Biserica datează din 1640 si este în pericol mare pentru că plouă prin tavan şi are probleme la fundaţie.
Primăria oraşului Ştefăneşti încearcă să reabiliteze o biserică monument istoric printr-un proiect cu finanţare europeană din fonduri transfrontaliere. Este vorba despre Biserica „Cuvioasa Parascheva”.
„Clădirea este monument istoric şi este în pericol pentru că plouă prin tavan, are probleme la fundaţie. încercăm ca printr-un proiect transfrontalier cu Drochia, din Republica Moldova, să atragem finanţare pentru consolidarea clădirii, pentru subzidiri, pentru reabilitarea acoperişului. Nu cred că vom reuşi să refacem şi pictura, dar vrem în primul rând să salvăm monumentul, istoria oraşului nostru”, a declarat primarul Florin Buţura pentru Ziarul Evenimentul
Delegaţia din Drochia a fost prezentă la Ştefăneşti, iar primarul a plecat sâmbătă peste Prut pentru ultimele discuţii în ceea ce priveşte colaborarea celor două părţi pentru atragerea de fonduri europene.
Biserica „Cuvioasa Paraschiva” a fost zidită pe fundaţiile unui lăcaş mai vechi, construit de Ştefan cel Mare (1457-1504). Ansamblul a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Botoşani din anul 2015 fiind format din două obiective: biserica şi turnul clopotniţă care datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
Jandarmii botoșăneni la datorie în weekend: UNDE sunt solicitați
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
„Dezvoltă afaceri inteligente cu finanțări europene”: Eveniment organizat de Camera de Comerț și BCR
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
RAZIE cu polițiști și jandarmi: Șoferi amendați, marfă confiscată
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Zeci de botoșăneni drogați au ajuns la Urgențe
Oana Sava
Mar 29, 2024