Este o minune că mașina condusă de bărbatul de 49 de ani, care circula pe un drum comunal, nu a lovit pe nimeni.
Polițiștii i-au ieșit în cale, iar când l-au testat cu aparatul etilotest s-au îngrozit. Bărbatul de 49 de ani, din satul Orăşeni Vale, conducea un autoturism pe drumul comunal DC53, însă înainte de a urca la volan s-a cinstit bine.
În urma testării cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o valoarea de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului. Din fericire, de data aceasta polițiștii l-au găsit înainte ca șoferul să producă vreo nenorocire în trafic.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ANUNȚ Tribunalul Botoșani: Transferul unor mijloace fixe și obiecte de inventar fără plată
Gabriela Erdic
Apr 25, 2024
Sute de locuri puse la dispoziția tinerilor care vor să devină pompieri
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Șoferi de microbuz AMENDAȚI de polițiști după un control în trafic: Câțiva călători, dați jos
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Incendiu URIAȘ: O femeie din Botoșani a rămas fără acoperiș deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024