Ştiri
Pe două drumuri din Botoșani, pentru neaprinderea luminilor la mașină ziua, se reține PERMISUL

Noile modificări cuprinse în ordonanța de urgență privind circulația rutieră fac referire și la luminile de întâlnire ale autoturismelor, pe timpul zilei.

Comisarul șef Teodor Orhei, șef al Biroului Rutier Botoșani a arătat că această faptă constituie abatere de la regimul rutier și anume: „nerespectarea obligației de a folosi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumuri naționale europene”.

 

La Botoșani există două tronsoane de drum european.

 

„Noi avem ca sector de drum european, la intrarea în județ dinspre Suceava până la ieșirea din Botoșani către Iași. Pe acest sector de drum folosirea telefonului mobil și neaprinderea luminilor va conduce la suspendarea dreptului pentru o perioadă de 30 de zile”,

Teodor Orhei, șeful Biroului Rutier Botoșani

 

În cazul în care șoferii sunt surprinși cu telefonul mobil și cu luminile de întâlnire nefuncționale, vor rămâne fără permisul de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.

loading...
REVOLUȚIE în trafic: Polițiștii au ieșit public pentru atenționarea șoferilor de la Botoșani, telefonul mobil te poate lăsa fără permis și 3 luni de zile – LISTA faptelor sancționate

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Mesajul pompierilor botoșăneni de Ziua Protecției Civile: ”Împreună mai pregătiți”
 Anul acesta, pe 28 februarie, se împlinesc 87 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile, serviciu care s-a aflat permanent acolo unde semenii noştri au fost în suferinţă, ameninţaţi de numărul tot mai mare al dezastrelor naturale şi catastrofelor.
Iftime a stabilit prețul lui Chindriș pentru transferul la FCSB: Nu sunt fraier să îl dau pe bani puțini
Gigi Becali l-a transferat în această iarnă la FCSB pe Andrei Miron, dar visul cel mare al patronului roș-albaștrilor este achiziționarea lui Andrei Chindriș, 21 de ani.
Fostul căpitan al Botoșanilor, debut cu gol la FCSB
Andrei Miron a debutat cu gol la FCSB, dar a fost un meci cu final trist pentru roş-albaştri care s-au văzut egalaţi pe final.
Femeie din Botoșani rănită după ce a căzut în timp ce escalada Cascada Cailor
Botoșăneanca a căzut în gol, după ce a alunecat în timp ce făcea cățărări pe Cascada Cailor, din Borșa.
Botoșănean accidentat mortal și abandonat pe marginea drumului, în Italia
Bărbatul lucra la o fermă în zonă și se întorcea de la muncă în momentul în care a fost lovit de mașină.
„Stejarii” s-au ținut de cuvânt, spectacol total la Botoșani cu Spania, Flutur: Stadionul Municipal a purtat noroc naționalei de rugby a României - FOTO
Reprezentativa României a învins sâmbătă, cu scorul de 24-7 (6-0) selecționata similară a Spaniei, în etapa a treia din Rugby Europe Championship (REC), într-o partidă disputată pe Stadionul Municipal din Botoşani.
Femeie salvată în ultima clipă, pompierii au spart geamul pentru a intra în apartamentul de la etajul 1
Pompierii au ajuns la timp, femeia fiind preluată imediat de cadrele medicale.
Aurelian Temișan despre ce se întâmplă între Andreea Bălan și botoșăneanul actor: Până aici! - GALERIE FOTO
În ultimele zile se vorbește tot mai mult despre un iminent divorț între artista Andreea Bălan și actorul botoșănean George Burcea.
A plecat de acasă, iar în urmă focul a mistuit tot - GALERIE FOTO
Pompierii au intervenit pentru a stinge flăcările care au cuprins întreaga locuință.
Loading...
Încă un tramvai sărit de pe șine în municipiul Botoșani - FOTO
Imaginea a fost surprinsă, în urmă cu scurt timp, în zona fostului cinematograf Luceafărul din municipiul Botoșani.
ALERTĂ meteo de vreme rea pentru Botoșani
Meteorologii au emis în urmă cu scurt timp avertizări de tip Cod Galben și Portocaliu pentru toată țara.
Elicopterul SMURD, la Botoșani pentru un pacient în stare gravă
Pacientul a fost transportat într-o clinică universitară, pentru intervenție de specialitate.
Omagiu creatoarelor de artă într-o expoziție dedicată Mariei Pillat pe simezele Galeriilor - FOTO
Iubitorii de artă vor putea viziona lucrări de pictură, grafică, tehnică mixtă, fotografie etc., expoziția fiind un omagiu adus creatoarelor de artă și o invitație la întâlnirea cu arta românească contemporană în viziunea artistelor din România.
Metodă de a face bani: Închiriau maşini şi le vindeau la dezmembrări, în Botoșani
Doi tineri au inventat o metodă nouă de a face bani. Amândoi au fost băgaţi după gratii.
Loading...
O mașină a vânătorilor a luat foc pe câmp, pompieri chemați în ajutor
Imagini incredibile pe câmp, o mașină a Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor din Botoșani fiind cuprinsă de flăcări.
Concert simfonic la Botoșani cu Pantera Roz și Piazzolla, jazz cu cinci instrumentiști veseli - FOTO & VIDEO
Concertul săptămânal al Filarmonicii ”George Enescu” din Botoşani a fost, vineri seara, unul aparte. Melomanii au avut parte de un recital cameral cu cinci instrumentiști din Brașov.
Cum sună 4.000 de lei? Primăvara aduce măriri de salarii și la Lidl
Începând cu 1 martie, angajații Lidl vor avea salariile mărite. În plus, compania va extinde şi pachetul de beneficii şi compensaţii pentru toţi angajaţii.
Le-a dat idei: După primarul de Darabani, încă un edil șef vrea să desființeze Poliția Locală – Nu scapă!
Primarul orașului Vaslui a anunțat că vrea să desființeze Poliția Locală. Vasile Pavăl este nemulțumit de numărul mare al sancțiunilor pe care le dau polițiștii locali și de lipsa prevenirii faptelor. În noiembrie 2019, o inițiativă similară a avut și primarul din Darabani, județul Botoșani.
FAZA ZILEI: Rednic înaintea meciului cu FC Botoșani - Am aranjat să sparg o bancă; Financiar sunt pe plus, au vândut jucători buni
Mircea Rednic nu a câştigat niciunul din primele sale trei meciuri disputate pe banca tehnică a celor de la Poli Iaşi, dar nu şi-a pierdut simţul umorului. Charismaticul tehnician al ieşenilor a comentat cu mult umor unul dintre subiectele din conferinţa de presă care a avut loc vineri, înaintea confruntării orgoliilor cu FC Botoșani.
O firmă cu birouri la Botoșani și-a deschis punct de lucru în Mexic
Dezvoltatorul român de jocuri video Amber a deschis un studio în Guadalajara (Mexic) specializat pe servicii de game development, cu un focus iniţial pe testare (QA) şi artă, acesta fiind al cincilea centru al companiei, după cel deschis anul trecut la Botoşani, şi care numără în prezent peste 30 de testeri şi test leaders.
Bai dobitocilor, ce sa facem? Sa oprim masina din km in km si sa verificam daca nu sau ars becurile?
12 octombrie 2019, 10:53
Loading...
inpuff.ro%20
Sondaj
Mai mergeți să mâncați în restaurantele din Botoșani după controlul Protecției Consumatorilor?
Declaraţia zilei
„Este o performanță pe care ne-am dorit-o de când am început să lucrăm împreună, eu ca antrenor și cu jucătorii împreună. Ne-am dorit să ajungem la acest moment. Îi felicit, vreau să le mulțumesc tuturor celor care au ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.8026 lei
USD
Dolarul SUA
4.4462 lei
CHF
Francul elveţian
4.5258 lei
GBP
Lira sterlină
5.7406 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9757 lei
XAU
Gramul de aur
233.5122 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2503 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4235 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9317 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3532 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1919 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6430 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.