Ştiri
Polițiștii, pe urmele traficanților: RAZII la Botoșani printre cetățeni, în mașini și magazine

Poliţiştii Secţiei Rurale nr. 9 Vlăsineşti, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au organizat miercuri, 13 martie 2019, o acţiune pe raza de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ cu produse accizabile.

Cu ocazia activităţilor specifice efectuate au fost legitimate 41 de persoane şi verificate 17 unităţi economice şi 12 autoturisme.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de 12.000 de lei.

 

Astfel, în baza unui mandat emis de Judecătoria Săveni, poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unui bărbat de 71 de ani din comuna Avrămeni, acesta fiind bănuit de comiterea infracţiunii de contrabandă cu ţigări.

 

Cu ocazia percheziţiei, la locaţia vizată au fost identificate 24 de pachete de ţigarete de provenienţă duty free şi cantitate de 12 litri de băuturi alcoolice, pentru care bărbatul nu deţinea documente justificative.

 

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de colectare, deținere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere și vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuiesc plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, în vederea luării măsurilor legale, bunurile respective fiind confiscate de poliţişti.

 

Totodată, în urma unui control în trafic, a fost depistat pe raza localităţii Vlăsineşti un bărbat de 40 de ani, din judeţul Suceava, care transporta cantitatea de 3,64 metri cubi de material lemnos, având înscris în avizul de însoţire a mărfii o cantitate mai mică.

 

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 171/2010 cu amendă în cuantum de 3.000 de lei, iar cantitatea de 0,64 metri cubi material lemnos a fost confiscată de poliţişti.

loading...
RAZII cu poliţişti: Maşini trase pe dreapta, oameni legitimaţi, s-a intrat şi în magazine    

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
(P) Știai că poți calma colicii bebelușului cu ajutorul unor remedii naturiste? Descoperă-le AICI
Bebelușii sunt foarte sensibili, mai ales în primele săptămâni în care ajung acasă de la spital și orice plânset al acestora, le sperie și le agită pe proaspetele mămici peste măsură. 
Jandarmii au descins în piețe și au confiscat țigări și alcool – FOTO
Șase botoșăneni au dosare penale după ce au fost surprinși de jandarmi că vindeau produse accizabile.
FAZA ZILEI: Un altfel de #șîeu, mai mulți tineri au făcut o horă în sensul giratoriu din Capăt la 1 - VIDEO
Unii au oprit lucrul, alții s-au dus direct la Suceava, au fost și persoane care și-au oprit mașinile pe avarii sau au protestat în Piața Revoluției.
Botoșănean cu HIV, trimis în judecată pentru că a încercat să-și infecteze iubita cu HIV SIDA
Un botoșănean nu a recunoscut în fața iubitei sale că este purtător de virus HIV, astfel a ajuns pe mână procurorilor.
Botoșănenii care stau la case OBLIGAȚI să completeze declarații de impunere, TERMENUL a fost prelungit
Spre deosebire de anii trecuți când botoșănenii care locuiesc la case au achitat taxa de salubrizare la cantitate, din 2019 aceasta se calculează la numărul de membri din familie.
GRIJĂ mare, părinți: Val de copii la Urgențe din această cauză
În jur de 70 de copii ajung zilnic la Compartimentul de Primiri Urgențe cu diverse afecțiuni.
Accident GROAZNIC: Botoşănean prins cu piciorul într-un utilaj agricol - FOTO
Un apel disperat la numărul unic de urgență 112 chema salvatorii în satul Vlădeni Deal la un bărbat care a rămas captiv într-un utilaj.
CJ-ul votează săptămâna viitoare BUGETUL, sume însemnate la drumuri – PRIORITĂȚILE anului
Săptămâna viitoare, după o consultare prealabilă cu primarii din județul Botoșani, consilierii județeni urmează să fie convocați la probabil cea mai importantă ședință ordinară din an: cea în care se votează bugetul.
În lipsă de forță de muncă, patronii de la Botoșani apelează la condamnați: DOMENIILE în care sunt solicitați
Deținuții par să își dorească să muncească, la Penitenciarul Botoșani fiind înregistrate sute de cereri în acest sens.
Parcul Cornișa promovat la Târgul de Turism din Iași: Mii de oameni interesați de obiectivul din Botoșani - GALERIE FOTO
Orașul Botoșani a fost prezentat în cadrul unui nou târg de turism de reprezentanții parcului Cornișa.
Două şcoli prietene de la Botoşani îşi vor trimite colete cu „zestrea” lor culturală    
În perioada martie-iunie 2019, echipa Asociaţiei Lume Bună va lucra la cel mai nou proiect de educaţie non-formală – Coletul Creativ la Sat, proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). 
Saloanele de înfrumusețare din Botoșani folosesc produse EXPIRATE? CE s-a descoperit după niște controale
Mai multe saloane de înfrumusețare dar și distribuitori de produse cosmetice au fost verificați, iar în urma acestor activități au fost depistate mai multe nereguli.
Liceenii botoșăneni în focul simulării examenului de bac: Caragiale NU le-a dat bătăi de cap
Liceenii din clasa a XI-a respectiv a-XII-a  au susținut astăzi, 18 martie 2019, simularea examenului de bacalaureat, la Limba și Literatura Română.
Autoturism verificat de poliţişti: Un botoşănean, pasager în maşină arestat pe loc – FOTO
Incidentul a avut loc azi-dimineaţă, în jurul orei 6.20.
astratex.ro
S-a dat startul la bilete de tratament: MII de pensionari botoșăneni vor să plece în stațiuni
Începând cu data de 18 martie 2019, pensionarii botoșăneni pot primi un bilet la tratament în una dintre stațiunile din România.
Nu știm nici ce mâncăm? Fructe și legume din alte țări, vândute la Botoșani – AMENZI de mii de lei
În decursul lunii trecute s-au efectuat mai multe controale în unele supermarketuri dar și magazine alimentare din Botoșani. S-au găsit multe nereguli la standul de legume și fructe.
Momentul ZERO din accidentul de la Copălău, soldat cu patru răniţi - FOTOGALERIE
Un accident rutier, soldat cu patru victime, a avut loc luni pe raza comunei Copălău.
La un pas de moarte: Bărbat găsit în stop cardio-respirator în fața unei instituții din municipiu
Un botoșănean a fost transportat în stare gravă la spital.
Angajat de la Rapsodia luat cu ambulanța după o lovitură la cap - GALERIE FOTO
Un angajat care lucrează la Hotelul Rapsodia a ajuns astăzi, 18 martie 2019,  la Unitatea de Primiri Urgențe după ce i s-a făcut rău la serviciu.
kalapod.net%20
Acţiunea „Seatbealt” la Botoşani: Peste 1.500 de maşini oprite în trafic, sute de şoferi botoşăneni amendaţi
În perioada 11-17 martie 2019, poliţiştii rutieri botoşăneni au desfăşurat pe raza întregului judeţ acţiunea Seatbealt, pentru verificarea şi impunerea folosirii centurii de siguranţă şi a dispozitivelor de fixare omologate.
zenda.ro
Sondaj
Credeți că se va întâmpla ceva concret după protestul #ȘîEu pentru autostrăzi?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Cheltuiala crește de 500 de milioane, dar pe cont, ca la crâșmă. Sunt firme care dau mai ales aceste substanțe și înțeleg situația și totuși zic că vom primi banii ăștia. Este o situație dramatică, impusă de o realitate ...
astratex.ro
ecco-shoes.ro%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7525 lei
USD
Dolarul SUA
4.1872 lei
CHF
Francul elveţian
4.1854 lei
GBP
Lira sterlină
5.5474 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7562 lei
XAU
Gramul de aur
175.7082 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2442 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.5116 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9732 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1420 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1853 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6368 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.