Ştiri
O fetiță din Botoșani cu tumoră gigant va fi operată de un medic din Suedia printr-o metodă nouă

Mai mulţi specialişti din România şi din străinătate vor încerca să salveze viaţa unei fetiţe de patru luni, din Botoşani, care are o tumoră gigant pe gât.

Pentru această operaţie, care nu este una clasică, la Sibiu a venit medicul Petru Liuba, Şeful Catedrei de Cardiologie Intervenţională a Universităţii din Lund (Suedia).

 

"Este un copilaş de câteva luni, cu o tumoră gigant, dezvoltată din ramurile arterei carotide, care a dus la o dezvoltare anormală a părţii laterale a gâtului, practic este o umflătură foarte mare, vasculară, care presupune un risc extraordinar de mare dacă ar fi abordată chirurgical, direct şi soluţia va fi intervenţională. Va fi alături de noi pe profesorul Petru Liuba şi vom emboliza această tumoră. Practic, prin nişte device-uri endovasculare, în interiorul vaselor de sânge, acestea vor fi obstrucţionate, pentru a duce la regresia tumorii (...). Intervenţia va avea loc mâine dimineaţă (sâmbătă-n.r.) şi sperăm într-o evoluţie foarte favorabilă",

 

a explicat medicul Victor Costache.

 

Potrivit acestuia, medicii care vor opera copilul vor încerca, practic, să introducă dispozitive medicale prin vasele de sânge ale tumorii şi vor încerca să facă tumora să se retragă, după ce nu va mai fi vascularizată, scrie Jurnalul.

 

"Fiind o tumoră venită din nişte vase de sânge principale, vom închide, pentru a evita o incizie mare, care ar destabiliza, vom introduce prin intermediul vaselor de sânge nişte dispozitive care vor închide aceste vase de sânge şi vor duce la strângerea tumorii. (...) Premiera este faptul că e o tumoră vasculară gigant şi faptul că se va interveni endovascular",

 a mai spus chirurgul Victor Costache

 

Dacă operaţia va reuşi, copilul nu va mai avea de o alta, medicii preconizând că aceasta va regresa.

 

Din cauza dimensiunilor mari ale tumorii, aproape de cele ale gâtului, fetiţa se hrăneşte şi respiră din ce în ce mai greu, susţin medicii care urmează să o opereze.

 

"Este o fetiţă din Botoşani. Ajutăm copii din toată ţara şi nu ajutăm copii cu pile. Este vorba despre un caz social. Familia nu îşi permite să plătească o astfel de intervenţie în străinătate",

a declarat vineri, în conferinţa de presă, directorul Fundaţiei Polisano, Cătălina Costache, fundaţie care va suporta costurile operaţiei.

 

În spitalul privat din Sibiu au fost operaţi, în ultimii trei ani, mai mulţi copii, cu ajutorul Fundaţiei Polisano, care a suportat toate cheltuielile. Operaţiile cardiovasculare pediatrice sponsorizate de această fundaţie au fost făcute cu ajutorul unor specialişti străini, dar şi a unor medici şi asistente medicale plecate la muncă în străinătate, care au revenit în ţară, pentru a participa la aceste intervenţii.

 

loading...
Tumoră gigant, de 10 kilograme, în pântecele unei botoșănence: Ajung la dimensiunea unei sarcini la termen

 

download from google play download from apple store
Ziua și echipa: Fabbrini transferat la un club de Champions League pentru minim 1,5 milioane de euro
Aproape că nu a trecut zi de la reluarea pregătirilor de iarnă ale grupărilor din Liga 1 ca să nu se anunțe transferul lui Diego Fabbrini la o formație de top din România.
Nebunie totală după Exatlon: S-a aflat câți bani a câștigat, de fapt, botoşăneanca Beatrice Olaru
Beatrice Olaru, câștigătoarea sezonului 2 de la Exatlon a ajuns, de curând, în posesia marelui premiu. 
Tată inconştient: Un botoşănean şi-a lăsat fiul la volanul maşinii deşi NU avea permis de conducere
Un autoturism, condus de un tânăr din Botoşani, a fost sâmbătă tras pe dreapta de poliţişti,
ATENŢIE, botoşăneni: Hackerii au pus ochii pe cardurile cetăţenilor – CUM acţionează
După ce românii au doborât recorduri în materie de cumpărături online şi retrageri de bani în perioada Sărbătorilor, Ianuarie e luna bilanţului. Şi sunt mulţi cei care descoperă că din cont le-au dispărut bani.
Hoţ profesionist: Un botoşănean a prădat mai multe firme şi instituţii
Un bărbat din Botoşani a fost arestat vineri de poliţişti după ce a fost prins la furat.
Veste PROASTĂ pentru șoferi - Legea privind radarele din România, schimbată: Nu e normal!
Vești proaste pentru șoferi, după ce participanții la trafic din România au aflat că vor avea mult de suferit după o decizie a CCR care a anunțat că radarele poliţiei pot rămâne ascunse.
Elevii unei şcoli din Botoşani folosesc tot toaleta din curte, deşi li s-a construit una de lux, de 100.000 de euro
Mai mulți elevi botosăneni folosesc în continuare toaleta din curtea unității de învățământ, cu toate că între timp autoritățile le-au construit una modernă, în valoare de nu mai puțin de 100.000 de euro.
FC Botoșani învinsă în Antalya de o echipă din liga a treia germană după ce a condus pe tabelă - FOTO
Șirul victoriilor botoșănenilor în Antalya s-a oprit sâmbătă după-amiază, când au pierdut la mare luptă meciul disputat cu o echipă din al treilea eșalon fotbalistic german.
Întâlnirea ministrului cu liderii pensionarilor, un fel de ședință de partid - EL membru PSD, EI membri... PSD: Să fim mândri! - GALERIE FOTO
Înainte de Comisia de Dialog Social, Prefectura a găzduit sâmbătă dimineață așa numitul Comitet Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice (CCDCPPV) la care de asemenea a participat ministrul Muncii, Marius Budăi.
Ploaie de plângeri de la bugetari către ministrul Muncii, de la uniforma care-i doar de toamnă-iarnă la o... sintagmă - GALERIE FOTO
Cine și-a imaginat că majorările masive ale salariilor bugetarilor o să le mai reducă acestora din pretenții s-a înșelat amarnic. Iar dovada a venit la Comisia de Dialog Social (CDS) care avut loc sâmbătă dimineață la Prefectură.
O fabrică din Botoşani preluată de francezi
Una dintre cele mai importante fabrici din judeţul Botoşani a fost preluată în totalitate de noul acţionar majoritar, compania franceză HDM, care i-a fost partener până acum.
Șoferiță preluată de SMURD după ce a rămas cu mașina blocată în şanț -  FOTOGALERIE
O tânără şoferiţă din Botoşani a ajuns la spital în urma accidentului rutier petrecut sâmbătă, în jurul orei 9.30 în localitatea Bobuleşti.
Botoşăneancă cu mâna plină de sânge transportată de la serviciu la spital: Colegii alertaţi de ţipetele femeii
O botoşăneancă a ajuns de la serviciu direct la spital după un accident grav de muncă.
ACCIDENT: Maşină înfiptă într-un şanţ, o persoană rănită – FOTO
Accident rutier, soldat cu o victimă, petrecut sâmbătă dimineaţă pe un drum din judeţ.
ACUM: Ministrul Budăi, din şedinţă în şedinţă la Prefectură – FOTOGALERIE
Ministrul Muncii se află la această oră la Palatul Administrativ din Botoşani, unde se întâlneşte cu mai mulţi lideri ai pensionarilor şi sindicatelor din judeţ.
PERICOL de explozie: Un şofer a intrat cu maşina într-o ţeavă de gaze, pompierii la faţa locului
Un nou accident rutier a avut loc în urmă cu câteva minute pe o stradă din municipiul Botoşani.
Se prefațează o mare surpriză, Fabbrini spre marea rivală a FCSB
Italianul Diego Fabbrini (28 de ani) poate pleca de la FC Botoșani.
DEZVĂLUIRE: Banii pentru Premiul Eminescu au fost trimiși altui poet - A trebuit să merg la bancă să îi trimit înapoi
Premiul "Mihai Eminescu" pe 2019 a fost acordat poetului de pe locul al doilea în voturile juriului, iar cei 7.500 de euro trimişi celui care câştigase iniţial, fără să poată să ajungă la premiere, au fost ceruţi înapoi de organizatori, care au spus că regulamentul cere prezenţa la ceremonie.
Bărbat prins cu carte de identitate falsă: CE le-a povestit poliţiştilor - FOTO
Încă un bărbat a fost prins la frontieră cu carte de identitate falsă.
kalapod.net%20
Până și aliații PSD recunosc: Reabilitarea Botoșani- Târgu Frumos doar o POVESTE
De vreo 20 de ani botoșănenii așteaptă cu interes ca drumul Botoșani - Târgu Frumos să fie asfaltat, însă se pare că totul este doar o poveste, căci nici până la acest moment nu au începtu lucrările. Principala problemă ar fi banii.
StarShinerS.ro
Sondaj
Credeți că, în comparație cu anul precedent, 2019 va fi:
Un an mai bun ca 2018
La fel ca 2018
Un an mai rău ca 2018
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
“L-am întrebat, în mod elegant, care este povestea locului de parcare? A început să urle, m-a bruscat şi m-a scos pe uşă afară, proferând tot felul de expresii care nu îi fac cinste. Cred că a văzut prea multe filme cu James ...
StarShinerS.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.6975 lei
USD
Dolarul SUA
4.1192 lei
CHF
Francul elveţian
4.1441 lei
GBP
Lira sterlină
5.3305 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7645 lei
XAU
Gramul de aur
170.2283 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2402 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4745 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9602 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1066 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1837 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6293 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.