Ştiri
Mobilizare generală pentru turul doi al prezidențialelor, Flutur: Vor să nu le fie rușine cu președintele

Șeful de campanie al PNL pe municipiul Botoșani a explicat rezultatul negocierilor duse cu liderii partidelor de dreapta de pe plan județean.

Cum în turul 1 al alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie, social-democrații au câștigat la o diferență de 4.600 de voturi, liberalii strâng rândurile ca la cel de-al doilea tur județul Botoșani să nu mai aibă coloratură electorală roșie. Ci galbenă.

 

Și asta prin mobilizarea oamenilor la urne și securizarea votului.

 

Cătălin Flutur a explicat motivul pentru care liderii politici ai formațiunilor de dreapta de la Botoșani au acceptat să susțină candidatul PNL.

 

„În schimbul unei normalități în România, și ei își doresc să avem o țară normală și un președinte cu care să se mândrească și ei. Să nu le fie rușine cu președintele”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

Cum vor sprijini candidatul PNL?

 

„Își vor mobiliza oamenii, pentru că ar putea exista și o demobilizare. Asta vom vedea și când vom trage linia, dacă sunt sau nu sunt”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

La primul tur al alegerilor prezidențiale, PSD prin candidatul Viorica Dăncilă a obținut 34,16%, iar PNL prin Klaus Iohannis 31,06%

loading...
Costel Șoptică despre intrarea în PNL a lui Chelariu: Și pentru mine este o surpriză, nu am discutat nimic cu el

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Baclava aromată şi kebab delicios, la Târgul Produselor Turcești de la Iulius Mall Suceava
Parcarea Iulius Mall Suceava va găzdui, în acest sfârșit de săptămână, Târgul produselor turcești. Vei avea parte de o experiență culinară originală și autentică, care aduce mai aproape de tine aromele din Istanbul. De asemenea, magazinele te așteaptă cu Summer Sale.
Cum puteți verifica video online gradul de ocupare în Iulius Mall Suceava - FOTOGALERIE
Reluarea activității în Iulius Mall Suceava a trasat o nouă direcție pentru shopping, definită de precauție. S-au luat o serie de măsuri de siguranță ce includ implementarea unui sistem video online de verificare a gradului de ocupare și a unui program de traking în mall, se fac acțiuni permanente de dezinfecție, iar purtarea măștilor este obligatorie. Toate acestea pentru a-ți proteja sănătatea, în timp ce te bucuri de experiențele tale favorite!
Din 15 iunie, Iulius Mall își reia activitatea. Redescoperă bucuria shoppingului, în siguranță!
Ne revedem, cu aceeași bucurie pentru shopping, dar cu mare grijă pentru siguranța ta! Din 15 iunie 2020, reluăm activitatea, oferindu-ți experiențele care ți-au lipsit. Contextul s-a schimbat și pe primul loc este sănătatea tuturor, astfel că am implementat peste 40 de acțiuni de prevenire și distanțare fizică! Măsurile presupun acțiuni permanente de dezinfecție, reorganizarea fluxurilor de acces, optimizarea calității aerului, dar și purtarea obligatorie a măștilor de protecție.
A venit momentul să-ți iei revanșa! Reduceri de până la 70% la Iulius Mall
Contextul actual te-a ținut mult timp departe de magazinele tale preferate și de cabinele de probă, dar a venit timpul să-ți iei revanșa! La Iulius Mall Suceava ai Revenge Sale ca să te bucuri de un weekend plin de shopping. Te așteptăm să descoperi ofertele brandurilor, să-ți reînnoiești garderoba cu cele mai cool ținute și să câștigi vouchere pentru cumpărături.
Încep înscrierile la examenul de Titularizare: CÂND va avea loc proba scrisă
​Calendarul privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 a fost reactualizat prin ordin de ministru.
Sentință definitivă: Milionar botoșănean condamnat la închisoare pentru o șpagă de 2 milioane de euro
10 ani și 8 luni de închisoare va avea de executat.
ASTĂZI: Botoșăneancă dată dispărută, găsită de jandarmi pe Primăverii
Familia sesizase dispariția femeii care astăzi a fost găsită de jandarmi.
Botoșănean rătăcit, luat de pe stradă și dus acasă de jandarmi
Jandarmii l-au dus acasă pe bătrân care era dezorientat. 
Poliția continuă acțiunile anti-COVID la Botoșani: Se împart din nou amenzi, 100 de oameni legitimați
Polițiștii botoșăneni au verificat 83 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă.
inpuff.ro
Loading...
Botoșănenii căutați de mască la terase dar și în piețe sau mijloace de transport
În ultimele 24 de ore au fost desfăşurate acţiuni de verificare, cu efective mărite în zonele aglomerate, centrele comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.
Restaurantele vor fi redeschise, dar cu reguli stricte care vor trebui urmate și cu ”triaj observaţional”
Nu vor avea voie în restaurant clienții cu infecții respiratorii.
Botoșaniul continuă să apară pe lista morților de COVID, noii pacienți s-au împuținat
Până astăzi, 6 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 29.223 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
O instituție caută inspector pe un salariu de peste 6.000 de lei – LISTA locurilor de muncă
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forțelor de Muncă (AJOFM) a publicat lista locurilor de muncă vacante astăzi, 6 iulie 2020.
Săracii orașului și-au ridicat ajutoarele europene cu taxiul, „clienți” puțini în prima zi, s-a renunțat la pensionari - GALERIE FOTO
Prima zi de distribuire a ajutoarelor alimentare acordate de Uniunea Europeană a fost una liniștită la Botoșani.
Loading...
Bătrân oprit în trafic de polițiști, a fost prins cu „prostioare” în mașină
A fost oprit la control și s-a ales cu dosar penal.  
SCANDAL monstru făcut de o tânără: A LOVIT cu pumnul un polițist, a pulverizat și cu spray pentru insecte
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoșani, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unei tinere de 30 de ani din municipiul Botoșani, cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj.
Adolescent periculos! A furat două mașini pe care le-a condus fără permis, avea minte tulbure
Un băiat minor din județul Botoșani a ajuns în spatele gratiilor după o serie de fapte extrem de grave.
Botoșaniul sub COD GALBEN de ploi torențiale și grindină
Meteorologii au emis o avertizare de tip Cod Galben valabilă și la Botoșani.
ULTIMĂ ORĂ: Bărbat de 49 de ani transportat de urgență cu elicopterul SMURD
Garda de Intervenție Botoșani a fost solicitată pentru a asigura măsurile de aterizare și decolare a elicopterului SMURD pentru preluarea unui pacient în stare gravă.
Rezultate finale Bacalaureat: TOPUL celor mai bune și mai slabe licee din Botoșani
În cursul zilei de duminică au fost comunicate rezultatele finale obținute de absolvenții botoșănenii.
Chiar asa pocitanie cum zice lumea esti?=)))
17 noiembrie 2019, 19:26
Bai Reno tu esti unul dintre postaciiplatiti a lui Rotundu se vede dupa cum spui.Daca e democrație sa fie lasati oamenii sa voteze liber asa cum cred ei nu sa i santajezi,sau sa plângi pe la portile lor.Deci corect ar fi sa desparetii voi pupcuristilor.Corect fiecare este liber sa si faca campanie dar nu pe spinarea celor care plătesc impozite.Tu cred ca nu esti unul din cei ce si achita la timp datoriile,mai taci dracului.
16 noiembrie 2019, 19:06
E foarte corect daca vrem sa scapam de ciuma rosie.Respect domnule Rotundu!
16 noiembrie 2019, 17:15
Pai o sa va spun pe aia dreapta.La Dingeni se face campanie electorală si in timpul programului pentru care sint platiti de catre toti salariații primariei lui Rotundu Gheorghe,salariați care au fost adusi de el (administrator,marii ziaristi,jurist,etc de catre fetele de la îngrijire oameni bolnavi.Pe usile de la birouri se gasesc hatibilduri care ne îndeamnă sa l votăm pe ohanis.Este corect ce este la noi la primarie?.Ingrijitoarele de la oameni bolnavi in loc sa fie alaturi de ei,ele umbla prin comuna cu haine pe care sta scris vot stil pe ohanis.Pentru ce sint ele plătite?Nu mai vorbesc ca la Dingeni in toate secțiile de votare sint oamenii lui Rotundu.Apoi cu urnă mobila a fost trimis tot o fata de la ingrijitori oameni bolnavi.Nu stim care e principiul dar stim ca sîntem deranjați de faptul ca pe teren sint trimise cele care au aranjat terenul si care umbla cu prostii.Asta este considerata votare democratică la Dingeni.
16 noiembrie 2019, 16:09
zenda.ro
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Nu sunt singura care dorește. Sunt trei candidați, din astea trei propuneri noi vom decide în for statutar, la nivel județean după care propunerea noastră va pleca către București pentru că așa cum spune  statutul ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8365 lei
USD
Dolarul SUA
4.2843 lei
CHF
Francul elveţian
4.5467 lei
GBP
Lira sterlină
5.3551 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9818 lei
XAU
Gramul de aur
244.6054 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2494 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3703 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9826 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1614 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1811 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6490 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.