Ştiri
POVESTEA botoșănencei care și-a transformat casa într-un muzeu: Când sunt supărată sau bolnavă vin aici şi mă simt mai bine FOTOGALERIE

Dragostea pentru tradiţie a făcut-o pe Niculina Andronache să îşi transforme casa într-un adevărat muzeu, loc unde sunt expuse cu grijă toate obiectele cu istorie pe care le-a adunat de-a lungul celor 70 de ani de viaţă.

Pasiunea unei foste învățătoare

 

Comuna botoşăneană Vorona, atestată din vremea lui Ştefan cel Mare, este locul unde tradiţiile vechi de câteva secole sunt păstrate cu sfinţenie.  Aici s-a născut Niculina Andronache, un tezaur viu al culturii populare. Provine dintr-o adevărată dinastie de ţesătoare la războiul medieval şi a reuşit să promoveze cultura tradiţională din nordul Moldovei în cele mai importante oraşe ale Europei occidentale, scrie Adevăru.  

 

 Până la 70 de ani a făcut de toate, însă cel mai de preţ lucru este că a reuşit să transmită câtorva generaţii meşteşugul tradiţional.  Niculina a fost învăţătoare şi a avut grijă să-şi facă ucenici, din mâinile ei ieşind ţesătoare şi buni confecţioneri de măşti autentice pentru sărbătorile de iarnă. Întotdeauna respecta cu sfinţenie un obicei: ţinea clacă, în fiecare săptămână, cu fetele din sat pentru a transmite mai departe meşteşugul.

 

 

Trei odăi de muzeu  

 

Muzeul Niculinei Andronache a fost inaugurat pe 8 iunie. Propriu-zis, expoziţia se află în locuinţa ei, pe o uliţă, nu departe de centrul comunei. Pentru sine, Niculina şi-a păstrat o cameră cu faţa către grădină – cele trei odăi rămase le-a transformat în muzeu. Fiecare are câte un specific: de la camera tradiţională plină cu lăicere şi covoare până la încăperea de lucru a ţesătoarei cu război de ţesut din perioada interbelică, vârtelniţe, dar şi alte ustensile la fel de vechi. Nu lipseşte nici colţul şcolarului de la ţară, de acum un secol, dar nici camera copiilor mici, cu tradiţionala covată din lemn cioplit pe post de leagăn

 

Majoritatea obiectelor sunt de la oamenii bătrâni din comună care, la rândul lor, le au moştenire de la bunici şi străbunici. De aproape 30 de ani umblă Niculina după aceste piese deosebit de valoroase.

 

De multe ori a dat peste ele atunci când îi ajuta pe bătrâni prin ogradă cu treburile sau pur şi simplu făcând o muncă aproape ca un etnograf.

 

„Am adunat mai multe piese umblând pe teren. Am ajutat bătrâni, le-am tăiat lemne, le-am dus apă, tot ce trebuia. Eu nu mă feream de muncă, şi la noi aici, la Vorona, unde suntem o comunitate tradiţională, aşa-i obiceiul – cei în putere îi ajută pe cei mai în vârstă. De multe ori mă întrebau: «Cu ce te ocupi matale?». Atunci le spuneam de pasiunea mea şi că vreau să adun obiecte vechi din lumea satului pentru o expoziţie. Şi de multe ori îmi dăruiau lucruri rare, de o valoare inestimabilă“,

 

povesteşte Niculina Andronache.  

 

Obiecte primite

 

 Voroneanca a primit obiecte chiar şi din Cluj şi din Republica Moldova, pe care le-a inclus într-o zonă aparte a expoziţiei, specifică altor zone etnografice. În rest, muzeul din casa Niculinei este un adevărat templu al tradiţiei ţărăneşti cu rădăcini medievale din nordul Moldovei.

 

 „Aceste obiecte sunt pentru mine de nepreţuit – au o valoare, mai ales spirituală, deosebită. Dar sunt valoroase şi din punct de vedere etnografic. Este o cronică vie a vieţii ţăranului din această parte de ţară – este de neratat. Pentru mine este ca un templu; am dat totul pentru a expune aceste obiecte, chiar şi casa. Când sunt supărată sau bolnavă, vin aici şi mă simt mai bine“,

se destăinuie Niculina.

 

Click AICI pentru continuarea articolului.

loading...
Primul muzeu al lipovenilor din România care intră în circuitul național, evenimentul a reunit zeci de oameni / Explozie de bucurie cu Katiușa și Kalinka la Botoșani – GALERIE FOTO&VIDEO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
GALERIE FOTO Desfășurare impresionantă de forțe în această dimineață: IMAGINI spectaculoase de la exercițiul ISU
Reacția forțelor de intervenție în cazul procedurii unei situații de urgență complexe a fost testată în această dimineață, în cadrul unui exercițiu de cooperare desfășurat la stațiile de tratare și epurare a apei din Cătămărăști Deal și municipiul Dorohoi, dar şi în zonele adiacente acestora.
AVERTIZARE meteo: Ploi și furtuni anunțate de meteorologi în următoarele zile
Este valabilă pentru toată țara și intră în vigoare joi la ora 19:00. 
ANUNȚ Primăria Eminescu privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire sală cu tribună 180 de locuri”
COMUNA MIHAI EMINESCU anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ,,CONSTRUIRE SALĂ CU TRIBUNĂ 180 LOCURI, SAT IPOTEȘTI, COMUNA MIHAI EMINESCU, JUDEȚUL BOTOȘANI”, propus a fi realizat în satul Ipoteşti, comuna Mihai Eminescu, județul Botoşani.
Încă o avarie: Se oprește apa pe Bulevard și alte cinci străzi
Lucrările ar putea fi finalizate în jurul orei 20:00.
Iftime dă din casă: Sunt foarte mulţi jucători care nu ar vrea să meargă la FCSB; Sunt sensibili
Finanţatorul echipei de fotbal FC Botoşani, Valeriu Iftime, a declarat, miercuri, că există mai mulţi jucători de la echipa botoşăneană care nu îşi doresc să joacă la FCSB.
Taximetriștii din Botoșani vor să crească tarifele – SUMELE propuse
În acest sens a fost trimisă o adresă către municipalitate.
Trei frați au provocat un incendiu, pompierii s-au luptat cu flăcările mai multe ore
Un vecin a observat primul isprava copiilor.
FC Botoșani a transferat un atacant „izgonit” de un alt club din Liga 1 - FOTO
S-a alăturat clubului FC Botoșani pentru următorii doi ani.
Se resfințește o Biserică, botoșănenii așteptați să se închine în Sfântul Altar
Sărbătoare într-o localitate din Botoșani.
Loading...
Fermierii din zona Moldovei se adună la Stațiunea Popăuți
Evenimentul va avea loc vineri, 17 septembrie 2021 la ora 11:00.
Garda de Mediu, PROVOCARE pentru pescari: NU va fi fir întins ci o … - FOTOGALERIE
Garda de Mediu a transmis un mesaj pe rețelele de socializare către toți pescarii.
ANUNȚ Termen limită pentru plata taxei de utilizare a locurilor publice, a taxei de liberă trecere și a mai multor impozite
Primăria Municipiului Botoşani aduce la cunoştinţă agenţilor economici şi populaţiei  următoarele termene de plată ale impozitelor şi taxelor locale:
Mai sunt doar câteva zile: Mii de firme botoșănene riscă amenzi sau chiar desființarea din cauza unei declarații
Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) a emis o informare referitoare la depunerea declarației privind beneficiarii reali. ONRC trage un semnal de alarmă privind respectarea termenului până la care trebuie adus la oficiile județene acest document.
Iftime și banii de la FC Botoșani: Lumea crede că noi facem saci de bani și noi facem saci de perne
Președintele grupului de firme ”Elsaco”, care controlează FC Botoșani, a făcut astăzi un bilanț după opt etape disputate în Liga 1. Dincolo de rezultate, despre care recunoaște că nimeni din conducerea clubului nu se aștepta să fie la un asemenea nivel, Valeriu Iftime este în continuare preocupat de aspectul financiar.
Loading...
Centrul orașului PARALIZAT patru weekenduri la rând de un târg agricol
Una dintre cele mai aglomerate parcări ale centrului municipiului Botoșani urmează să fie blocată pe perioada weekendului timp de o lună de zile.
Ceremonie la Inspectoratul Școlar cu copiii excelenței: Voi sunteți cei care ați reușit un bac de 10 în pandemieVIDEO & GALERIE FOTO
Inspectoratul Școlar Județean alături de Prefectura Botoșani au premiat financiar elevii care au terminat liceul anul școlar trecut și care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat.
Preot din Botoșani, apel de suflet către oameni: Paracliserul Bisericii are nevoie de sânge
Cei pot dona sunt rugați să se prezinte joi dimineață la Centrul de Transfuzii Botoșani.
Un botoșănean l-a învins în instanță pe un mare șef de la București
Instanța de la Tribunalul Botoșani i-a dat câștig de cauză unui botoșănean. 
Exercițiu de amploare al pompierilor la stațiile de tratare și epurare de la „Apă”, persoane salvate de alpiniști
Întreaga desfășurare de forțe va avea loc joi începând cu ora 10:00.
Curge apa într-o veselie pe Împărat Traian, botoșănenii de pe mai multe străzi afectați pentru a doua zi la rând
Și marți, apa a fost oprită tot în aceeași zonă. Muncitorii de la Nova Apaserv au intervenit pentru remedierea problemei însă se pare că „minunea” nu a ținut prea prea mult. 
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Cine are dreptate în conflictul PNL - USR-PLUS?
PNL
USR-PLUS
Nici PNL, nici USR-PLUS
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
“Ne gândim la vaccinare sau testare săptămânală. Acestea sunt opiniile pe care eu, ca și consilier onorific, le promovez la nivelul primului ministru, în care fac o evaluare a stării actuală. Din punctul meu de vedere, stimulă ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9481 lei
USD
Dolarul SUA
4.1843 lei
CHF
Francul elveţian
4.5619 lei
GBP
Lira sterlină
5.7879 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8274 lei
XAU
Gramul de aur
242.4488 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2376 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4173 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0684 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3026 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1954 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6654 lei
Vremea
astăzi
Botosani
25.6 o C
Dorohoi
23.2 o C
Bucecea
23.8 o C
Darabani
22.3 o C
Saveni
23.2 o C
Ştefăneşti
30.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.