Ştiri
Plângeri penale de la USL pentru o tombolă și pentru şefii Inspectoratului Școlar
USL Botoşani a solicitat Biroului Electoral Central să precizeze dacă acţiunea candidatului Mişcării pentru Botoşani la Primăria Botoșani, de a oferi premii în timpul campaniei electorale se încadrează la infracţiunea de mită electorală. Conform articolului 109, alineatul (1), din Legea 67/2004 „promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale” constituie o infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.


Ce acuzaţii li se aduc "verzilor"
USL Botoşani precizează că o astfel de acţiune ar fi fost permisă doar în afara perioadei de campanie electorală, aşa cum a procedat candidatul USL pentru Primărie, Ovidiu Portariuc. După începerea campaniei, orice acţiune care implică darea de bani sau produse alegătorilor în numele unui candidat contravine legii. Conform răspunsului BEC, „organele de cercetare penală au sarcina de a aplica dispoziţiile art. 109 alin. (1) din Legea 67/2004” asupra celor care au desfăşurat astfel de acţiuni în timpul campaniei electorale.
CITEŞTE ŞI:
 Portariuc dă aproape 10.000 de euro pentru o mită electorală – AFLĂ detalii
Drept urmare, USL Botoşani a depus astăzi o plângere penală prin care sesizează organele de cercetare penală cu privire la tombola organizată pe Facebook de către Cătălin Flutur. USL Botoşani reaminteşte că edilul șef nu a semnat angajamentul că nu va da mită electorală în timpul campaniei electorale. Până în prezent singurii semnatari ai acestui angajament sunt candidaţii USL şi PP-DD.
În aceeaşi sesizare, USL Botoşani a semnalat autorităţilor faptele pe care le consideră penale săvârşite de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, care ar fi trimis, de pe adresa oficială de e-mail a instituţiei, o adresă către directorii unităţilor de învăţământ cu solicitarea de a promova „acţiunea ilegală” desfăşurată de candidatul Mişcării pentru Botoşani. Potrivit USL-iştilor, elevii erau îndemnaţi să afişeze la balcoanele propriilor locuinţe simbolul electoral al candidatului Mişcării pentru Botoşani şi să desfăşoare acţiuni de propagandă electorală în favoarea acestuia. PSD Botoşani solicită organelor de urmărire penală să stabilească cine a trimis această adresă de pe adresa oficială de e-mail a ISJ şi să aplice sancţiunile penale corespunzătoare.
Ce au făcut USL-iştii
Pe 9 mai Ovidiu Portariuc a lansat public un concurs prin care anunţa acordarea unor premii de aproape 10.000 de euro celor care aduc probe de mituire a electoratului. La alegerile europarlamentare din 2009 PDL a organizat o tombolă  în care a oferit o maşină, operaţiune care a fost considerată legală de către autorităţi. Reprezentanţii Mişcării pentru Botoşani i-au cerut public candidatului USL la Primăria Botoşani să se retragă din cursa electorală deoarece a propus un angajament de a nu se acorda mită pentru obţinerea voturilor şi l-au surprins în timp ce acorda, în preajma Paştelui, cozonaci şi alte bunuri alimentare.Depunerea plângerii penale survine unui demers similar făcut de viceprimarul Florin Ghiorghiţă, siderat de acuzaţiile pe care i le-a adus Portariuc.
CITEŞTE ŞI:
Ghiorghiţă, plângere penală împotriva lui Portariuc

ASTĂZI: Mașină cu roțile –n sus, două persoane rănite - FOTO
Un eveniment rutier a avut loc duminică în județul Botoșani.
GALERIA CU POEȚI: Robert G. Elekes - spectacolul contradicțiilor
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezinte, în ediția de duminică a rubricii GALERIA CU POEȚI, câte un laureat al Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – Opus Primum.
DOLIU: S-a stins din viață un preot din Botoșani
Un cunoscut preot din Botoșani a murit.
Doina Federovici: La Consiliul Județean voi continua programele de asfaltări și extinderi de utilități publice inițiate de PSD pentru fiecare localitate
Candidatul PSD pentru Președinția Consiliului Județean Botoșani a prezentat astăzi cele două programe, „Infrastructură rutieră județeană” și „Acces la utilități publice pentru botoșăneni” prin care vor fi continuate asfaltările pe drumurile județene și extinderile rețelelor de apă, canalizare, gaze și curent electric în localitățile din județul Botoșani.
LOCURILE uitate din Botoșani unde au avut loc adevărate băi de sânge
Două dintre cele mai sângeroase bătălii date de voievozii faimoşi ai istoriei românilor au avut loc pe teritoriul de astăzi al judeţului Botoşani. Una dintre acestea a fost considerată un adevărat punct de cotitură iar cealaltă a intrat în legendă prin tratamentul inuman aplicat prizonierilor de război.
Roxana Țurcanu: Aritmetica electorală și încrederea botoșănenilor!
În ultima perioadă, PSD-ul și PNL-ul duc dezbateri acerbe pe tema votului util, sugerând electoratului că nu merită să își irosească votul pe candidații cu șanse reduse de a fi aleși.
AZI DIMINEAȚĂ: Autobuz cuprins de flăcări, incendiul a fost pus intenționat - FOTOGALERIE
La sosirea pompierilor, autobuzul ardea în totalitate.
Proteste anti - măști la școală pentru elevi, premierul Orban, răspuns de la Botoșani: Îmi pare rău că există unii care parcă nu-și iubesc copiii
În mediul online circulă o petiție pentru ca măștile de protecție să nu mai fie obligatorii la școală pentru copii. În capitală și alte localități, sâmbătă de la ora 16:00 au fost organizate proteste pentru a atrage atenția factorilor de decizie.
Zvonuri că școlile s-ar închide iar după 1 octombrie – RĂSPUNSUL premierului Orban, de la Botoșani
Au fost părinți care și-au scutit copiii de la școală ferm convinși că oricum unitățile de învățământ se vor închide după alegerile locale din 27 septembrie.
Loading...
Ludovic Orban a promis la Botoșani căi ferate moderne și trenuri care să circule cu 160 km la oră
Pe lângă infrastructura rutieră, premierul României, Ludovic Orban a declarat la Botoșani că și-a propus realizarea unui alt proiect de investiție de interes național și anume reabilitarea tuturor tronsoanelor de căi feroviare.
Flutur, discurs de luptă în fața liderului național al PNL și a „fraților” candidați: PSD a însemnat în toți acești ani Partidul Sabotării Dezvoltării - VIDEO
Primarul municipiului reședință de județ i-a transmis premierului Ludovic Orban, președintele PNL la nivel național, că a ajuns din nou la Botoșani într-un moment extrem de important pentru viața politică a României.
Lansare de candidați în prezența premierului cu forțe de ordine, amfiteatru și monitor uriaș cu mesaje electorale: Toată suflarea penelistă de la Botoșani v-a așteptat: VIDEO & FOTO
Pentru vizita premierului Ludovic Orban accesul spre două dintre obiectivele din parcul Cornișa, respectiv amfiteatru și patinoar a fost restricționat autoturismelor. Participanții la evenimentul electoral au avut o parcare special amenajată pentru această vizită, pe un teren neutilizat.
ULTIMĂ ORĂ: Copil pe bicicletă lovit în plin de un taximetrist – GALERIE FOTO
Un copil a fost transportat la spital cu ambulanța de terapie intensivă mobilă în urmă puțin timp.
S-a făcut anunțul: PSD face majoritatea cu Pro România la Consiliul Județean și Consiliul Local
Anunțul a fost făcut de  președintele PSD, Marcel Ciolacu. 
Loading...
ALERTĂ: Polițiștii caută o tânără de 18 ani care a dispărut de acasă - FOTO
Persoanele care dețin informații care pot conduce la găsirea acesteia sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție.
ACUM: Pleiadă de liberali la Cornișa, în așteptarea premierului - FOTOGALERIE
Ludovic Orban urmează să ajungă la Botoșani în aproximativ un sfert de oră.
Mihaela Huncă: La Mulţi Ani Pro România Botoşani! Organizaţia judeţeană împlinește doi ani de la înfiinţare!
Zi specială  pentru membrii şi simpatizanţii PRO România  Botoşani! Împlinim doi ani de când suntem în slujba botoşănenilor, doi ani de când PRO România a început la Botoşani un proiect politic nou care îi implică și îi reprezintă pe toți cei care cred în România. Deşi suntem o formaţiune tânără, în doi ani familia Pro România Botoşani a devenit din ce în ce mai numeroasă.
1.333 de cazuri noi de covid înregistrate la nivel național – TABEL
Până astăzi, 19 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 111.550 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
Creștere a cazurilor de COVID-19 înregistrată la Botoșani în ultimele 24 de ore
Statistica de la nivelul județului Botoșani pentru cel mai recent interval de numărare indică o creștere a cazurilor pacienților care s-au infectat cu virusul SARS-COV-2.
Petiție semnată de sute de mame din Botoșani și proteste anunțate în toată țara: Stop mască la școală!
Părinți din întreaga țară dar și de la Botoșani protestează în diverse moduri față de obligativitatea pentru elevi de a purta mască de protecție la școală.
Portariuc probabil se plictiseste acasa si apare in presa cu acuzatii false.
27 mai 2012, 23:15
Portariuc se ia de miscare pentru botosani dar el impartea cozonaci cand nici nu incepuse campania.
27 mai 2012, 23:14
Asta e doar un joc politic de-al lui Portariuc. Nu e nimic adevarat in ce zice el.
27 mai 2012, 23:13
Portariuc e un ipocrit. El dorea o campanie curata, dar nici nu era inceputa campania si el a inceput sa imparta cozonaci.
27 mai 2012, 23:12
Papusa de mucava ,numita si Portariuc,se face inca odata de cacao. Pacat ca banii -nu putini dealtfel - cheltuiti in aceasta campanie puteau avea un scop mult mai nobil.Cand nu are argumente si valoare,invoca injurii,contesta totul,apa vantul si cam tot ce misca. Mizerabil precum sefii si sfetnicii de taina, ce-l imping precum un bolovan in apa.Dupa discursul si carisma afisata, viitorul acestui asazis om politic este compromis din fasa.
25 mai 2012, 23:39
Mai Portariuc,nu te dezminti deloc.Flutur este inca primarul orasului.Tombola despre care vorbesti nu este in numele nici unui candidat.Este o actiune care se numeste Botosani te iubesc si se premiaza cele mai reusite fotografii care reprezinta orasul.Nu indeamna pe nimeni sa voteze cu cineva anume.In legatura cu acea adresa de la ISJ te rog sa ne prezinti o dovada in acest sens.Te tot lauzi ca o ai dar nici gand sa ne-o arati si noua.Este rusinos , ca un candidat care aspira la fotoliul de primar al unei urbe sa faca acuzatii fara nici o baza si fara nici o sustinere ci doar asa , de amorul artei.De cand ai inceput campania nu faci decat sa ataci si sa jignesti.Imi pare rau pentru tine, dar nu esti decat o papusica in bratele unor rechini care te manevreaza si nu-ti fac decat imagine negativa.Nu este o zi in care sa nu iesi cu o prostioara.Vei constata intr-un final ca vei ramane doar cu banii cheltuiti in campanie.
24 mai 2012, 12:32
Flutur e disperat si incalca legea!
24 mai 2012, 10:58
Portariuc e disperat si abereaza cu multa gratie !
23 mai 2012, 21:21
Sondaj
Pe cine votați la Primăria Botoșani?
Gheorghe Ciubotaru - PMP
Cosmin Andrei - PSD
Liviu Toma - Pro România
Roxana Țurcanu - ALDE
Cătălin Flutur - PNL
Corina Dănuță - PPUSL
Marcel Gheorghiță – USR-PLUS
Cătălin Silegeanu - independent
Altul
Declaraţia zilei
„Dacă mai urmează încă un an la fel de secetos, atunci lucrurile se complică foarte mult. Dacă urmează doi ani la fel de secetoşi şi noi suntem la acelaşi nivel al infrastructurii de irigaţie, lucrurile se complică foarte ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8582 lei
USD
Dolarul SUA
4.0972 lei
CHF
Francul elveţian
4.5132 lei
GBP
Lira sterlină
5.3220 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9261 lei
XAU
Gramul de aur
257.4245 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2476 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3490 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9944 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1126 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1821 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6530 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.