Primul reprezentant al Guvernului în județ a evitat să facă prea multe considerații pe tema comunicatului trimis de deputatul Costel Lupașcu, prin care i se cerea demisia sau demiterea.
Prefectul a arătat că nu a citat materialul remis presei de parlamentarul social-democrat, dar că oricum se ferește să facă prea multe comentarii întrucât este o acțiune pur politică.
Și a pus în antiteză cele 12 ore de lucru la serviciu ale sale cu inactivitatea reprezentantului PSD.
”El pe unde a fost zilele astea, asta-i întrebarea? A stat izolat și îmi spune mie să îmi dau demisia? Nu comentez afirmațiile politice ale domnului deputat. Dacă le-ar fi făcut în calitate de simplu cetățean, poate că le-aș fi comentat”,
Dan Nechifor, prefect.
Acuzat că a ordonat control la Direcția de Sănătate Publică (DSP) într-un moment inoportun, prefectul a arătat că efectuarea unor astfel de verificări stă în atribuțiile sale și este convins că vor scoate la suprafață faptul că unii angajați ai instituției nu și-au făcut treaba cum se cuvine.
”Eu nu comentez comunicate politice, eu nu fac politică. Mă bucur că îl aud și nu l-am văzut, aceasta e diferența dintre noi doi: eu am fost în linia întâi, el a fost, nu știu, la o cabană, habar nu am unde a fost. Nu-i treaba mea, fiecare se izolează cum vrea”,
Dan Nechifor, prefect.
Acesta a adăugat că a văzut mult mai des jurnaliști botoșăneni ”în linia întâi” decât pe amintitul deputat și că, ”m-am străduit, stând aici câte 12 ore pe zi poate că mai omiți uneori anumite lucruri”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Patru ani după gratii după ce a tâlhărit o studentă: Bărbatul a fost prins de polițiști la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Vin banii: Peste 10.000 de botoșăneni își primesc alocațiile și indemnizațiile de la stat
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Botoșani, locul 3 pe Moldova la furat curent, la vecini se fură inclusiv gaz
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Zeci de apeluri la 112 la Botoșani: Scandaluri și farsori amendați
Diana Arici
Apr 19, 2024