GALERIE FOTO
Intervenția are loc pe un sens de mers, alternativ, cu semnalizarea aferentă.
Femeile antreprenor au făcut calculul Digitalizare vs Șomaj, scorul este astronomic
Se aşteaptă ca cea de-a Patra Revoluţie Industrială să aibă efecte semnificative asupra capitalului şi pieţei muncii, inclusiv prin schimbarea modului de interacţiune şi chiar a comportamentului indivizilor.
Comunicat PSD – Federovici face apel la CNAIR pentru drumul Botoșani - Ștefănești: PNL trebuie să înceteze cu manipularea
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a solicitat astăzi Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să publice contractul de finanțare pentru modernizarea drumului DN 29D, Botoșani – Ștefănești.
Au snopit în bătaie trei bărbați, patru agresori plasați sub control judiciar
Scandalul a avut loc la un bar, cei patru agresori având asupra lor și obiecte periculoase.
Vânt de țeapă de 270.000 de euro la FC Botoșani: Nu mă mai caută să discutăm despre bani
Valeriu Iftime a fost păcălit?
Din dragoste... s-a ales cu dosar penal: Iubitul a băgat-o în belele, polițiștii NU s-au lăsat păcăliți
O tânără de 20 de ani, care a încercat să își acopere iubitul, va fi cercetată penal. Și tânărul de 22 de ani va avea aceeași soartă.
Femeia care a jefuit o tânără în stația de maxi-taxi a fost REȚINUTĂ, polițiștii au descins la locuința acesteia
Tânăra de 26 de ani, care a fost jefuită în centrul orașului, și-a recuperat banii și actele.
Vești excelente din Mozambic: Iulian Rotariu domină ultramaratonul Ultra Africa Race - FOTO
Iulian Rotariu este primul și singurul român înscris în această cursă de 220 de kilometri.
Sărbătoare în comunitate, speranțe pentru sute de pacienți: Promitem să nu dezamăgim și să continuăm să construim împreună
Secția îngrijește anual peste 1000 de pacienți cu afecțiuni grave.
ATENȚIE! Poţi fi amendat pe un drum cu zăpadă chiar dacă ai anvelope de iarnă
Nu mai este mult şi vom avea zăpadă și polei, iar legea prevede că în aceste condiții este obligatoriu să ai mașina echipată cu anvelope de iarnă.
A dat nas în nas cu polițiștii, botoșăneanul a fost dat jos din mașină și ”premiat” cu un dosar penal
Circula cu mașina în miez de noapte, fără grija că îi va ieși în față un echipaj de poliție.
Ai 18 ani? Poți munci în Portugalia și Danemarca, NU e nevoie să știi o limbă străină
Se va munci într-o fermă cu lucrători din diverse țări.
Cimitirele în funcţiune pot fi extinse FĂRĂ autorizaţie de construire
Legea a fost promulgată miercuri.
Vești proaste pentru angajați: Se umblă la zilele libere
Este alertă printre angajați după ce au apărut informații legate de zilele libere pe care ar urma să le aibă. Parlamentarii discută un proiect în acest sens.
CASTING: Se caută o fetiță pentru un rol în filmul scris de o botoșăneancă și regizat de un italian
Fetița trebuie să cunoască limba engleză.
Nu ignora avertismentul medicului: Orice persoană care se știe că are încă o boală de fond…
Două noi cazuri de gripă au fost înregistrate, în ultima săptămână, în judeţul Botoşani, potrivit unei raportări întocmite de Direcţia de Sănătate Publică.
Parerea mea ca organizatorii, respectiv partea ieseana si cu cea botosaneana, nu au incheiat un protocol privind acest meci. Daca Iasul este gazda atunci abonamentele , invitatiile, etc. botosanenilor nu mai sunt valabile. Botosanenii trebuiau sa cumpere bilete normal ca si cum ar fi la Iasi, cu locuri ramase libere dupa ce iesenii au rezevat un numar de loc uri. Cred ca asa era corect.De aici a plecat, cred, si scandalul. Pacat suntem vecini si placut ar fi fost sa nu se fi intimplat ceea ce sa intimplat.
23 octombrie 2019, 19:45
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Cu cine votați în turul II al alegerilor prezidențiale?
Klaus Iohannis
Viorica Dăncilă
Declaraţia zilei
“Bani mulți sau puțini, nu mai contează. Acesta a fost prețul oferit de CFR Cluj, plus că eu am venit gratis la Botoșani când m-au adus…Consider că mi-am făcut treaba bine, am fost plătit la fel, am încercat să fac ...
astratex.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7669 lei
USD
Dolarul SUA
4.3343 lei
CHF
Francul elveţian
4.3832 lei
GBP
Lira sterlină
5.5740 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9887 lei
XAU
Gramul de aur
204.6051 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2472 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4287 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9446 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2672 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1866 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6380 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.