Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” își sărbătorește în aceste zile centenarul. Iar festivitatea de deschidere a avut loc joi, 3 octombrie 2019, în sala Mihai Eminescu a Hotelului Rapsodia.
La eveniment au luat parte oficialitățile orașului precum primarul Cătălin Flutur, subprefectul Daniela Lozneanu, vicepreședintele Consiliului Județean, Liviu Toma, deputatul Tamara Ciofu. De asemenea, au fost prezenți șeful educației botoșănene Gabriel Hârtie, Mina Rusu, reprezentant al Ministerului Educației, dar și directorii de licee din Botoșani, dar și din celelalte județe. Și bineînțeles actuali și foști elevi ai acestui liceu.
Mai întâi, corul liceului a intonat imnul național al României. După ce directorul, Mirela Sănduleanu le-a mulțumit invitaților că sunt prezenți la acest moment important din istoria liceului, oficialitățile au transmis un mesaj cu prilejul împlinirii a 100 de ani de învățământ pedagogic pe meleaguri botoșănene.
Printre altele s-a evidențiat rolul important pe care liceul îl are în învățământul botoșănean. De asemenea, autoritățile au mai arătat că sprijină învățământul apreciind rezultatele foarte bune pe care elevii de la Liceul Pedagogic îl obțin an de an la olimpiade și concursuri.
În aceste două zile vor fi organizate activități diverse, de la lansarea simpozionului Centenarului la masă rotundă cu actuali și foști elevi.
Festivitatea de închidere va avea loc vineri, la ora 14:00, prilej cu care va avea loc plantare de pomi, lansarea steagului liceului și lansarea a 100 de baloane.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cătălin Silegeanu, candidat AUR la Primăria Botoșani: Propunere pentru modernizarea piețelor
Gabriela Erdic
Apr 20, 2024
Șapte afaceriști vor să construiască podul care ne leagă de Suceava
Gabriela Erdic
Apr 20, 2024
Top 5 electrocasnice care nu trebuie să-ți lipsească din bucătărie
Redacția Botoșăneanul
Apr 20, 2024
Top 5 business-uri de succes în 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 20, 2024