Regulamentul privitor la parcarea autoturismelor din municipiul Botoșani este la un pas de aplicare.
Ieri au fost constituite comisiile prin care bunurile care sunt în prezent în custodia Primăriei să fie preluate de societatea Eltrans cea care se va ocupa de administrarea parcărilor cu plată din oraș dar și de blocarea și ridicarea mașinilor parcate neregulamentar.
În paralel, șefii de la societatea de transport public a orașului lucrează la o modificare de statut pentru a introduce în obiectul de activitate și administrarea de parcări sau blocări și ridicări mașini.
„S-au semnat ieri deciziile pentru constituirea comisiilor de analiză și de preluare a bunurilor. Noi suntem în faza de modificare de statut la Registrul Comerțului, urmează ca în perioada următoare, comisia numită să evalueze bunurile, adică parcometrele și mașina de ridicat. În situația în care sunt funcționale, le preluăm și sperăm ca de la 1 februarie să începem dacă totul decurge bine”,
Victor Ivănescu, director general SC Eltrans SA
Având în vedere că spre exemplu parcometrele nu au fost folosite de șapte ani de zile, directorul Eltrans susține că nu preia nici un bun care nu este în bună stare de funcționare.
Mai ales că odată începută această activitatea, ar putea să apară și tot felul de probleme. Primele ar fi la plata parcărilor publice.
„Ulterior vor fi probleme cu plata cu cardul, că am înțeles că și pe taximetriști îi obligă acum să aibă POS, să poată plăti omul cu cardul. Dar așa, se duc în fața parcometrului și ce fac dacă nu au bani mărunți?”,
Victor Ivănescu, director general SC Eltrans SA
De la Primărie s-a solicitat o sumă de bani pentru amenajarea terenului de 1.200 mp pe care vor fi găzduite mașinile ridicate din oraș. Acesta se află în spatele sediului Eltrans din Zona Industrială a orașului.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
ANUNȚ Tribunalul Botoșani: Transferul unor mijloace fixe și obiecte de inventar fără plată
Gabriela Erdic
Apr 25, 2024
Sute de locuri puse la dispoziția tinerilor care vor să devină pompieri
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Șoferi de microbuz AMENDAȚI de polițiști după un control în trafic: Câțiva călători, dați jos
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024