Consiliul Local Mihai Eminescu a adoptat o hotărâre privind acordarea unor înlesniri la plata taxelor şi impozitelor locale.
Normativul vizează persoanele fizice şi juridice care înregistrează restanţe la bugetul comunei aferentei anului 2017.
Întruniţi luni în şedinţă, aleşii de la Ipoteşti au decis ca populaţia şi agenţii economici să fie exoneraţi de cea mai mare parte a penalităţilor.
“Se aprobă scutirea cotei de 75% din majorările de întârziere neplătite aferente obligaţiilor de plată principale din impozite şi taxe datorate bugetului local, restante la 31 decembrie 2017, cu condiţia achitării integrale a obligaţiilor de plată detaliate în procedura de acordare, până la data de 15 decembrie 2018”,
HCL 121/2018.
Cei interesaţi trebuie să depună o cerere tip la Primăria Mihai Eminescu.
Ulterior, administraţia de la Ipoteşti va întocmi un referat de acceptare sau neacceptare a solicitării.
Pentru mai multe amănunte, VEZI mai jos hotărârea integrală
HOTĂRÂRE FACILITĂŢI PLATĂ CONSILIUL LOCAL MIHAI EMINESCU
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024