Ştiri
Omagiu unui mare actor botoșănean: O viață pe scenă, o iubire ca în filme și un fiu la Athos - FOTO & VIDEO

Astăzi se împlinesc 89 de ani de la nașterea, la Dorohoi, a unuia dintre cei mai mari actori români. În teatru sau film, la radio sau la televiziune, vocea sa inegalabilă s-a imprimat pentru totdeauna în memoria afectivă a publicului.

Octavian Cotescu, pe numele real Octavian Coteţ, s-a născut pe 14 februarie 1931, la Dorohoi. Tatăl său era maistrul ceferist Ilie Coteț, mama Anastasia Lazăr. Pe aceeași stradă (Gloriei) a casei părintești mai trăiau frații Rodica și Ștefan Tapalagă, viitorii mari actori.

 

Când actorul  împlinea trei ani, tatăl se mută cu serviciul şi familia la Iași, unde vor locui în pavilioanele CFR, pe strada Aurora, din Copou.

 

În anul 1943 părinții săi divorțează, apoi bunicii din Botoșani și cei doi copii pleacă la Timișoara.

 

A fost un actor român de succes, din generația de aur. A început sa joace teatru încă din anii de liceu. A urmat ciclul primar din str. Toma Cosma din Iasi (1938-1942), Liceul National (1942-1944), Liceul Militar din Iași, mutat la Timișoara și Pitești, care a fost desființat în 1945. Revenit la Iași reia cursurile Liceului National. Elev în clasa a VI-a, al Liceul Național din Iași, Octavian Cotescu susține, în toamna anului 1946, examenul de intrare la Conservatorul ieșean reușind cu rolul Mircea Vadu din "Cumpăna", își susține examenul de diplomă la Institutul de Teatru Matei Millo în 1950, după care a fost repartizat la Teatrul Bulandra din București, unde a debutat la 12 mai 1951, în spectacolul "Pădurea" de A.N. Ostrovski.

 

A jucat în numeroase filme si piese de teatru alături de actori ca Toma Caragiu, Dem Rădulescu etc. Împreuna cu Coca Andronescu a creat un memorabil cuplu fictiv, originar din Lehliu Gara, ”Tanța și Costel”, care a fost prezentat la Televiziunea Româna, în anii 1970, într-un mini-serial de mare succes la public si la critica.

 

Actorul Octavian Cotescu a fost în ultimii ani de viață rector al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica (IATC) din București (1981 - 1985).

 

A decedat la data de 22 august 1985.

 

 

O iubire ca în filme și un fiu călugăr la Athos

 

A fost căsătorit cu marea actriță Valeria Seciu. Au trăit discret în afara scenei, iar iubirea lor s-a întrupat într-un fiu dăruit mai târziu vieții monahale. Alexandru Cotescu, fiul celor doi mari actori, s-a născut în 1968. Octavian Cotescu nu a apucat să se bucure decât de 17 ani din viața fiului sau, inegalabilul actor săvârșindu-se din viață la 54 de ani.    

 

 

Valeria Seciu și-a cunoscut viitorul soț în perioadă studenției, la Institutul de Teatru din București, unde a urmat cursuri între anii 1960-1964, avându-l că asistent pe Octavian Cotescu.

 

"Era delicat, prevenitor, educat, extrem de bun. Și cu mult umor", mărturisește Valeria Seciu într-un interviu, în care vorbește și despre fiul lor, Alexandru, călugăr la Muntele Athos. "El m-a pregătit că va plecă acolo. Ținerii monahi sunt obligați să-și anunțe părinții de alegerea făcută, să-i lase liniștiți".   

 

 

Alexandru Cotescu sau Monahul Daniil, cum este cunoscut astăzi, a lucrat la traducerea unei cărți importante pentru viață monahală: "Ederghetinos", un fel de antologie de texte liturgice, de vieți ale sfinților, o carte apărută pe la 1700, foarte cunoscută în Grecia.   

 

loading...
„Toderiță al mamei” – Patriarhul românilor născut în Tocilenii Botoșanilor

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Un fost director PDL a ajuns mare șef la Buzău: Dle primar, altul nu ați găsit?
Criza de coronavirus provoacă schimbări în vârful societății de termoficare din municipiu Buzău. De joi, Regia Autonomă Municipală are un nou director.
10 noi jandarmi au depus azi jurământul, printre ei și o domnișoară - FOTOGALERIE
În această dimineață, cei zece elevi jandarmi de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" Fălticeni aflați în practică la Jandarmeria Botoșani au depus Jurământul militar.
Este OFICIAL! Liberal în locul unei directoarea de la PSD, ordinul a ajuns la instituție
Așa cum Botoșăneanul anunța în cursul zilei de ieri, 29 mai 2020, schimbarea la vârful Casei Corpului Didactic (CCD) s-a produs în aceeași zi.
Mama a patru fete diagnosticată cu cancer are nevoie de ajutorul botoșănenilor– FOTOGALERIE
O tânără mamă din Corni are nevoie urgentă de ajutorul semenilor pentru a putea ieşi învingătoare din lupta cu o boală nemiloasă. Minuţa Marcu  are 37 de ani şi este mama a patru fetiţe frumoase. Bucuria aducerii pe lume a celei de a patra fetiţe a fost umbrită însă de mari probleme de sănătate, care s-au acutizat în perioada pandemiei.
FAZA ZILEI: Un mânz a evadat dintr-un sat și a fost găsit la trap prin zona industrială
Dacă brașovenii s-au obișnuit să fie vizitați de urși și botoșănenii au avut parte astăzi de un musafir mai puțin întâlnit. Nu urs, bineînțeles.
Un botoșănean trimis la minister a venit cu o colegă în ”vizită de lucru” la Tabăra Agafton – FOTOGALERIE
Centrul de Agrement Codrii de Aramă a avut parte de vizita a doi reprezentanți ai Ministerului Tineretului și Sportului, secretarul de stat Andra Costache și subsecretarul de stat Radu Lebădă, prim-vicepreședintele TNL Botoșani. Aceștia au realizat o vizită de lucru la care au luat parte și directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret - Radu Humelnicu și administratorul centrului - Iulia Palade.
MAI scoate 700 de polițiști, jandarmi și polițiști locali pe teren să păzească minivacanța de Ziua Copilului
Polițiștii botoșăneni împreună cu celelalte structuri de ordine și siguranță publica sunt la datorie și acționează pentru prevenirea criminalității și pentru fluidizarea și monitorizarea traficului, în vederea preîntâmpinării producerii unor evenimente neplăcute, pentru cei care călătoresc în minivacanță prilejuită de sărbătorirea zilei de 1 iunie.
Anunț oficial! CE se întâmplă cu cardurile de sănătate
Decizie importantă în ceea ce privește cardurile de sănătate. 
ALERTĂ de fraudă: Anunț important pentru clienții Orange
Clienții Orange România au fost alertați printr-un mesaj cu privire la fraudele care se pot face prin intermediul apelurilor telefonice.
inpuff.ro
Loading...
Două femei infectate cu COVID au născut la Maternitatea Botoșani, alte cinci gravide tratate la Mavromati
Două gravide infectate cu virusul COVID-19 au născut la Secţia de obstetrică şi ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) "Mavromati" Botoşani.
Jandarmii împânzesc zonele de agrement în minivacanța de 1 iunie
Efectivele de jandarmi au fost suplimentate pentru minivacanţa de 1 Iunie.  
Botoșăneancă decedată în centru de dializă, după infecția cu COVID
Numărul persoanelor din județul Botoșani care au decedat din cauza COVID-19 ajunge la 46.
APIA Botoșani: Ce se întâmplă cu cererile unice de plată 2020 în zilele de sărbătoare legală
Anunțul a fost făcut de către directorul unității.
Amenzi de peste 36.000 de lei la Botoșani, polițiștii au verificat 2.000 de persoane și zeci de magazine
În urma verificărilor au fost aplicate peste 70 de sancțiuni.
Loading...
Mii de botoșăneni sunt închiși în case, Poliția îi verifică acasă
În timp ce numărul botoșănenilor care s-au aflat în carantină într-o unitate de cazare scade considerabil, crește cel al izolaților la domiciliu.
Au cinstit memoria: ”Eroii unui neam sunt făcliile care ard în veșnicie”GALERIE FOTO
Momentele emoționante au avut loc joi, la monumentele închinate eroilor români din Cimitirul Pacea.
LOVITURĂ pentru Tincu, investiția cu super-magazin și blocuri RESPINSĂ, a pus umărul și o femeie de afaceri
Proiectul de investiții avea nevoie de un plan urbanistic zonal (PUZ) pentru a-și urma cursul firesc pe partea de documentație. Magazinul Lidl cu cele două blocuri cu spații locative aferente, bat pasul pe loc, după ce nu au primit voturile necesare în Consiliul Local.
Cazuri noi de COVID la Botoșani, SITUAȚIA pe județe
România a ajuns la 1.240 de decese puse pe seama noului coronavirus.
ADMITERE 2020: Încep înscrierile la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Dorohoi încep înscrierile în vederea admiterii în clasa a IX-a.
O parte din angajații Urban Serv chemați la muncă în zilele date LIBERE de stat
Anunț din partea societății Urban Serv.
Loading...
zenda.ro
Loading...
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Încă avem 100.000 de oameni fără job. 40% din români au venituri mai mici din cauza pandemiei și amâna anumite achiziții scumpe și vacanțe - consumul scade. Presiunea de lichiditate este la companii care așteaptă ÎNCĂ mă ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8426 lei
USD
Dolarul SUA
4.3517 lei
CHF
Francul elveţian
4.5273 lei
GBP
Lira sterlină
5.3509 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0583 lei
XAU
Gramul de aur
241.3579 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2496 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3886 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8967 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1635 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1795 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6496 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.