Ştiri
Orfanul din Botoșani ajuns în grija Bunului Samaritean: Mi-e tare dor de bunica - VIDEO

Rămân pe drumuri, iar sistemul se dovedește a fi neputincios. Zeci de persoane aflate în situații critice, cu povești dramatice, își găsesc alinarea la sute de kilometri de casă, de rude, purtând însă dorul neostoit de cei dragi.

I se spune ”Bunul Samaritean” pentru că îngrijește sute de oameni cărora nimeni nu le mai dă nici șansă. Viorel Pașca, cel care a înființat și administrează căminul dedicat persoanelor abandonate de la Dumbrava, județul Bihor, a primit de-a lungul timpului numeroși botoșăneni.

 

Despre Viorel Pașca se mai spune că este ”fiul părinţilor abandonaţi, nepotul bunicilor bolnavi sau fratele celor uitați într-un pat de spital”.

 

De aproximativ doi ani, la Dumbrava se află și Mihăiță, din Botoșani.

 

”În urma consumului de alcool și a violenței din familie, Mihăiță a rămas orfan și s-a îmbolnăvit ajungând în cele din urmă la noi”, spun reprezentanții Centrului de la Dumbrava.

 

Este bolnav de epilepsie, uneori și cu trei crize într-o singură zi. A crescut într-o familie cu probleme. Tatăl alcoolic, mama asemenea. În urma consumului de alcool, dar mai ales a bătăilor îndurate, mama a murit.

 

Mihăiță a rămas doar cu bunica, dar care este bolnavă și bătrână.

 

”Mama a murit. Tata a bătut-o pe mama cu pumnul în spate, peste cap… Amândoi au băut. Mama a murit din cauza bătăilor”, povestește Mihăiță.

 

De multe ori a încasat și el bătăi. Care i-au agravat boala și l-au făcut și mai vulnerabil în fața greutăților vieții.

 

”Eu am crescut cu bunica. Tata mă bătea și pe mine. După ce mama a murit, nu am putut rămâne cu tata. Bunica e bătrână acum și ea, are peste 90 de ani”, spune Mihăiță.

 

De doi ani, Mihăiță se află în îngrijirea oamenilor buni de la Dumbrava. Însă tot timpul îi este dor de bunica.

 

”Mă apucă plânsul când mă gândesc la ea. Mi-e tare dor de bunica”, murmură sfâșietor tânărul a cărui viață depinde acum doar de ”Bunul Samaritean” de la Dumbrava.

 

loading...
Veste tristă de la Bunul Samaritean: Unul dintre frații din Botoșani a murit / Celălalt frate își spune public povestea - VIDEO
Bunul samaritean, care îngrijește muribunzii din Botoșani, este el însuși în stare gravă: Mulţumim pentru rugăciunile fiecăruia dintre voi

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Elevi și profesori botoșăneni în Spania: Cursuri alături de gazde, spectacole muzicale și vizite în Madrid – GALERIE FOTO
Proiectul se concentrează pe munca în jurul orchestrei școlii, pregătirea și desfășurarea diferitelor spectacole muzicale, o activitate care pentru ambele licee este un spațiu ideal pentru munca în echipă.
RECUNOAȘTERE excepțională: Sportivă din Botoșani, cea mai bună halterofilă din Europa
Federația Europeană de Haltere anunță că primul său sondaj online pentru nominalizarea la Cel mai bun halterofil al anului 2021 la feminin s-a închis.
Stână mistuită de foc cu tot cu cele 250 de oi, pompierii au intervenit cinci ore
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind foc deschis în spații deschise.
Invitație la vacanță, IMAGINI feerice din Botoșani – GALERIE FOTO
Sub sloganul ”Construirea unui viitor comun pentru toate formele de viață”, ziua de 22 mai reprezintă adoptarea textului Convenției privind diversitatea biologică din anul 1992 din cadrul conferinței ce a avut loc în Nairobi.
Vecinii INFIRMĂ existența unui caz de variola maimuței în județ: Nu există elemente care să sugereze în vreun fel posibilitatea infectării
Suspiciunile au apărut după ce o femeie de 49 de ani s-a prezentat la spitalul din Rădăuți.
Tiana a adus la Botoșani Marele Trofeu al Festivalului Internațional ”Neghiniță” - GALERIE FOTO
Juriul a fost format din personalități ale muzicii ușoare românești.
Adolescent plecat în toiul nopții de acasă, sună la 112 dacă îl vezi sau știi ceva despre el
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui adolescent de 17 ani.
DOLIU: S-a stins din viață fostul comandant al Centrului Militar Botoșani - FOTO
O veste tristă pentru toți cei care l-au cunoscut, un moment greu pentru familie și apropiați.
Nenorocire în județ: 200 de oi arse de vii, pompierii luptă de mai bine de două ore cu flăcările - FOTO&VIDEO
Misiunea pompierilor este îngreunată de vântul puternic care întreține arderea.
Loading...
Mesajul unui botoșănean către un tânăr șofer: Timpul nu îl mai poți da înapoi nici măcar o fracțiune de secundă, cât durează să se producă o nenorocire!
Cuvintele postate de un cetățean din Botoșani, după ce pe strada lui un tânăr șofer s-a izbit cu mașina în stâlp, au fost intens comentate pe rețelele de socializare.
Mesaje dureroase la moartea omului de afaceri de 47 de ani: Zâmbetul tău a ajuns printre stele, noi toți am rămas cu lacrimile și durerea - FOTO
Era căsătorit de aproape zece ani și avea un copil. Botoșăneanul în vârstă de 47 de ani și-a găsit sfârșitul chiar în salonul de bronzat pe care îl deținea.
Concursul ”Cu viața mea apăr viața” și-a desemnat câștigătorii - GALERIE FOTO
Probele au reunit la start șapte echipaje de la școli și licee din Botoșani, Roma, Flămânzi și Cordăreni.
Bărbat escortat la Penitenciarul Botoșani, luptători de la Serviciul Acțiuni Speciale chemați în ajutor
Având în vedere că era vorba de trei condamnați, s-au constituit echipaje de poliție suplimentare, inclusiv o grupă de luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale.
Peste 30 de botoșăneni la caravana cu medici, gemeni de 5 luni trimiși la București pentru intervenții urgente – GALERIE FOTO
32 de botoșăneni au primit vineri ochelarii de care au nevoie pentru a-și corecta sau ajuta vederea, după ce, în luna aprilie, au beneficiat de consultații gratuite.
Loading...
Elicopter SMURD solicitat la Botoșani pentru un pacient în vârstă de 46 de ani
Medicii de la Botoșani au apelat la echipajul SMURD pentru a interveni în cazul unui pacient.
Sfințirea picturii unei biserici, conferințe, întâlniri cu tinerii și cercuri pastorale – EVENIMENTELE săptămânii în parohiile din Botoșani
Mitropolia Moldovei și Bucovinei a transmis informații cu privire la evenimentele ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor în perioada 22 – 28 mai 2022.
COD GALBEN pentru Botoșani, alertă de la ANM
Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o alertă de tip Cod Galben pentru județul Botoșani.
Tot mai puțini ucraineni își părăsesc țara – SITUAȚIA de duminică la frontieră
În această dimineață, la ora 8.00, erau cazați în spatiile de cazare temporară puse la dispoziție de către autoritățile din Botoșani, 25 cetățeni.
ULTIMA ORĂ: Accident mortal după o căzătură pe asfalt
Un pensionar din comuna Copălău și-a găsit sfârșitul sâmbătă seară după ce a căzut din căruță în timp ce se deplasa prin satul Cerbu.
ASTĂZI: Sfârșit tragic pentru un om de afaceri, Poliția a deschis dosar pentru ucidere din culpă
Un om de afaceri din Botoșani, în vârstă de 47 de ani, a fost găsit fără suflare chiar în salonul de bronzat pe care îl patrona, undeva la intersecția străzii Calea Națională cu Ștefan cel Mre. Cu o oră înainte ca bărbatul să decedeze, acesta îl apelase pe electrician.
Sondaj
Ar trebui introduse uniformele școlare obligatorii?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Este ieșirea mea oficială din zona de confort. Prea fac duș, prea dorm la mine acasă când vreau eu, prea mănânc când îmi e foame, gata, e nevoie de o provocare :)) Sincer, abia aștept sa ajung, abia aștept sa îl distrug ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
20 mai 2022
EUR
Euro
4.9477 lei
USD
Dolarul SUA
4.6725 lei
CHF
Francul elveţian
4.8048 lei
GBP
Lira sterlină
5.8325 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6467 lei
XAU
Gramul de aur
277.4633 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2453 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2864 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3027 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6568 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2006 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6648 lei
Vremea
astăzi
Botosani
14.4 o C
Dorohoi
13.4 o C
Bucecea
13.5 o C
Darabani
12.9 o C
Saveni
13.8 o C
Ştefăneşti
17.1 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.