Ştiri
Primăria Botoșani începe, din 6 iulie, distribuirea alimentelor pentru săracii municipiului

Primăria Municipiului Botoşani începe programul de distribuire a produselor alimentare prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate POAD 2020.

Distribuirea produselor alimentelor se va desfășura după următorul calendar:

 

-  6 -17 iulie 2020 - Persoanele beneficiare de venit minim garantat potrivit Legii 416/2001(categorii de persoane stabilite conform art. 3 alin (1) lit. a) din OUG nr.84/2020)

- 20 - 31 iulie 2020 - Familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei potrivit Legii nr. 277/2010 (categorii de persoane stabilite conform art. 3 alin(1) lit. b)din OUG nr.84/2020)

 

În cazul în care după data de 31 iulie există stocuri de produse alimentare, acestea vor  fi distribuite persoanelor cu handicap grav și accentuat, adulți și copii(categorii de persoane stabilite conform art.3 alin (1) lit c) din OUG nr.84/2020), în perioada3 - 14 august 2020.

 

 

De unde se ridică produsele

 

Produsele vor fi ridicate de către titulari sau reprezentanţii legali ai acestora, în baza actelor de identitate (originale), valabile la data distribuirii, conform programării de mai sus, între orele 9,00-15,30 (vineri 9,00-13,00), de la Incubatorul de Afaceri, spaţiul U1A1 din Calea Naţională nr. 144.

 

În cazul persoanelor cu handicap grav și accentuat, ridicarea produselor se va face pe baza actului de identitate și a certificatului de încadrare în grad de handicap (originale si copii) valabile la data distribuirii.

 

În cadrul POAD 2020 ajutoarele vor fi distribuite într-o cutie de carton cu conținut identic, în fiecare cutie se vor afla următoarele produse alimentare și cantități:

 

loading...
ASTĂZI: Au ajuns ajutoarele de la UE pentru săracii județului – GALERIE FOTO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Decizie a Biroului Electoral Municipal: Renumărarea tuturor voturilor în 18 secții de votare din municipiul Botoșani
În urmă cu scurt timp, membrii Biroului Electoral al Circumpscripției Municipale nr. 1 Botoșani au decis renumărarea tuturor voturilor valabil exprimate în data de 27 septembrie 2020 în 18 din cele 85 de secții de votare din municipiu.
Orban a băgat șefii în ședință după recordul de infectări: Facem o analiză foarte serioasă
Ludovic Orban s-a declarat îngrijorat după recordul de infectări cu noul coronavirus anunțat astăzi de Grupul de Comunicare Strategică.
Apel DISPERAT: Un botoșănean are nevoie urgent de sânge
Mesaj pentru toți cei care pot dona sânge.
Deține afaceri în Botoșani, iar diseară va primi titlul de cetățean de onoare în județul vecin
Primarul orașului a declarat că este un titlu binemeritat
Pentru prima oară România a trecut granița a 2.000 de cazuri de Covid – SITUAȚIA de la Botoșani
Grupul de Comunicare Strategică a transmis situația cazurilor noi, iar pentru prima dată de la începutul pandemiei au fost raportate peste 2.000 de cazuri.
A picat transferul lui Ofosu: Cel mai rău îmi pare pentru el
Chiar dacă, în urmă cu 5 zile, Marius Croitoru  a anunțat că Reagy Ofosu (29 de ani) este pe picior de plecare și șansele ca el să rămână sunt destul de mici, se pare că transferul jucătorului a picat.
Medic nou la Unitatea de Primiri Urgențe Botoșani
Una dintre cele mai aglomerate unități medicale de la Botoșani și-a mărit echipa.
KFC vine cu o surpriză pentru clienți – CE a lansat lanțul de restaurante
Schimbare la restaurantul de tip fast food.
Posturi pentru bugetari scoase la concurs la instituțiile din Botoșani - LISTA
Noi angajări la instituțiile publice din Botoșani.
Loading...
Percheziție la locuința unui bărbat, s-a deschis dosar penal – GALERIE FOTO
Polițiștii efectuează în continuare cercetări.
Cât de mult contează culoarea pantofilor de damă în momentul alegerii lor?
(P) Doamnele si domnisoarele adora sa mearga la cumparaturi si sa se intoarca acasa cu cat mai multe variante noi de incaltaminte si de haine pentru garderoba lor si asa prea mare si neincapatoare. Printre primele lucruri pe care le cumpara o femei cand se afla la cumparaturi se afla si perechile de pantofi. Pantofii nu sunt niciodata suficienti in garderoba, mereu e loc de inca o pereche, indiferent de sezon.
Cătălin Flutur: PSD intimidează membrii birourilor electorale pentru a bloca renumărarea voturilor
Frica de adevăr naște monștri.
TRAGEDIE: Botoșănean mort într-o fântână, câinele bărbatului a dat alarma
Oamenii l-au găsit pe bărbat după ce i-au văzut câinele lătrând agitat în jurul fântânii.
Încă cinci ani de închisoare pentru botoșăneanul fost primar: ”Amanta” îl înfundă din nou
Puţin peste cinci ani de închisoare a primit fostul primar în dosarul “Amanta”, un dosar care se află pe masa judecătorilor tot de atâţia ani.
Loading...
ASTĂZI: Ultima zi în care instituțiile mai pot afișa salariile bugetarilor, de mâine se dau AMENZI
Listele se publică de două ori pe an, mai exact în datele de 31 martie și 30 septembrie, atât la sediile proprii, cât și pe site-urile instituțiilor respective.
PSD Botoșani: Flutur vrea să ajungă primar prin încălcarea flagrantă a normelor electorale în vigoare și prin falsuri în acte publice
PSD Botoșani solicită intervenția organelor abilitate ale statului pentru oprirea lui Cătălin Flutur și a subordonaților săi de la încălcarea flagrantă a tuturor normelor electorale și a Hotărârilor Biroului Electoral Central în vigoare.
Primăria Botoșani caută un șef și doi inspectori: CONDIȚIILE și calendarul pentru concurs
Pentru a ocupa unul dintre cele trei posturi este nevoie de vechime, experiență și studii superioare.
Botoșănenii care s-au săturat de sărăcie: Primar de patru mandate învins de un mic fermier novice în politică
Disperaţi că nu au apă, canalizare, drumuri şi nicio perspectivă, sătenii au refuzat să-l mai voteze pe vechiul primar de patru mandate, optând pentru un mic fermier, care nici măcar campanie electorală nu a prea făcut.
Festivalul FILIT ajunge și la Ipotești, astăzi prima masă rotundă on-line - FOTO
În colaborare cu Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, pe platforma Zoom a Memorialului, Muzeul Național al Literaturii Române Iași va organiza două mese rotunde.
Cătălin Silegeanu: De peste 24 de ore nu avem nicio reacție fermă din partea autorității statului!
Cătălin Silegeanu devine tot mai categoric în privința renumărării voturilor în urma scrutinului de duminică, 27 septembrie 2020.
Sondaj
Credeți că o vom duce mai bine după alegerile din 27 septembrie?
Da
Nu
Va fi la fel
Declaraţia zilei
„Consider că dl primar a intrat într-o etapă în care se victimizează și aduce tot felul de argumente care nu sunt adevărate, pentru a susține faptul că nu a pierdut această bătălie. În loc să fie bărbat și să recunoasc ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8698 lei
USD
Dolarul SUA
4.1617 lei
CHF
Francul elveţian
4.5043 lei
GBP
Lira sterlină
5.3406 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9382 lei
XAU
Gramul de aur
252.1123 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2456 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3330 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9625 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1050 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1791 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6540 lei
Vremea
astăzi
Botosani
10.7 o C
Dorohoi
11.0 o C
Bucecea
10.4 o C
Darabani
12.2 o C
Saveni
10.8 o C
Ştefăneşti
10.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.