Ştiri
O bijuterie veche de 22.000 de ani descoperită la Botoşani, scoasă pentru prima oară pentru publicul larg

Aceasta este cea mai veche piesă de artă preistorică descoperită în România.

Muzeul Unirii din Iași are în colecțiile sale o adevărată „vedetă”. Este vorba despre amuleta-pandantiv veche de 22.000 de ani, descoperită de arheologii ieșeni în situl paleolitic de la Mitoc – Malu Galben (judeţul Botoşani).

 

Ea a fost prezentată publicului larg în cadrul expoziției „Povești scrise în piatră”, deschisă la Muzeul Unirii din Iași în anul 2013, unde au fost expuse peste 300 de piese, selectate din alte 2.000 de piese descoperite în câteva complexe arheologice din întreaga zonă moldavă.

 

Potrivit Ziarul Naţiunea, evenimentul a fost organizat de către Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași în parteneriat cu Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC). La acest eveniment au fost prezenți arheologi, etnografi, cercetători, reprezentați ai UAIC și directorul Complexului Muzeal Național Moldova, organizator al acestui proiect, dr. Senica Țurnacu. „Muzeele organizatorice au propus cele mai reprezentative piese arheologice din piatră din selecția descoperită pe teritoriul Moldovei, prezente în depozite și muzee. Noi le-am adunat în această expoziție cu ocazia unei manifestări internaționale pe care o organizăm la Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iași.

 

Sunt piese care ne arată istoria omului în acest spațiu, începând de acum 7.000 de ani, dacă ne gândim la una din cele mai vechi piese din această expoziție și din Moldova. Este vorba despre o aşchie clactoniană descoperită la Valea Lupului din Iaşi și folosită până în momentul în care piatra a fost înlocuită de metal”, a declarat lector univ.dr. Vasile Cotiugă, de la Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

 

A fost descoperită în anul 1981 și este pentru prima oară când este scoasă în lumina reflectoarelor pentru publicul larg, spre a o poata vedea. Ea a fost prezentată de-a lungul timpului de mai mulți specialiști, dar acesta este momentul în care a fost expusă, până acum fiind închisă într-un seif.

„Piesa cea mai importantă pe care noi o prezentăm este pandantivul-amuletă. Amuleta este realizată din silex, are o vechime de aproximativ 20.000 de ani și este decorată cu motive zoomorfe sau linii incizate geometrice, cum spun alți specialiști. Dar îi lăsăm pe specialiști să descifreze mesajul. La vremea respectivă, oamenii încercau să-ți aștearnă gândurile sau emoțiile pe piatră”, a mai precizat lector univ.dr. Vasile Cotiugă. Dr. Vasile

Chirică, descoperitorul acestei piese, a decis să arate oamenilor amuleta pandantiv în momentul în care a aflat că la Iași se vor reuni specialiștii în piatră, care vor veni la simpozionul Internațional Arheoinvest.

„Dorim prin această expoziție să dezvăluim, să creăm niște link-uri spre diverse povești care pot fi scrise în piatră și probabil cea mai frumoasă dintre aceste povești este povestea amuletei descoperită la Mitoc, undeva pe malul Prutului. Piesa, nu foarte mare, de aproximativ trei centimetri, a fost realizată pe o așchie de cortex, are un decor incizat și poate primi multiple interpretări. Cu siguranță avea un rol în magia legată de vânătoare sau un rol apotropaic, un rol de a-l proteja pe cel care o purta, de a-i purta noroc, pentru a-i asigura succesul vânatului și pentru a-i proteja viața vânătorului. A vâna în paleolitic animale de talie mare era destul de riscant. Această este piesa noastră vedetă, care are și o poveste”, a declarat dr. Senica Țurnacu, șeful Complexului Muzeal Național Moldova și organizatorul acestui proiect.

Situl arheologic de la Mitoc – Malu Galben (comuna Mitoc, județul Botoșani) are Codul RAN/ LMI: RAN: 38385.02; LMI: BT-I-s-A-01812, fiind încadrat ca și perioadă istorică în Paleolitic Superior (Aurignacian și Gravettian). Aici au avut loc campanii de săpături arheologice în perioada 1978-2015. Colectivul de cercetare a fost coordonat de către responsabilul științific Vasile Chirica, de la Institutul de Arheologie din Iași. De-a lungul timpului din colectivul de cercetare au făcut parte: Marcel Otte, Pierre Noiret (Université de Liège), Paul Haesaerts (Institut Royal des Sciences Naturelles de Belgique, Bruxelles), Philip Nigst, Marjolein Nigst (University of Cambridge), Keneth Honea (Northern Illinois University), Diana-Măriuca Vornicu, George Bodi (Institutul de Arheologie, Iași) etc. Mitoc – Malu Galben, fiind unul dintre cele mai importante situri preistorice din Europa, este unul esențial pentru înțelegerea Paleoliticului Superior din această parte a lumii.

 

Pe o stratigrafie impresionantă, de peste 14 metri adâncime, au fost delimitate șapte consistente niveluri arheologice cu materiale specifice Aurignacianului și Gravettianului. Numeroasele datări radiocarbon obținute dovedesc faptul că locul a fost vizitat de comunitățile umane timp de aproape 10.000 de ani (32.000 B.P. – 23.000 B.P.). Situl a fost descoperit în anul 1885 de către geologul Gregoriu Ștefănescu care consemna: „La Metoc, la mai bine de două metre de la suprafață am găsit silexuri cioplite și prelucrate, indicele unei stațiuni preistorice”. Aceasta a fost astfel prima stațiune paleolitică descoperită pe teritoriul României.

 

Primele cercetări stratigrafice au fost întreprinse în 1956 și 1957 de către C. S. Nicolăescu-Plopșor și N. N. Zaharia. Săpăturile sistematice au început în 1978, sub conducerea lui V. Chirica și au continuat, cu unele întreruperi, până în 2015. Din punct de vedere cultural și cronologic, stațiunea pluristratificată de la Mitoc-Malu Galben reprezintă unul dintre cele mai importante puncte de referință ale Paleoliticului superior din spațiul estic şi central european. Locuirile paleolitice de la Mitoc-Malu Galben se caracterizează și printr-o bogată și variată gamă de resturi faunistice. Tot aici au fost descoperite numeroase structuri de locuire: ateliere de cioplire, vetre de foc, adăposturi special amenajate.

 

La Mitoc-Malu Galben au fost descoperite şi 10 morminte sarmatice, de femei, barbați și inclusiv al unui copil. Două din scheletele de femei descoperite aveau mărgele, câte un colier și diademă, din mărgele de sticlă, dar și din obiecte cruciforme (de tipul crucii grecești, combinată cu crucea Sf. Andrei), depuse ritual pe piept și pe frunte. Revenind la valorosul artefact preistoric, acesta a fost prezentat de-a lungul timpului mai multor specialiști, dar a fost ținut închis într-un seif pentru siguranță. În cadrul expoziției prezentate, amuleta pandantiv a fost expusă publicului larg, dar într-o cameră separată. La realizarea acestei deosebite expoziții au colaborat muzeele din Bacău, Bârlad, Botoșani, Piatra-Neamț, Suceava, Vaslui, dar și Institutul de Arheologie din Iași și Facultatea de Geografie și Geologie de la UAIC. Expoziția a făcut parte din cadrul activităților Simpozionului Internațional Arheoinvest, ediția a V-a.
 

download from google play download from apple store
loading...
Templu GIGANTIC, vechi de 7000 de ani, descoperit la Botoșani! - FOTO

 

Zeci de mămici din Botoșani sprijinite printr-o campanie ce încurajează bucuria vieții de familie

O frumoasă campanie se realizează la Botoșani cât și în alte județe.

Cu mașina-n gard și cu mintea plină de alcool a ajuns la spital – FOTO

Încă un eveniment rutier cauzat de consumul de alcool.

Vis la cheie ”made in Botoșani”: Surpriză uriașă pentru o familie cu doi copii rămasă fără casă - GALERIE FOTO

Ziua de 7 mai a acestui an va rămâne una pe care cu siguranță soții Cornelia și Florin Apăvăloaie din comuna Călărași nu o vor uita până ce vor pleca de pe acest pământ.

Ghinion pentru un șofer botoșănean: O manevră greșită l-a costat scump

Un șofer din Botoșani a fost oprit în trafic în județul vecin.

Interese politice la Pilonul II de pensii văzute de la un deputat botoșănean

Cearta politică pe Pilonul II de pensii a ajuns în atenția Comisiei Europene.

Un botoșănean va pedala de la Londra la Botoșani pentru o cauză umanitară - FOTOGALERIE

Un tânăr va pendala până la Londra pentru a ajuta niște copii.  

COMUNICAT: PSD Botoșani dezaprobă și consideră nedemn gestul persoanelor care au ales să trădeze voința alegătorilor și s-au alăturat altor formațiuni politice  

Toți membrii Organizației Județene a Partidului Social Democrat susțin continuarea implementării programului de guvernare, pentru care PSD a primit votul alegătorilor din fiecare zonă a țării. În același timp, PSD Botoșani dezaprobă și consideră nedemn gestul persoanelor care au ales să trădeze voința alegătorilor și s-au alăturat altor formațiuni politice.  

O fetiță din Botoșani cu tumoră gigant va fi operată de un medic din Suedia printr-o metodă nouă

Mai mulţi specialişti din România şi din străinătate vor încerca să salveze viaţa unei fetiţe de patru luni, din Botoşani, care are o tumoră gigant pe gât.

Fetele de la Botoșani s-au dus la Iași cu melodia ”Hai la Forța Zu” - VIDEO

Fetele din Botoșani au adaptat melodia „Hai la Botoșani” pentru Forța Zu, un spectacol grandios ce are în loc în acest weekend.

loading...
A plecat în Anglia pe 6 milioane de euro – CEL MAI SCUMP fotbalist botoşănean din istorie

De câteva minute atacantul botoşănean, care însă din nefericire nu a evoluat nici măcar un singur minut pentru FC Botoşani, a devenit cel mai scump fotbalist născut pe aceste meleaguri.

(P) Shopping fără de cusur: magazin cu pasiune pentru modă la Uvertura Mall – FOTOGALERIE

Uvertura Mall împreună cu retailerii locali, naționali și internaționali urmăresc permanent îmbunătățirea serviciilor și aducerea de noi produse pe piață locală, pentru garantarea unui shopping fără de cusur și pentru satisfacerea nevoilor clienților în cadrul centrului comercial.

Botoșănean în stare GRAVĂ după ce aproape s-a decapitat cu drujba

Un tânăr din Săveni a ajuns la Urgenţe după un accident în gospodărie.

Concert caritabil pentru Eric, băiețelul operat în Turcia

Interpretul de muzică populară Ion Paladi va fi invitatul special al unui concert caritabil ce va fi organizat în municipiul Botoșani.

Medalii și diplome pentru zeci de elevi botoșăneni

Astăzi, 25 mai 2018, începând cu ora 10.00, pe stadionul “1 Mai” din municipiul Dorohoi s-a desfăşurat etapa judeţeană a concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani. 

loading...
Oamenii de afaceri cer cale ferată electrificată la Botoșani

Județul Botoșani stă extrem de prost la capitolul infrastructură.

Jandarmii botoșăneni la datorie în weekend: UNDE vor acționa forțele de ordine

Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în perioada minivacanţei de Rusalii, jandarmii botoşăneni vor intensifica măsurile specifice de ordine publică şi vor acţiona zilnic atât independent, cât şi în cooperare cu efective de poliţie

Bani mai mulți pentru niște copii de la Botoșani

Acest lucru este posibil în urma unui demers întreprins de medicul Tamara Ciofu.

Tânăr condamnat după ce i-a furat două telefoane unui botoșănean

Un tânăr a dat de probleme după ce a sustras niște telefoane mobile din casa unor oameni simpli.

Salarii mai mari pentru inspectorii școlari și contabilii din școli

O ordonanță de urgență crește cu 20 de puncte procentuale salariile acestor categorii de bugetari.

modlet.ro
Conducătorii auto NU mai pot scăpa de radar: Amenzile vor curge, după ce 'metoda de fentare' a șoferilor A PICAT

Erorile maxime de măsurare ale aparatelor radar sunt relevante doar când respectivul aparat e verificat și omologat de autorități, potrivit unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) care a apărut recent în Monitorul Oficial.

astratex.ro
astratex.ro
loading...
loading...
starshiners.ro%20
Sondaj
Credeți că se va moderniza drumul Botoșani - Târgu-Frumos până la alegerile din 2020?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Ne-am adunat toți actorii importanți, la nivel de directori, patroni de firme, acolo lucrează vreo trei, patru constructori, nu doar Electroalfa International. A participat și proiectantul, responsabilii noștri din Primărie ca să ...
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.6288 lei
USD
Dolarul SUA
3.9524 lei
CHF
Francul elveţian
3.9799 lei
GBP
Lira sterlină
5.2780 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6100 lei
XAU
Gramul de aur
165.7899 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2348 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4479 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9996 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0615 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1793 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6214 lei
Vremea
astăzi
Botosani
19 o C
Dorohoi
19 o C
Bucecea
19 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
19 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.