Pe numele femeii de 37 de ani a fost întocmit dosar penal.
În cursul zilei de 6 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au efectuat verificări la domiciliul unei femei de 37 de ani, din municipiul Dorohoi, despre care existau date că ar comercializa articole pirotehnice.
În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 200 de articole pirotehnice, din categoriile P1, F1, F2 și F3, pentru care persoana respectivă nu deținea autorizație de deținere, depozitare și comercializare.
Materialele pirotehnice au fost confiscate, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de ”orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37, alin. 1 lit. a, din Legea nr. 126/1995.
Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Botoșani, în cursul zilei de marți, în intervalul orar 10:00 - 12:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și a comerțului cu produse accizabile și produse pirotehnice.
În cadrul activităților defășurate au fost legitimate 25 de persoane și au fost verificate 7 unități economice.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate două sancțiuni în valoare de 580 de lei și a fost constatată o infracțiune.
Un profesor a aflat LIVE că va fi locul 2 pe lista AUR pentru Consiliul Local: Sunt surprins – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Mar 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Asfalt pe două străzi de pământ din municipiul reședință
Oana Sava
Mar 28, 2024
Primarul Cosmin Andrei, după circul din plen: Pietrele vă mai lipsesc și crucea – VIDEO
Oana Sava
Mar 28, 2024