Membrii Comitetului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) s-au întâlnit într-o nouă ședință pentru a lua act de noul ca de pestă porcină africană.
A fost găsit un port mistreț pe fondul de vânătoare din Hănești. Potrivit Minodorei Vasiliu zona infectată este de 8 kilometri și cuprinde Hănești, Vlăsinești, Dângeni, Ungureni, Săveni.
Zonele de supraveghere respectiv acea zonă tampon este de 5 kilometri cuprinde Știubieni, Avrămeni, Manoleasa, Mihălășeni, Trușești, Dobârceni, Gorbănești
Șefa DSVSA i-a cerut proprietarului fondului de vânătoare să pună în aplicare măsurile care i-au fost transmise.
”Cea mai importantă activitate va fi centrată pe fondul de vânătoare având în vedere că acolo s-a descoperit acest caz, dvs trebuie să vă pregătiți cu echipe pentru a împușca un număr cât mai mare de mistreți”,
Minodora Vasiliu, director DSVSA.
Pe acest fond de vânătoare unde s-a găsit cadavrul s-ar afla 80-90 de porci mistreți.
Totodată, Minodora Vasiliu a precizat că scopul principal este ca acest virus să nu extindă la porcii domestici. De aceea, a făcut apel la botoșăneni să aibă grijă în acest sens.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
ACUM: Descinderi la AJOFM efectuate de Parchetul European - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Lege promulgată de Klaus Iohannis: Noi îmbunătățiri anunțate pentru sistemul 112
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Veste proastă pentru pensionari: Banii ajung mai târziu de Paște
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Partidul lui Șoșoacă are președinte nou la Botoșani: O voce puternică
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024