Ştiri
Peste 400 de semnături strânse pentru menținerea doctorului Malancea în funcția de director la ”Mavromati”

Protestul unor cadre medicale de la Spitalul Mavromati, care vineri i-au cerut președintelui Consiliului Județean să nu-și pună în aplicare intențiile de a-l destitui pe managerul Radu Malancea, nu este singura acțiune de susținere a medicului.

”Am avut ocazia să vedem ce poate să facă acest om într-o situație de criză fără precedent”

 

Tot ieri a fost inițiată și o petiție online în care botoșănenii și nu numai sunt îndemnați să semneze pentru păstrarea medicului ortoped pe post.


”Am avut ocazia să vedem ce poate să facă acest om într-o situație de criză fără precedent, cum a reușit să aducă lucrurile pe un făgaș normal și să redea speranța personalului medical al spitalului că vom reuși sa ieșim cu bine din această încercare dată de Pandemia de Coronavirus”,


Inițiatorii petiției.


Aceștia arată că, până la venirea dr. Radu Malancea la conducere, spitalul nu deținea echipamente suficiente de protecție, măștile disponibile erau date pe “semnătură”, iar personalul medical nu avea proceduri coerente de lucru pentru criza ce fusese anunțată.

 

Sunt menționate și cinci motive pentru care i se acordă încrederea:

 

  • 1.   A reușit să creeze într-un timp scurt circuite de preluare și tratare a cazurilor de Covid;

 

  • 2.   A dotat personalul medical cu echipamente de protecție;

 

  • 3.   A gestionat cu succes criza personalului medical;

 

  • 4.  Și-a asumat un risc personal și reputațional, prin acceptarea funcției de manager;

 

  • 5.   Este unul dintre cei mai competenți manageri pe care i-a avut Spitalul Judetean Botosani.

 

Macaleți vreo să o readucă pe Livia Mihalache


Botoșăneanul a dezvăluit în premieră că, urmând modelul șefului CJ Neamț și președintele Costică Macaleți intenționează să o readucă pe Livia Mihalache, motivat că a preluat funcția prin concurs, în ciuda faptului că la prima suspendare a acesteia statisticile făcute publice de autorități arătau că 45% dintre cei infectați cu Covid-19 sunt angajați ai spitalelor, mare parte de la ”Mavromati”.


”Această PETIȚIE este o inițiativă a cadrelor medicale din Județul Botoșani, noi suntem cei care salvăm viețile oamenilor și avem dreptul sa ne alegem conducătorul. Vrem oameni competenți la conducere, aleși pe criterii de performanță, care să dea tot ce au mai bun în funcția lor de manager a unui spital”,


Inițiatorii petiției.


Aceștia adaugă și faptul că l-au descoperit pe managerul dr. Radu Malancea și doresc păstrarea lui: ”cu cât mai multe semnături cu atât mai multe șanse să dăm unui om șansa să facă și mai mult bine. Mulțumim dr. Radu Malancea”.

 

407

 

persoane au semnat petiția până la redactarea acestui articol

 

loading...
Război câștigat pe jumătate de cadrele medicale de la Mavromati, Macaleți: Trebuie să respectăm legislația în vigoare
PSD împărțit în două pentru șefia Spitalului Județean Mavromati! Președintele PSD Botoșani: S-a poziționat împotriva partidului

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL 

download from google play download from apple store
Ultimele două săptămâni în care se mai fac angajări pentru cea mai nouă fabrică Electroalfa
Electroalfa își extinde capacitatea de producție și caută specialiști în inginerie mecanică, muncitori calificați și necalificați pentru Fabrica de Sheltere Metalice,ce va fi inaugurată în curând.
Iohannis le cere oamenilor să poarte mască: Virusul este real, nu are culoare politică
Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă după numărul record de cazuri de COVID. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 614 cazuri noi.
Cireașa de pe tortul Programului Rabla: Duster la numai 11.850 de euro – FOTOGALERIE
(P) Dacă visezi de multă vreme la un SUV veritabil a sosit cu siguranță momentul cel mai prielnic în care îl poți transforma în realitate. Și asta prin intermediul ofertei lansate de Darex Auto, cel mai mare dealer auto Dacia – Renault – Nissan din nordul Moldovei, care vinde Duster Essential TCe 100 la un preț imbatabil.
ASTĂZI: Șofer de 71 de ani amendat și lăsat fără permis pe Calea Națională, circula pe sens opus - FOTO
Un conducător fost depistat astăzi, de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier, in timp ce se deplasa pe sens opus.
A fost aprobat calendarul pentru sesiunea a II-a de Bacalaureat – CÂND au loc probele
Calendarul sesiunii august-septembrie 2020 a examenului național de Bacalaureat a fost aprobat prin ordin de ministru și transmis spre publicare în Monitorul Oficial.
Nu e de glumă: Polițiștii verifică tot, se dau amenzi în piețe și mijloace de transport
Polițiștii au tras pe dreapta microbuzele, au fost sancționați și agenți economici care au încălcat restricțiile impuse. Sute de botoșăneni au fost legitimați.
ATENȚIE! Ce să faci pentru a nu fi păcălit când duci mașina la service
Înainte de a duce mașina la reparat, ar trebui să vă informați cu privire la tarifele practicate de service și să solicitați un deviz estimativ al intervenției.
A doua zi de record NEGATIV: Peste 600 de cazuri noi într-o zi, SITUAȚIA pe județe
Situația raportată de Grupul de Comunicare Strategică devine tot mai îngrijorătoare, cu 614 cazuri noi în doar 24 de ore.
Raed Arafat a vorbit despre lista „activităților interzise”: Nu mai putem vorbi de libertate individuală
Referitor la deschiderea restaurantelor, Arafat a precizat că o nouă evaluare se va face în câteva zile.
inpuff.ro
Loading...
S-a demarat licitația: Tronsonul de drum județean Prăjeni – Plugari va fi asfaltat
Consiliul Județean Botoșani, prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri a demarat procedura de licitație publică pentru una dintre cele mai importante și mai circulate porțiuni de drum județean.
Oficiul de Cadastru a mai finalizat unele lucrări, altele sunt în derulare - FOTO
Lucrări finalizate în mai multe comune din Botoșani
O șoferiță a izbit în plin un motociclist, tânărul a ajuns la spital - FOTOGALERIE
Un accident soldat cu rănirea unui tânăr motociclist a avut loc în județul Botoșani.
Cele mai frumoase șoferițe de camion, una dintre ele este din Botoșani – GALERIE FOTO
Șoferițele susțin că nu se văd făcând altceva. 
Budăi și-a mai găsit o treabă: Apără parlamentarii PSD care au făcut scandal într-o shaormerie
Deși președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a cerut scuze în numele celor doi colegi de partid scandalagii, Marius Budăi i-a apărat pe cei doi deputați.
Loading...
Polițiștii au ridicat de pe stradă un botoșănean și l-au băgat după gratii
Bărbatul a fost escortat către Penitenciarul Botoșani.
Bezmetic amendat în trafic: Polițiștii au descoperit mai multe nereguli
Tânărul în vârstă de 32 de ani s-a ales și cu dosar penal.
APIA Botoșani, anunț important pentru fermierii care au de luat bani
Fermierii pot depune la APIA Botoșani cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină aferente Trimestrului II al anului 2020
ACCIDENT de muncă: Botoșănean blocat într-un excavator după o greșeală aproape fatală
Inspectorii muncii au în atenție un accident de muncă ce a avut loc în cursul zilei de ieri, 8 iulie 2020 în jurul orei 13:50.
PSD Botoșani: Împrumuturi și hoții fără număr sunt devizele Guvernului Orban!
PSD Botoșani trage un semnal de alarmă cu privire la depășirea pragului de 100 de miliarde de euro, împrumuturi în 9 luni luate de Guvernare liberală.
Strigătul disperat al unei botoșănence cu mama și bunica bolnave la pat: Le închid în casă și plec! / Primăria: Nu sunt bani!
O femeie din Botoșani are grijă de mama și bunica ei, bolnave la pat, de mai bine de 15 ani și spune că primăria refuză să o angajeze pe un post de asistent personal.
"Pastrarea" ?????
24 mai 2020, 08:58
Un profesionist bun dr.Malancea. Întrebarea e: numirea asta nu/i politică? Nu cumva este membru pnl,fost pdl? Cel dinaintea Liviei Mihalache nu era pnl/ist? Doamna aceasta trebuie să plece nu pentru că este psd/istă, ci pentru că a făcut prea multe boacăne, pentru că nu/i capabilă să conducă un spital. Și da locul ei trebuie luat de un medic cu aptitudini manageriale. Dacă nu si/ar băga coada politicul ar fi minunat.
24 mai 2020, 08:35
As vrea sa va dau filmul complet cand tanti Veorica a venit in vizita de lucru la spitalul judetean. Sa o fi vazut pe tanti managera cum transpira de emotie ca vine Veorica. Si inca cateva cadre medicale care erau la extaz, pe treptele spitalului, cu buchete de flori in mana. A fost o pesederizare crunta la spital. Nu conta in vremea lui Dragnea si Dancila nimic in tara asta. Trebuia castigata Romania cu orice pret. Dumnezeu ne-a scapat! Dar eram aproape sa cadem in intuneric. Pentru ca e mult mai usor sa fii corupt, pilos, duplicitar decat muncitor si performant. E o lupta grea dar cu anii Romania va invinge.
24 mai 2020, 01:22
Pentru normalitate adunați liste de semnături și schimbați denumirea spitalului județean mavromati in spitalul județean Malancea .
23 mai 2020, 21:56
O mare prostie petiție, ori unul ori altul , tine și de educație, respectați condițiile și nu vor mai fi cazuri de Covid..
23 mai 2020, 16:48
Nu conteaza ca cei din spital vor reforma si o schimbare de mentalitate ,important e ce vor cei din PSD .
23 mai 2020, 16:34
trebuie reinfiinta si spitalul orasenesc de la Saveni in subordinea consiliului local care sa asigure actul medical pentru zona aferente, pentru care la acest moment sunt solutii inca discutabile.
23 mai 2020, 15:49
solutia e simpla, vointa politica trebuie si acordul ministerului, si anume: reveniti la forma de organizare de dinainte de unificare si crearea mastodontului de Mavromati. Separati, psihiatria, maternitatea si spitalul de copii cum a fost pe vremea lu Tabuleac,si atunci e loc pentru toata lumea: la copii director dr. Mihalachi, la spitalul judetean dr Malancea, la psihiatrie .....la Maternitate .... si toata lumea e multumita.Se numeste reorganizarea unei entitati cu un numar f. mare de salariati si sectii raspandite in o groaza de locatii, cu pastrarea alocarilor financiare.si a personalului. Gata cu scandalul, trebuie liniste ca e loc pentru toata lumea.
23 mai 2020, 15:46
Degeaba semnaturi daca slugile numite de draknea ocnasul se burica pe bantina.
23 mai 2020, 13:06
melimeloparis.ro%20
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Am construit cât de mult am putut, am întemeiat o familie frumoasă, am sprijinit multe alte familii, am dezvoltat o localitate. Acum, după ce cred că am lăsat ceva în urma mea pe unde am trecut, consider că este momentul să î ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8408 lei
USD
Dolarul SUA
4.2716 lei
CHF
Francul elveţian
4.5537 lei
GBP
Lira sterlină
5.4099 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9808 lei
XAU
Gramul de aur
249.0787 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2485 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3664 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9857 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1657 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1818 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6497 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.