Ştiri
Primăria caută bătrânii abandonați prin case care au nevoie de ajutor

Municipalitatea botoșăneană întocmește lista persoanelor de peste 65 de ani, fără susținători, care au nevoie de asistență pentru aprovizionare

În conformitate cu prevederile Ordonanței Militare nr. 2, referitoare la obligațiile autorităților locale privind asistența acordată persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani pentru aprovizionare în condițiile restricțiilor impuse de starea de urgență, primarul Cătălin Flutur a întreprins o serie de acțiuni în vederea identificării tuturor celor în cauză.

 

Pe raza municipiului Botoșani există la această dată mai mult de 15.000 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani. Cea mai mare parte a acestora au rude care îi ajută la procurarea alimentelor, medicamentelor și a bunurilor de consum necesare, astfel încât să nu fie nevoite să își părăsească locuințele.

 

Pentru a întocmi lista completă a celor pe care nu are cine să îi asiste în privința aprovizionării, primarul Cătălin Flutur a avut o întrevedere cu președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din municipiul Botoșani, care s-a implicat în această operație, transmițând către asociații solicitarea de a întocmi listele de bătrâni care vor trebui ajutați.

 

Dificultatea identificării tuturor celor în cauză apare în zonele de case ale municipiului, acolo unde nu există asociații de proprietari. Pentru ca nici unul dintre vârstnicii din municipiul nostru care are nevoie de ajutorul autorităților locale să nu fie omis, Primăria pune la dispoziția celor aflați în această situație două numere de telefon la care pot suna pentru a fi luați în evidență: 0231/502200 și 0372/316724.

 

Pentru trimiterea către fiecare dintre bătrânii care au nevoie de ajutor a alimentelor și/sau medicamentelor solicitate municipiul a fost împărțit în zone, care vor fi acoperite de personalul Direcției de Asistență Socială, Poliția Locală și voluntari ai ONG-urilor locale.

loading...
În sprijinul botoșănenilor: AJUTOR pentru bătrânii care nu mai pot ieși din case

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Directorul AJOFM neagă sabotajul online: S-a stricat un switch
Directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) neagă acuzațiile de sabotaj informatic care i se aduc de către sindicatul salariaților instituției.
RAZIE de amploare a Poliției Rutiere, concluzie surprinzătoare a oamenilor legii: Toți cei legitimați… - FOTO & VIDEO
Restricţiile dispuse prin ordonanţele militare sunt pentru siguranţa dumneavoastră! Fiţi responsabili, respectaţi-le! Acesta este mesajul polițiștilor botoșăneni care astăzi au desfășurat o amplă acțiune în stradă.
Primar din Botoșani: ”Nu am încasat, în ultimele trei săptămâni, niciun leu din taxe şi impozite locale”
Primarul a atras atenţia asupra dificultăţilor financiare cu care se confruntă administraţiile locale, pe fondul epidemiei de coronavirus.
Când nu-i omoară COVID-ul, tinerii mor din cauza infecțiilor din spitale
Un medic specialist ATI explică de ce mor tinerii din cauza COVID-19.
Muzeul care ne învață cum să depistăm ”grădina zoologică” din apartament: Fiecare încăpere a casei își are ”locatarii” ei - FOTOGALERIE
În fiecare locuință, casă sau apartament există câte o mică grădină zoologică în care găsim o mare diversitate de insecte. Apariția lor și decizia de a rămâne alături de noi mai mult decât ne dorim să le găzduim, reprezintă o sursă considerabilă de stres. Și nu numai...
O asistentă medicală de la Spitalul Județean a leșinat de epuizare
Caz revoltător la spitalul Județean de Urgență Mavromati, din Botoșani, unitate medicala COVID 19.
Alți 17 botoșăneni au fost băgați în carantină
Mai mulți botoșăneni care au venit din străinătate au fost băgați în carantină.
Dosare penale pentru doi tineri au „EVADAT” dintr-un centru de carantină
Mulți dintre botoșănenii pentru care s-a luat măsura carantinării, nu respectă restricțiile impuse de autorități.
Se redeschid casieriile Nova Apaserv - PROGRAMUL
NovaApaserv a transmis programul casieriilor în luna aprilie.
Loading...
APROAPE o săptămână de când a venit aparatul de testare DONAT de un ONG, abia de AZI se fac teste
Asociația „Salvează o inimă” condusă de botoșăneanul Vlad Plăcintă, cu sprijinul mai multor cetățeni sau oameni de afaceri din Botoșani a donat Spitalului Județean Mavromati un aparat de testare a coronavirusului.
Municipalitatea va distribui săptămânal pachete cu alimente vârstnicilor
Anunțul a fost făcut de către Primăria Botoșani printr-un comunicat de presă.
Câmp pârjolit de flăcări, pompierii au stins flăcările care „amenințau” și-o casă – FOTO&VIDEO
Arderile necontrolate de vegetație uscată au scăpat de sub control și miercuri la amiază.
Amenzile pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare pot fi plătite online: CUM se procedează
Începând de pe 6 aprilie 2020, plata amenzilor pentru încălcarea prevederilor Ordonanțelor Militare poate fi făcută și online.
Schimbarea făcută de WhatsApp din cauza coronavirusului: CUM sunt afectați utilizatorii
 Această schimbare rămâne în vigoare pe termen nelimitat.
Loading...
300 de euro ceruți drept sporuri pentru acești angajați
Sindicaliștii au trimis în acest sens o adresă către ministrul Marcel Vela.
O botoșăneancă a așteptat peste o săptămână să fie testată pentru coronavirus
Botoșăneanca ar fi fost într-un final testată după ce a intrat în direct la un post de radio.
RAZIE în două localități acasă la oameni, în mașini și la unități economice – FOTO&VIDEO
Echipaje mixte de polițiști și jandarmi botoșăneni au acționat și în două localități din județ, fiind aplicate mai multe amenzi.
ASTĂZI DE LA ORA 10: Moment de reculegere în toată țara pentru ambulanțierul mort de COVID
În toate Serviciile Publice de Ambulanţă este declarat doliu şi se va ţine un moment de reculegere timp de un minut.
S-a depășit pragul de 200 de morți pe seama COVID-19, printre decedați o femeie de 38 de ani fără afecțiuni
Grupul de Comunicare Strategică a raportat, miercuri dimineaţă, încă şase decese din cauza noului coronavirus în România.
APIA Botoșani: Îndemn către fermieri pentru depunerea online a acestor cereri unice de plată
În cele două zile de depunere electronică, s-au depus deja un număr de 339 cereri de plată, pentru o suprafață de 1.388 hectare.
"Cătălin Flutur a avut o întrevedere cu președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din municipiul Botoșani, care s-a implicat în această operație, transmițând către asociații solicitarea de a întocmi listele de bătrâni care vor trebui ajutați." Deci preşedinţii de asociaţii votaţi de o gaşcă de 15-20 de inşi vor hotărâ soarta bătrânilor singuri şi fără venituri. Te apucă greaţa să vezi cum nişte escroci care s-au făcut stăpâni pe câte 40-45 de scări vor face jocul găştilor care i-au ales ilegal. Să fie clar, legile asociaţiilor de proprietari stipulează foarte clar că asociaţia se constituie pe condominiu, adică acea clădire, parte din clădire multietajată care conţine spaţii şi instalaţii comune, iar preşedinte nu poate fi decât o persoană ce are proprietatea în condominiu. Practic actualii preşedinţi nu sunt legali decât pe scara, condominiul, unde au proprietatea. Primarul cu bună ştiinţă foloseşte pentru o treabă foarte grafă persoane ilegal devenite preşedinţi. Atunci ce credibilitate mai are această acţiune? Pot crede pe bună dreptate că aceşti bani vor merge la susţinătorii aşa zişilor preşedinţi. Ce treabă au asociaţiile de proprietari în ajutorarea bătrânilor fără posibilităţi materiale, se dau ajutoarele prin asociaţii? Miroase puternic a mânăreală.
26 martie 2020, 22:15
Loading...
Loading...
Sondaj
Credeți că sunt reale statisticele privind infectările cu coronavirus făcute publice de autorități?
Declaraţia zilei
“Copiii sunt încântați că pot fi utili si că pot participa, într-o anumita măsură, pentru a trece cu bine de această problemă cu care toți ne confruntăm. Multumesc dui Câșlariu pentru donația făcută, pentru implicare ș ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8338 lei
USD
Dolarul SUA
4.4477 lei
CHF
Francul elveţian
4.5796 lei
GBP
Lira sterlină
5.4833 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0874 lei
XAU
Gramul de aur
236.2803 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2393 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3495 lei
AUD
Dolarul Australian
2.7355 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1721 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1776 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6477 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.