Ştiri
Pompierii au dat verdictul: Incendiul uriaş de azi-noapte pus INTENŢIONAT

Alarma s-a dat puțin după miezul nopții

27 de pompieri au acționat, mai bine de 11 ore, pentru stingerea și înlăturarea efectelor unui incendiu declanșat în  noaptea de marți spre miercuri, la un depozit de furaje de pe raza satului Carasa, comuna Corlăteni.

 

Spre locul indicat s-au deplasat patru echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri Dorohoi și Botoșani, cu patru autospeciale cu apă și spumă, precum și voluntarii din comună cu trei utilaje aparținând Primăriilor Corlăteni și Știubieni.

 

La sosirea salvatorilor la fața locului, ardea o cantitate mare de furaje, existând pericolul de propagare a flăcărilor la clădirile din gospodărie, precum și la mai multe autoturisme și utilaje agricole parcate în apropierea focarului. Intervenția a fost îngreunată pe de o parte, de cantitatea mare de furaje care întreținea arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate celelalte nutrețuri pentru ca incendiul să nu se extindă.

 

Pe timpul intervenției, autospecialele au fost realimentate de mai multe ori. Misiunea pompierilor a fost una de durată, deoarece trebuia verificat fiecare metru pătrat pentru a elimina riscul de reaprindere.

 

Flăcările au distrus hrana necesară pe timpul iernii pentru 60 de bovine. Pompierii au salvat casa și anexele gospodărești, trei tractoare, patru autoturisme și alte utilaje agricole.

 

Cauza probabilă de incendiu o constituie acțiunea intenționată.

download from google play download from apple store
loading...
Incendiu URIAŞ - Pompierii luptă cu flăcările de mai bine de şase ore – GALERIE FOTO


 

ACCIDENT cu semne de întrebare după ce un şofer a ajuns cu maşina în şanţ şi o persoană la spital
Un eveniment rutier, soldat cu o victimă, a avut loc pe un drum din judeţul Botoşani.
Comunicat PSD: Ministerul Agriculturii va implementa un Program cerut de Lucian Trufin pentru sprijinirea cultivatorilor de usturoi
Ministerul Agriculturii a lansat în dezbatere publică “Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”.
Un scriitor a cerut deshumarea de URGENŢĂ a lui Eminescu: Sunt dovezi despre uciderea poetului - FOTO
Condiţiile în care a murit poetul Mihai Eminescu în urmă cu 129 de ani ar putea face obiectul unui dosar de cercetare penală în urma unei solicitări în acest sens înaintate procurorului general al României de către un scriitor din Mehedinţi.
Veste bună pentru unii patroni: Guvernul îi scuteşte de la plata contribuţiilor sociale pentru ZECE ani
Guvernul a anunţat, marţi, unele măsuri fiscal-bugetare şi în domeniul investiţiilor publice pentru anul 2019.
Doi botoşăneni arestaţi de poliţişti la Gura Humorului: CE s-a găsit în maşina lor
Doi bărbaţi din Botoşani au dat de mare necaz în judeţul vecin.
Afacerist trimis în judecată după ce 'a uitat' să treacă în contabilitate mai multe facturi
Administratorul unei societăți comerciale a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală în formă continuată.
Unui străin îi place atât de mult la FC Botoșani încât nu se mai dă dus: E așa de bucuros, plin de viață
Jucătorul își prelungește contractul cu FC Botoșani.
Tânăr jefuit în stradă în miez de noapte: Hoţul l-a bătut şi i-a furat banii
Un tânăr de 18 de ani, din Botoşani, este bănuit de tâlhărie calificată.
Botoşaniul trecut la 'şi alţii' de Guvern la împărţirea banilor, Huncă: Noi umilinţe
Guvernul a decis, în ședința din 13 decembrie, să aloce suma de 262.570.000 lei din fondul de rezervă aflat la dispoziția Executivului, pentru unități administrativ-teritoriale.
Comuna din Botoșani unde primarul le-a făcut „abonament” localnicilor la muncă în străinătate: Am avut un noroc imens - FOTOGALERIE
Sute de localnici dintr-o comună din Botoșani pleacă la muncă în străinătate.
Șofer botoșănean, accident GRAV: O femeie transportată la spital
Un șofer din Botoșani a fost implicat într-un accident ce a avut loc în județul vecin.
COMUNICAT: Angajăm şoferi şi vatmani, salariile pot ajunge şi până la peste 4.000 de lei!
Dacă ești o persoană activă și ambițioasă, dornică să activeze în domeniul transportului public local, atunci te așteptăm în echipa Societăţii de Transport Public Timişoara. Avem nevoie de tine în echipa noastră!
„Hristos, Toamna”: Un botoșănean și-a lansat propria „Biblie”, totul a pornit de la un PARIU GALERIE FOTO
Într-o seară frumoasă de iarnă și într-un cerc restrâns de prieteni, poetul botoșănean Vasile Iftime și-a lansat un nou volum, intitulat Hristos, Toamna. 
Veşti bune din Parlament pentru familiile copiilor cu autism
Deputatul Tamara Ciofu vine cu veşti bune pentru familiile copiilor cu autism. Aceasta după ce săptămâna trecută, la Comisia pentru drepturile omului a solicitat mai multe lucruri secretarului de stat Dan Dumitrescu de la Ministerul Sănătății.
(P) Idei ingenioase de cadouri pentru Crăciun
Perioada sărbătorilor se apropie cu pași repezi, așa că nu prea mai aveți mult timp la dispoziție pentru a vă gândi. De aceea, venim în ajutorul vostru cu câteva idei ingenioase de cadouri numai bune de oferit femeilor, de Crăciun. Cum ar trebui să arate cadoul perfect? Pe lângă valoarea sentimentală și aspect, mai este un lucru de luat în vedere: utilitatea. Iar aici este nevoie să vă puneți în pielea celui ce îl primește. Oare vor avea la ce să îl folosească sau va fi uitat într-un colț?
(P) Cadouri altfel, de pus pe lista pentru Moș Crăciun
S-ar putea spune că perioada sărăbătorilor a început deja, așa că, probabil, a fost începută și lista cu dorințele pe care le aveți pentru Moș Crăciun. Pentru unii, ideile sunt clare, știu exact ce își doresc, așa că nu e rost de prea multă bătaie de cap. În schimb, pentru alții, poate că e o dezordine totală în minte. De aceea, sperăm că acest articol să le fie de folos celor care încă nu au nicio idee despre ce și-ar dori de Crăciun.
PSD și-a trimis sol de pace în ACoR ca să-i împace pe primari cu prefectul și directorii
Cu aplauze frenetice a fost prezentat în cadrul Colegiului Prefectural și Sorin Gîngă, noul președinte al Asociației Comunelor din România – Filiala Botoșani.
DRAMA copiilor din plasament: Mai bine în centru, decât la părinți de Crăciun
Crăciunul e atât de aproape. Deja în cele mai multe familii pregătirile sunt în toi. De la împodobirea bradului, până la masa de Crăciun, sarcinile sunt împărțite, începând cu cei mai mici, până la cei mai mari, părinții.
Micii pictori premiați astăzi de cel mai important om al județului – GALERIE FOTO
Nu doar sportivii și antrenorii au fost premiați astăzi în cadrul Colegiului Prefectural ci și mai mulți elevi care au realizat o serie de lucrări dedicate Centenarului.
kalapod.net%20
Primarul Cătălin Flutur, premiat de cadrele didactice: Cu ce ocazie FOTOGALERIE
Cadrele didactice de la Colegiul Național Mihai Eminescu au acordat astăzi o diplomă de excelență Primăriei Botoșani.
zenda.ro
astratex.ro
Sondaj
Vă place cum a fost împodobit municipiul Botoșani de sărbători?
Da
Parțial
Nu
Declaraţia zilei
”Marele meu regret este că județul Botoșani a fost uitat din nou de cei care guvernează țara, suma pe care ne-au acordat-o fiind ridicolă. Se dovedește odată în plus că noi, botoșănenii, nu suntem importanți pentru ei decât ...
StarShinerS.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6478 lei
USD
Dolarul SUA
4.0820 lei
CHF
Francul elveţian
4.1177 lei
GBP
Lira sterlină
5.1631 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6329 lei
XAU
Gramul de aur
163.9458 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2368 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4383 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9371 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0443 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1804 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6224 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-5 o C
Dorohoi
-5 o C
Bucecea
-5 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-5 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.