Ştiri
Primarul, directori, consilieri PDL la cules sutiene, pampers, TV, faianţă– GALERIE FOTO
Democrat-liberalii botoşănenii au ieşit sâmbătă dimineaţă în zona Lebăda pentru a participa la acţiunea „Let’s do it, Romania”. În jur de 150 de membri ai formaţiunii de guvernământ au strâns gunoaiele de-a lungul drumului ce duce spre Iaşi, intrând şi în pădurea din apropiere.

Înarmaţi cu saci şi mănuşi PDL-iştii au dat peste o gamă cât se poate de variată de deşeuri, de la clasicile PET-uri şi pungi de snacks-uri până la sutiene, pampers, gresie, faianţă. Mai mult, s-a găsit chiar şi un ecran de televizor. „Ăsta de acum este DEEE (deşeuri din echipamente electrice şi electronice – n.r.)”,  a spus zâmbind primarul Cătălin Flutur. Acesta a coordonat acţiunea la care au participat şi directori ai unităţilor de stat, pecum Victor Ivănescu de la SC Eltrans SA sau Ioan Buzilă de la Casa Judeţeană de Pensii, consilieri locali, Ovidiu Luca şi Carmen Bălăucă şi mulţi tineri dirijaţi de preşedintele organizaţiei de profil, Gabriel Alecsandru.
Curăţenie în portocaliu
„Pentru noi a devenit deja o tradiţie pentru că şi anul trecut am participat la această acţiune. Noi am ales astăzi să încercăm să curăţăm cea mai importantă poartă de intrare în municipiul Botoşani. Pe lângă tot ce înseamnă partea de acostament ne-am propus să intrăm în pădure până la intersecţia cu Draxiniul (...). Avem aici nişte parcări care sunt transformate ad-hoc în picnic şi nu întotdeauna cei care vin la picnic lasă şi curat în urmă”, a afirmat Cătălin Flutur. Participanţii la acţiune au venit în mare parte îmbrăcaţi cu tricouri portocalii şi cu eşarfe la gât. „Este o notă de distincţie, cel puţin s-a hotărât să fie o acţiune cu o notă de distincţie, pentru că altfel ar fi crezut că nu ştiu cu ce ne ocupăm” a explicat preşedintele PDL Botoşani, care a adăugat şi că, „eu cred că în momentul de faţă şi colegii noştri politici sunt prin alte zone ale oraşului şi judeţelui şi fac acest lucru”. Aceasta după ce liderii PSD nu au anunţat că vor lua parte la o „Let’s do it, Romania”. PDL-iştii au strâns zeci de saci de gunoi pe care i-au pus pe marginea drumului, de unde au fost ridicaţi de o maşină de la SC Urban Serv SA.
Sergiu BĂLĂŞCĂU

































Bețiv cu tupeu în trafic: CE a făcut când a fost prins beat la volan
Polițiștii continuă cercetările.
A data iama în ograda unui om, polițiștii botoșăneni au dibuit hoțul
Prejudiciul a fost recuperat parțial, fiind restituit persoanei vătămate.
Și-a lăsat iubita de 17 ani să conducă mașina, amândoi s-au ales cu dosare penale
Mașina i-a fost încredințată minorei de un tânăr de 18 ani.
ALERTĂ: Meteorologii anunță trei zile cu ninsori și deosebit de reci
Administrația Națională de Meteorologie a emis marți dimineață o alertă meteo valabilă până joi, la ora 10.00.
CAPTURĂ importantă la frontiera botoșăneană, contrabandiștii au abandonat coletele și au fugit - VIDEO
Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 7.500 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 91.500 de lei.
Din trecutul istoric al fostelor județe Botoșani și Dorohoi, la Muzeul de Istorie
Vernisajul are loc în Sala Polivalentă a Muzeului de Istorie Botoşani.
ACCIDENT în municipiul Botoșani, victima traversa regulamentar
Femeia rănită a fost transportată la spital.
Consiliul Județean Botoșani și Memorialul Ipotești, parteneriat cultural cu Ambasada României la Berlin
Consiliul Județean Botoșani și Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” au aderat, la invitația Excelenței Sale, Ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, la Platforma dedicată cooperărilor diasporei academice și de excelență cu mediile instituționale și profesionale din România.
ASTĂZI: Ziua deţinuţilor politici anticomunişti, CÂȚI oameni au murit torturați în închisoarea de la Botoșani
Jertfa acestor oameni, lupta dusă de cei care încă trăiesc, pare uneori atât de neimportantă pentru cei care au astăzi vârsta la care alții, în urmă cu decenii, intrau deja în temnițele comuniste. 
Loading...
Pățania unei femei chiar de Ziua Mamei: A fost nevoie de intervenția pompierilor
O clipă de neatenție s-a transformat, pentru o mămică din Dorohoi, în panică, atunci când și-a dat seama că nu mai poate intra în apartamentul în care se afla, singură, fetița ei de patru ani.
O botoșăneancă adoptată la 13 ani în Italia își caută părinții și frații: Am fost internată la casa de copii
Carmen trăiește în Italia și își caută familia biologică.
Pacienţii pot muri cu zile pe şoselele din Botoșani: Infrastructura face diferenţa între viaţă şi moarte
Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă din Botoşani au tras un semnal de alarmă şi spun că, din cauza drumurilor proaste, există riscul să le moară pacienţii în maşinile de intervenţie.
Un celebru artist botoșănean a anunțat în mijlocul concertului că devine tată
Spectacolul organizat duminică de impresarul Liviu Sorinel la Rapsodia City Center și dedicat femeii a fost unul plin de momente emoționante.
Aproape 700 de locuri de muncă disponibile la Botoșani – LISTA
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a transmis lista locurilor de muncă vacante la data de 8 martie 2021.
Loading...
Ani dedicați îngrijirii copiilor! Șapte mame de profesie sărbătorite la Botoșani cu diplome și flori – GALERIE FOTO
De Ziua Internațională a Femeii, șapte mame de profesie au fost sărbătorite la  sediul Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC).
Există la Botoșani! Elevii de liceu care cer școală online și NU vor prezența fizică la școală
În vremuri în care educația online este tot mai contestată, există și elevi care preferă totuși această variantă, în detrimentul prezenței fizice la școală.
Sabie medievală găsită la Stâncești: Sperăm să fie o descoperire epocală
Arma a fost pusă la dispoziţia autorităţilor, urmând a fi expertizată pentru se vedea dacă are valoare istorică.
Doar 18 cazuri noi la Botoșani în ultimele 24 de ore
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi înregistrate în ultimele 24 de ore.
Cinci botoșăneni ”culeși” de jandarmi în miez de noapte
Misiunile executate de jandarmii botoșăneni la sfârșitul săptămânii trecute s-au concretizat în aplicarea a nu mai puțin de 89 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 20.000 de lei.
ACUM: Șapte femei sărbătorite la sediul DGASPC - GALERIE FOTO
Un moment festiv are loc în aceste momente la sediul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani.
Este un tip în costum,cu un sac în mână...jenant,foarte jenant modul de a-şi face reclamă!oare când merge la grătar tot asa se echipează?
26 septembrie 2011, 06:40
TOVARASE Sergiu BĂLĂŞCĂU, de ce nu popularizati ce au facut elevii liceelor din Botosani? De ce politizati o actiune care nu are nimic de a face cu politica? Jenant, tovarase Balascau.
24 septembrie 2011, 17:25
Oameni buni dar ce este cu atata ura?....niciodata nu va fi bine daca nu vom schimba inainte de toate caracterul mizer.....oamenii acestia si_au facut datoria de cetateni ai acestui oras!!!...voi care comentati?
24 septembrie 2011, 16:13
Gunoierii sterg sa nu se vada cat nenorocire a lasat in urma, nu pot sterge ce este in sufletul romanilor.
24 septembrie 2011, 15:18
wow... ce de gunoaie in pozele astea... si toate portocalii... :))
24 septembrie 2011, 14:37
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
„Ce siguranță au acești copii de 15 – 16 ani maximum pe traseu, de la școală până acasă, ei termină orele la 19:00, respectiv 20:00. Când ajung acasă, când se odihnesc, când învață? Plus siguranța deplasării, de la ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8838 lei
USD
Dolarul SUA
4.1118 lei
CHF
Francul elveţian
4.4060 lei
GBP
Lira sterlină
5.6917 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7890 lei
XAU
Gramul de aur
223.8171 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2309 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3297 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1502 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2419 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1852 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6568 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.8 o C
Dorohoi
1.0 o C
Bucecea
0.9 o C
Darabani
1.3 o C
Saveni
0.8 o C
Ştefăneşti
4.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.