După alegerile locale dar și cele parlamentare au existat mai mulți liberali, în general proveniți din fostul PDL, care au cerut demisia președintelui PNL Botoșani.
Unii mai fățiș, alții indirect. Tututor, Costel Șoptică le transmite:
„Mi-am dat seama că nu am de ce. Și nu ar rezolva nimic. Dacă plecarea mea ar rezolva ceva, aș pleca. Dacă știu că eu azi plec și mâine vine cineva și face o treabă extraordinară, mă dau deoparte, nu asta e problema”.
În schimb, deputatul a fost tranșant după dublul eșec electoral din 2020 și a recunoscut ruptura din partid.
„Vina aparține cumva tuturor. Pe o parte cu aceste probleme pe care le avem în interior și care nu se mai termină PNL – PDL și s-a ajuns aici. Dar eu am fost întotdeauna mai împăciuitor și ca să fie pentru toată lumea clar, cândva am fost și membru și dincolo și dincoace”
Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani
Mai departe, liderul PNL a arătat că-și dorește să continue în echipă cu Cătălin Flutur: „Am și discutat, rămâne în continuare, mi-a spus și dlui că își dorește o perioadă de liniște. Și eu simt nevoia, vă spun sincer, să am o perioadă de liniște de două, trei săptămâni dar nu am avut parte de ea”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vești bune: Se dau bani de la stat înainte de Paște
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
AJOFM Botoșani, prima reacție oficială după percheziții – DOCUMENTELE ridicate
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Utilizarea analizei de performanță pentru pariurile pe EURO 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
ANUNȚ de MEDIU pentru Hotel Premier
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024