Ştiri
Peste o tonă de alimente confiscate de polițiști, marfa aruncată la groapa de gunoi

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) a confirmat că în cursul zilei de astăzi s-au reluat acțiunile Serviciului de Investigare a Criminalității Economice în vederea prevenirii și combaterii activităților comerciale ilicite, precum și pentru protejarea sănătății populației și verificarea siguranței alimentelor de origine animală si non-animală destinate consumului uman.

Confiscări de 15.000 de lei


Împreună cu specialiști din cadrul Directiei Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au fost efectuate verificări în Piața Centrală a municipiului Botoșani și în Hala destinată comercializării de produse diverse.


Astfel au fost identificate și verificate opt persoane fizice care comercializau diverse produse alimentare.


Cu ocazia verificărilor a fost dispusă retragerea de la comercializare, sechestrarea și dirijarea către o unitate specializată in neutralizarea deșeurilor, a cantității de peste 1.100 de kilograme de produse alimentare de diverse sortimente, în valoare totală de peste 15.000 de lei.


Pentru mărfurile retrase de la comercializare, persoanele verificate nu dețineau documente legale de proveniență și nici declarații de conformitate, produsele erau neetichetate, aveau origine necunoscută și erau expuse la vânzare în condiții improprii.

 

Amenzi în aceeași sumă


Totodată, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.12/1990 și HG 984/2005, in valoare totală de 15.000 de lei.


IPJ Botoșani precizează că patru dintre persoanele identificate au făcut obiectul verificărilor și ieri, când au fost sancționate contravențional și le-a fost confiscată, in vederea distrugerii, întreaga cantitate de produse alimentare identificată la comercializare.


Activitatea s-a derulat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului de Ordine Publică și a celor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

 

loading...
A doua oară, în două zile! Mascații și Poliția au răscolit iar Piața Centrală, comercianții sunt disperați și s-au dus la prefect – GALERIE FOTO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Șapte noi cazuri de COVID la Botoșani – SITUAȚIA de astăzi pe județe
Până astăzi, 27 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.594 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 12.162 au fost declarate vindecate și externate.
Botoșăneanul care a pictat 52 de biserici: ”La Uspenia am făcut o pictură mai caldă…”
A învățat a picta de la Camil Ressu și Alexandru Ciucurencu, dar culoarea a fost dintotdeauna o expresie a propriului suflet.
Tamara Ciofu: Persoanele vulnerabile cu deficiențe senzoriale multiple nu pot fi lăsate la voia sorții în această perioadă!
Deputatul social-democrat botoșănean Tamara Ciofu trage un semnal de alarmă pentru guvernanții liberali să-și îndrepte atenția și spre persoanele din comunitățile vulnerabile care suferă de afecțiuni neurologice și senzoriale și nu au la cine să apeleze.
Reguli pentru redeschiderea teraselor: Măsura ar putea fi luată de la 1 iunie
1 iunie nu va mai fi doar Ziua Copilului, ci şi a teraselor.
Inspectoratul Școlar, mesaj important pentru elevii care dau bacalaureatul
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) a transmis un comunicat de presă pe care îl redăm mai jos.
Comunicat PMP: Dorohoi, încremenit în trista istorie pesedistă
Duminică, 24 mai, Organizația PMP Dorohoi s-a întâlnit pentru a discuta problemele cetății, ale cetățenilor din diversele categorii sociale dorohoiene.
APEL disperat din partea unei botoșănence, mama ei are nevoie urgent de ajutor
O botoșăneancă are nevoie de ajutor.
AVERTIZARE meteo: Ploi torențiale și vijelii timp de PATRU zile
Meteorologii au emis în urmă cu puțin timp o nouă avertizare de vreme rea.
Moment de reculegere la Buzău, pentru asistenta din Botoșani: Această tragedie este şi un simbol al nerecunoştinţei autorităţilor - VIDEO
Personalul medical al Spitalului Judeţean Buzău a ţinut un moment de reculegere, marţi, 26 mai, ziua în care a fost condusă pe ultimul drum asistenta medicală din spitalul botoşănean.
inpuff.ro
Loading...
ATENȚIE! Statul cumpără urgent sute de mii de tone de grâu din toată țara
Statul român dorește să cumpere, din toate județele țării, aproximativ 600.000 de tone de grâu de panificație, de proveniență locală.
Tânăr amendat în trafic, polițiștii i-au confiscat și marfa
Control cu probleme pentru un tânăr de 29 de ani.
Botoșănean de 62 de ani surprins rușinos de Poliție pe Calea Națională
În ciuda anilor care au trebui să fie rezultatul unei maturități, un botoșănean a avut o atitudine rușinoasă în fața polițiștilor.
Botoșăneancă prinsă la furat într-un supermarket din municipiu
Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de furt.
ACUM: Carambol cu PATRU mașini la Botoșani, din cauza neatenției
Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp, în apropierea municipiului reședință de județ.
Loading...
Muncitorii din Sri Lanka, concediați la Botoșani, și-au găsit angajator: ”Vor merge cu toții la…”
Cei 36 de muncitori singalezi, care au rămas fără loc de muncă, și-au găsit angajator.
ATENȚIE: Primești bani de la stat dacă îndeplinești aceste condiții
Dacă vă încadrați în aceste condiții, trebuie să luați legătura cu primăriile de care aparțineți.
O fată de 17 ani a dispărut de acasă noaptea trecută, SUNAȚI la 112 dacă ați văzut-o
A plecat de acasă în toiul nopții și nimeni nu mai știe nimic de ea. Adolescenta are pe frunte un semn din naștere.
În ce situație răspunzi PENAL atunci când lași pe cineva care a consumat alcool să îți conducă mașina
Clarificarea vine după ce ICCJ a fost întrebată dacă o persoană ce își încredințează mașina cuiva care a consumat alcool va răspunde penal indiferent de gradul de alcoolemie sau doar dacă acesta trece peste limita menționată mai sus.
Nelu Tătaru cere REEVALUAREA cazului asistentei de la Botoșani
Ministrul Sănătății a cerut să fie reevaluată cauza decesului asistentei din Botoşani, care luni a fost scoasă de pe lista victimelor provocate de COVID-19.
DOLIU: A murit un fost director al unui liceu din municipiul Botoșani
Este doliu în învățământul botoșănean.
Loading...
ecco-shoes.ro%20
Loading...
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„La momentul ăsta, e trist ce se întâmplă la Dinamo. Eu vedeam echipa din nou în play-off, îmi doream derby-urile de altădată. Din păcate, Dinamo nu e simplu de vândut, se vehiculează sume, dar evident că este o ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8432 lei
USD
Dolarul SUA
4.4053 lei
CHF
Francul elveţian
4.5436 lei
GBP
Lira sterlină
5.4302 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0912 lei
XAU
Gramul de aur
241.7272 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2496 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3877 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9363 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2060 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1791 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6493 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.