Pe linia ministerelor de resort există proceduri de verificare a rezerviștilor sau a capacității de mobilizare.
Acest gen de activitități în contextul în care există îngrijorări cu privire la manifestările de la granițele Ucrainei, ridică oarecum suspiciuni pentru cei vizați. Unele ministere precum Ministerul Public, emit inclusiv dispoziții de numire pe funcții care să asigure din punct de vedere administrativ evidența militară și mobilizarea la locul de muncă:
Subiectul devenind unul de interes pentru mass-media națională, purtătorul de cuvânt al MApN, gen. Constantin Spînu, explică într-o intervenție televizată fenomenul ordinelor de chemare și a procedurilor în subsidiar:
“Să știți că astfel de ordine se emit anual câteva mii, pentru că centrele militare județene și de sector au un plan de verificare a rezervei Armatei în fiecare an. În textul acestu ordin este invocată Legea 355/2009, coroborată cu altă lege, Legea 446/ 2017.
Contextul este foarte important și coincindența pare mult prea mare, dar vă asigur că în fiecare an. Noi, de altfel, avem și exerciții speciale pe acest domeniu, undeva în aprilie-mai-iunie, pentru că suntem obligați de lege, iar în restul anului există un plan de verificare”,
a afirmat generalul la o televiziune națională
Inclusiv rezerviști proveniți din sistemul penitenciar au intrat în posesia unor ordine de chemare. Nu este necesar să atribuim mai mult decât i se cuvine acestui subiect. Printre colegii care au primit ordine de chemare, cu siguranță sunt și cei care își amintesc de momentul când profesorul de fizică sau chimie era mobilizat pentru 1 – 4 luni pentru a-și reaminti să manevreze o armă sau de unele reguli militare.
(Sursa – Sindicatul Național al Polițiștilor din Penitenciare)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu de vegetație într-o comună din județ: Pompierii au intervenit mai bine de două ore - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Tânăr ajuns cu mașina în șanț după ce a băut „puțin”
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
ACUM: Șefi noi prezentați de prefect în ședință
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Mașină în flăcări: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Razii cu mascați, polițiști și jandarmi în câteva zone din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024