Ştiri
O botoșăneancă a impresionat juriul la cel mai vechi festival de folclor din Transilvania

Tineri interpreţi din întreaga ţară au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la cel mai vechi festival de folclor din Transilvania.

Festivalul Naţional de Folclor "Mureş, pe marginea ta" Ocna Mureş este organizat încă de la prima ediţie în oraşul Ocna Mureş şi se mândreşte cu laureaţi care de-a lungul timpului au ajuns nume de referinţă în folclorul românesc.

 

Evenimentul are ca scop conservarea, promovarea şi valorificarea patrimoniului cultural naţional material şi imaterial, obiectivul principal fiind promovarea tinerilor interpreţi de muzică vocală tradiţională din România.

 

Programul ediţiei din acest an a cuprins atât concursul de interpretare vocală a muzicii tradiţionale româneşti în cadrul căruia s-au înscris tineri interpreţi din întreaga ţară, dar şi un spectacol amplu cu ansambluri şi interpreţi de folclor din zonă.

 

În urma concursului de interpretare, juriul festivalului a declarat-o câştigătoare a Marelui Premiu pe Cristina Todor din satul Teleac, comuna Ciugud, premiul I fiind câştigat de Roxana Mărginean din Câmpeni, premiul II de Rareş Măcinică din Iernut (judeţul Mureş), iar premiul III de către Nicoleta Chichiriţă din Cornu Luncii (judeţul Suceava).

 

Premiul special al festivalului a fost obţinut de Sabrina Todirişcă din Sarafineşti, judeţul Botoşani.

 

Sabrina este elevă a Liceului de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani, dar și solistă a Formației ”Ecou” din Botoșani.

 

"În fiecare an ne dorim să descoperim prin intermediul acestui festival concurs tinere talente care să ducă mai departe folclorul românesc autentic. Concursul se adresează interpreţilor de muzică vocală tradiţională românească din diferitele zone etnofolclorice ale ţării, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 32 de ani şi ne mândrim cu laureaţii noştri, care de-a lungul timpului au ajuns nume de referinţă în folclorul românesc" , a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură "Augustin Bena" Alba.

 

loading...
Educatoarea din Botoșani care face minuni în Irlanda: CUM promovează folclorul românesc - FOTOGALERIE
Petrecere cu sarmale, fasole cu cârnați și must pe Pietonal, botoșănenii așteptați cu fanfară

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Sute de amenzi date la Botoșani într-o lună pentru nerespectarea normelor COVID: TOPUL sancțiunilor pe județe
În țară s-au dat în total 35.890 de sancțiuni. Dintre aceștia 464 au fost aplicate la Botoșani.
Bogdan Cărăușu: Îmi doresc din tot sufletul să schimbăm în bine mersul lucrurilor
Bogdan Cărăușu își va lansa candidatura la Consiliul Local sâmbătă, 15 august 2020 pe esplanada Sălii Polivalente „Elisabeta Lipă”, bulevardul Mihai Eminescu. Redăm mai jos comunicatul transmis.
Bătălie pentru posturile fără concurs de la Mavromati: CÂȚI candidați s-au înscris
Reprezentanții Spitalul Județean Mavromati au anunțat faptul că sunt disponibile mai multe posturi, de la asistent la muncitori.Ca de fiecare dată posturile sunt căutate asta deși sunt pentru o perioadă determinată.
Ministerul Sănătății: Elevilor nu li se mai măsoară temperatura când vin la școală, metoda este INEFICIENTĂ
În schimb, triajul zilnic va fi făcut acasă, de către părinți.
DUREROS: Femeia omorâtă cu toporul de concubin făcuse plângere împotriva bărbatului
Ancheta a fost sistată, întrucât femeia și-a retras acuzațiile.
Doar două cazuri noi de COVID-19 la Botoșani, crește de la o zi la alta numărul celor vindecați
Situația la Botoșani este stabilă, numărul cazurilor active fiind în prezent puțin peste 100.
TRAGEDIE - Cunoscut preot, mort într-un cumplit accident rutier: A plecat la ceruri să îi spună lui Dumnezeu despre durerea poporului român - FOTOGALERIE
Preotul s-a remarcat ca unul dintre cei mai importanți duhovnici și ctitori de biserici din nordul Moldovei. Nu puțini au fost botoșănenii care au asistat, de-a lungul anilor, la slujbele părintelui.
Doina Federovici: „Senatorul PNL, Costel Șoptică a votat împotriva dublării imediate a alocațiilor pentru 80.000 de copii din Botoșani”
Senatorul liberal de Botoșani, Costel Șoptică s-a opus și a votat ieri în Parlament împotriva drepturilor legale ale copiilor din Botoșani și din toate județele din România.
Lovitură pentru polițiști: Ce se întâmplă cu compensația de 50%
Polițiștii din România au primit o primă lovitură în Parlament.
Loading...
Mesajul emoționant al lui Mirel Manea: Am interpretat „Corul sclavilor”, un mesaj de solidaritate și speranță - VIDEO
Colosseum este un spațiu cu o acustică unică în lume, pe care tehnologia modernă nu a reușit să o descifreze.
Apar primele ”deconturi” de pandemie: Bani publici plătiți fictiv sau ilegal de DSP-uri, NEREGULI la Botoșani
Un raport al Curții de Conturi scoate la iveală o serie de plăţi ilegale sau neconforme făcute şi în Direcţiile de Sănătate Publică din România, printre care și cea de la Botoșani.
Nea Costică din Botoșani, la un suc cu poliţiştii locali
Nea Costică are decizia de ieşire la pensie în buzunar şi i-a invitat pe poliţiştii locali la un suc pentru a sărbători împreuna evenimentul.
Ia in calcul aceste aspecte si alege inteligent hainele pentru nou nascuti!
(P) Entuziasmul ca ai devenit mamica te poate determina sa achizitionezi orice hainuta simpatica pe care o vezi pe site-uri sau pe rafturile magazinelor. Insa, chiar daca unele articole vestimentare sunt frumoase, asta nu inseamna ca sunt si confortabile. 
Femeie adusă în cătușe la Botoșani după ce a vândut un telefon mobil
Va trebui să stea după gratii o lună de zile.
Loading...
ANUNȚ Convocare ședință extraordinară Consiliul Județean Botoșani
Președintele Consiliului Județean Botoșani, în conformitate cu prevederile art. 178 alin. (2), art. 179 alin. (1) și alin. (3), art. 180 alin. (1) şi art. 191 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările ulterioare, convoacă Consiliul Judeţean în şedinţă extraordinară, pentru data de 12 august 2020, ora 10:00. 
Dacă ești pasionat de bicicletă, IATĂ mesajul transmis de polițiști 
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean au transmis un mesaj public care îi vizează pe bicicliștii de la Botoșani.  
Tânără de 21 de ani DISPĂRUTĂ de ieri, după o plimbare solitară 
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au fost sesizați, astăzi, 11 august 2020, cu privire la dispariția numitei Stoica Antonița, în vârstă de 21 de ani.         
Peste 20 de profesori au luat note mai mici după contestații – PROCENTUL de promovare la Botoșani
În urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, rata de promovare la nivelul județului Botoșani a crescut. 
S-au afișat rezultatele finale la Titularizare, încă un profesor din Botoșani a luat nota zece
Ministerul Educației Naționale a publicat marți rezultatele finale la examenul de Titularizare.
Peste 1.200 de îmbolnăviri raportate în țară astăzi, sute de pacienți în stare gravă – SITUAȚIA pe județe
Până astăzi, 11 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 63.762 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  30.585 pacienți au fost declarați vindecați și 6.756 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. 
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Viața mi-a demonstrat că noi, oamenii, ne putem adapta în orice situație și cu orice caracter, atât timp cât suntem disponibili să înțelegem “de ce-ul”. Îmi place foarte mult să tratez orice experiență care mi se dă ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8347 lei
USD
Dolarul SUA
4.1033 lei
CHF
Francul elveţian
4.4909 lei
GBP
Lira sterlină
5.3722 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8668 lei
XAU
Gramul de aur
262.6798 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2487 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4021 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9441 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0852 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1845 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6492 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.