În Primăria Vf. Câmpului a ajuns s-a înregistrat și o apariție feminină în premieră.
Mirela Adomnicăi, omologul prefectului Dan Șlincu de la Suceava, a fost invitată să ia parte la evenimentele ce au fost organizate în cadrul vizitei în județul Botoșani a ministrului apelor și pădurilor Ioan deneș.
Prefectul de Suceava a onorat invitația având în vedere că acumularea de la Vf. Câmpului se întinde și pe o suprafață din județul vecin, pe teritoriul comunei Zvoriștea.
Mirela Adomnicăi a ascultat cu interes discuțiile purtate și a avut intenția să intervină mai deloc. A stat alături de prefectul Dan Șlincu cu care a schimbat amabilități.
În istoria județului Botoșani nu a fost vreo femeie care s fi ocupat funcția de prefect. De altfel și la Suceava Mirela Adomnicăi este prima doamnă care este reprezentantă a Guvernului în teritoriu. Echipa de conducere de la Instituția Prefectului Suceava este totalmente feminină, pentru că și subprefect a fost numită tot o doamnă.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
INEDIT: Ștergar tradițional așternut în Parcul Primăriei de elevi de la Arte și Școala Elena Rareș
Gabriela Erdic
Apr 25, 2024
Declarația zilei 25 aprilie 2024
Gabriela Erdic
Apr 25, 2024
Gabriela Erdic
Apr 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024