Ştiri
Prefectul și o șefă de instituție, apel către directori să-și lase mașinile acasă

Directorii instituțiilor deconcentrate au fost convocați în ședința ordinară a Colegiului Prefectural.

În cadrul întrunirii, Cristina Kashyap, comisarul-șef de la Garda de Mediu Botoșani, a prezentat o serie de acțiuni de control efectuate în acest an.

 

La finalul prezentării, a adresat un apel către directorii de instituții prezenți la ședință, și anume să își lase mașinile acasă în fiecare vineri.

 

"Și să nu uitați de Vinerea Verde. Este o  campanie derulată la nivel național, vă rugăm să fiți un exemplu. Vedeți în cele două zile câte avertizări de Cod Roșu avem. Toate acestea sunt rezultatul acțiunilor noastre".

Cristina Kashyap, comisar-șef Garda de Mediu

 

Și prefectul Dan Nechifor a adresat același mesaj, directorii fiind rugați nu numai să promoveze această campanie, dar să și participe efectiv la ea.

 

"Adresez și eu aceeași rugăminte pe care a făcut-o dna comisar-șef",

Dan Nechifor, prefect

 

La începutul lunii martie, ministerul Mediului a lansat campania civică ”Vinerea Verde”, în efortul de a reduce poluarea din orașe și nu numai. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a explicat că această campanie va fi una voluntară. Șefii de instituții din România vor avea datoria de a-și informa angajații despre această campanie, iar cei care au posibilitatea să aleagă o altă metodă de deplasare, lăsând autovehiculul personal acasă.

 

loading...
Șefă de instituție, pe bicicleta la serviciu în Vinerea Verde - GALERIE FOTO
Prima ”Vineri verde” a prefectului Dan Nechifor - FOTOGALERIE

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
URMĂRIRE în trafic după un botoșănean, polițiștii l-au imobilizat și dus la secție
Bărbatul a fost prins în cele din urmă și condus la sediul Poliției.
GALERIE FOTO Desfășurare impresionantă de forțe în această dimineață: IMAGINI spectaculoase de la exercițiul ISU
Reacția forțelor de intervenție în cazul procedurii unei situații de urgență complexe a fost testată în această dimineață, în cadrul unui exercițiu de cooperare desfășurat la stațiile de tratare și epurare a apei din Cătămărăști Deal și municipiul Dorohoi, dar şi în zonele adiacente acestora.
AVERTIZARE meteo: Ploi și furtuni anunțate de meteorologi în următoarele zile
Este valabilă pentru toată țara și intră în vigoare joi la ora 19:00. 
ANUNȚ Primăria Eminescu privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire sală cu tribună 180 de locuri”
COMUNA MIHAI EMINESCU anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ,,CONSTRUIRE SALĂ CU TRIBUNĂ 180 LOCURI, SAT IPOTEȘTI, COMUNA MIHAI EMINESCU, JUDEȚUL BOTOȘANI”, propus a fi realizat în satul Ipoteşti, comuna Mihai Eminescu, județul Botoşani.
Încă o avarie: Se oprește apa pe Bulevard și alte cinci străzi
Lucrările ar putea fi finalizate în jurul orei 20:00.
Iftime dă din casă: Sunt foarte mulţi jucători care nu ar vrea să meargă la FCSB; Sunt sensibili
Finanţatorul echipei de fotbal FC Botoşani, Valeriu Iftime, a declarat, miercuri, că există mai mulţi jucători de la echipa botoşăneană care nu îşi doresc să joacă la FCSB.
Taximetriștii din Botoșani vor să crească tarifele – SUMELE propuse
În acest sens a fost trimisă o adresă către municipalitate.
Trei frați au provocat un incendiu, pompierii s-au luptat cu flăcările mai multe ore
Un vecin a observat primul isprava copiilor.
FC Botoșani a transferat un atacant „izgonit” de un alt club din Liga 1 - FOTO
S-a alăturat clubului FC Botoșani pentru următorii doi ani.
Loading...
Se resfințește o Biserică, botoșănenii așteptați să se închine în Sfântul Altar
Sărbătoare într-o localitate din Botoșani.
Fermierii din zona Moldovei se adună la Stațiunea Popăuți
Evenimentul va avea loc vineri, 17 septembrie 2021 la ora 11:00.
Garda de Mediu, PROVOCARE pentru pescari: NU va fi fir întins ci o … - FOTOGALERIE
Garda de Mediu a transmis un mesaj pe rețelele de socializare către toți pescarii.
ANUNȚ Termen limită pentru plata taxei de utilizare a locurilor publice, a taxei de liberă trecere și a mai multor impozite
Primăria Municipiului Botoşani aduce la cunoştinţă agenţilor economici şi populaţiei  următoarele termene de plată ale impozitelor şi taxelor locale:
Mai sunt doar câteva zile: Mii de firme botoșănene riscă amenzi sau chiar desființarea din cauza unei declarații
Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) a emis o informare referitoare la depunerea declarației privind beneficiarii reali. ONRC trage un semnal de alarmă privind respectarea termenului până la care trebuie adus la oficiile județene acest document.
Loading...
Iftime și banii de la FC Botoșani: Lumea crede că noi facem saci de bani și noi facem saci de perne
Președintele grupului de firme ”Elsaco”, care controlează FC Botoșani, a făcut astăzi un bilanț după opt etape disputate în Liga 1. Dincolo de rezultate, despre care recunoaște că nimeni din conducerea clubului nu se aștepta să fie la un asemenea nivel, Valeriu Iftime este în continuare preocupat de aspectul financiar.
Centrul orașului PARALIZAT patru weekenduri la rând de un târg agricol
Una dintre cele mai aglomerate parcări ale centrului municipiului Botoșani urmează să fie blocată pe perioada weekendului timp de o lună de zile.
Ceremonie la Inspectoratul Școlar cu copiii excelenței: Voi sunteți cei care ați reușit un bac de 10 în pandemieVIDEO & GALERIE FOTO
Inspectoratul Școlar Județean alături de Prefectura Botoșani au premiat financiar elevii care au terminat liceul anul școlar trecut și care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat.
Preot din Botoșani, apel de suflet către oameni: Paracliserul Bisericii are nevoie de sânge
Cei pot dona sunt rugați să se prezinte joi dimineață la Centrul de Transfuzii Botoșani.
Un botoșănean l-a învins în instanță pe un mare șef de la București
Instanța de la Tribunalul Botoșani i-a dat câștig de cauză unui botoșănean. 
Exercițiu de amploare al pompierilor la stațiile de tratare și epurare de la „Apă”, persoane salvate de alpiniști
Întreaga desfășurare de forțe va avea loc joi începând cu ora 10:00.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Cine are dreptate în conflictul PNL - USR-PLUS?
PNL
USR-PLUS
Nici PNL, nici USR-PLUS
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
“Ne gândim la vaccinare sau testare săptămânală. Acestea sunt opiniile pe care eu, ca și consilier onorific, le promovez la nivelul primului ministru, în care fac o evaluare a stării actuală. Din punctul meu de vedere, stimulă ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9482 lei
USD
Dolarul SUA
4.2041 lei
CHF
Francul elveţian
4.5494 lei
GBP
Lira sterlină
5.8091 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8419 lei
XAU
Gramul de aur
240.3689 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2369 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4167 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0753 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3262 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1957 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6654 lei
Vremea
astăzi
Botosani
27.6 o C
Dorohoi
24.9 o C
Bucecea
25.7 o C
Darabani
24.0 o C
Saveni
24.9 o C
Ştefăneşti
30.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.