Congresul Naţional al PRO România, reunit în şedinţă extraordinară vineri, a decis încetarea procedurii de fuziune cu ALDE. Cele două formaţiuni nu au reuşit să intre în Parlament la ultimele alegeri legislative.
Pro România a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că forurile de conducere ale formaţiunii au votat încetarea procedurii de fuziune cu ALDE.
”Tot astăzi, Congresul Naţional a decis redenumirea şi restructurarea Biroului Executiv (BEx). Astfel, potrivit noului statut, Biroul Executiv Naţional (BEN) rămâne structura executivă a partidului, asigurând conducerea curentă şi operativă, având însă o componenţă extinsă, respectiv: preşedintele PRO România; preşedintele Consiliului Naţional; 4 prim-vicepreşedinţi; secretarul General; 10 vicepreşedinţi regionali aleşi pe cele 9 regiuni de dezvoltare şi Diaspora”, a transmis formaţiunea.
Pro România precizează că parte din BEN va fi şi preşedintele Consiliului Naţional, for ce va funcţiona ca o platformă de analiză, dezbatere şi elaborare de programe şi politici publice, precum şi de oferire a soluţiilor alternative programelor de guvernare ale partidului/coaliţiei aflate la guvernare.
Pro România a consfințit la centru ceea ce la Botoșani liderii formațiunii și ai ALDE nu și-au dorit cu adevărat niciodată, ei făcând echipă la alegerile parlamentare mai mult constrânși de hotărârea luată de forurile naționale de conducere.
După scrutin, ambele organizații județene s-au pronunțat împotriva continuării procedurii de unificare.
La alegerile parlamentare au reușit la Botoșani să facă pragul electoral, însă la nivel național nu s-a atins 5% astfel încât nu au intrat în Legislativ.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Anunț APIA Botoșani: Toți fermierii chemați să ceară bani europeni
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
CFR călători scumpește biletele de tren: Noi modificări de la 1 aprilie
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Economist specialist în fonduri europene, ”bronz” la... AUR pentru municipiu – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Mar 28, 2024
Raluca Turcan și ministrul Culturii din Franța, discuții despre proiecte culturale comune
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024