Joi, 16 iulie, cu ocazia Zilei Ministerului Afacerilor Interne au fost acordate distincții polițiștilor care s-au remarcat în ultimul an, prin fapte deosebite, acte de eroism sau prin inițierea sau participarea la acțiuni caritabile.
La nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani, au fost acordate două distincții cu Emblema de Onoare a MAI, pentru servicii și fapte deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului Ministerului Afacerilor Interne, agentului șef de poliție Mihai Cătălin Dornean și agentului șef adjunct Cătălin Moruzi.
„Ei sunt polițiștii cu care ne mândrim și pe care dorim să-i prezentăm tuturor. Oameni cu onoare și principii, care își fac meseria cu credință și pasiune”,
Au transmis reprezentanții IPJ Botoșani
Un polițist care merită toate aprecierile și gândurile noastre bune este agent șef de poliție, Mihai Cătălin Dornean.
Acesta a intrat în Poliția Română, în anul 2005, vine din rândul civililor, însă a demonstrat că aceasta este menirea sa și nicăieri nu s-ar potrivi mai bine decât în slujba binelui.
Agent șef adjunct de poliție, Cătălin Moruzi, face de asemenea parte din familia numeroasă și puternică a Poliției Române. Acesta a intrat în sistem în anul 2005,fiind absolvent alȘcolii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr”, Câmpina.
Cei doi își desfășoară activitatea în cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier.
În noaptea de 23/24.11.2019, în jurul orei 02:00, cei doi polițiști, aflândus-se în serviciul de patrulare pe raza municipiului Botoșani, au observant pe strada Petru Rareș, un autoturism tip ”taxi”, care staționa pe marginea părții carosabile, iar dinspre acesta se deplasa un bărbat.
Întrucât li s-a părut suspect bărbatul respectiv, au oprit autospeciala de poliție și au încercat interceptare acestuia, moment în care bărbatul a încercat să se sustragă și a fugit, fiind umărit, pe o distanță scurtă și imobilizat.
În același timp, polițiștii au auzit strigătul de ajutor al unui alt bărbat care se afla după autoturismul taxi, fiind victima persoanei identificată anterior.
Victima prezenta tăieturi în zona cervicală și sângera,iar unul dintre polițiști a încercat să-i oprească sângerarea până la sosirea echipajului de ambulanță.
Autorul a fost reținut, iar victima transportată la spital în timp util, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Patru ani după gratii după ce a tâlhărit o studentă: Bărbatul a fost prins de polițiști la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Vin banii: Peste 10.000 de botoșăneni își primesc alocațiile și indemnizațiile de la stat
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Botoșani, locul 3 pe Moldova la furat curent, la vecini se fură inclusiv gaz
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Zeci de apeluri la 112 la Botoșani: Scandaluri și farsori amendați
Diana Arici
Apr 19, 2024