Ştiri
Miss electoral cu fete în costum de baie la Ipoteşti – GALERIE FOTO
Concertul susţinut de Anna Lesko la Memorialul Ipoteşti a fost doar o parte a serii fierbinţi din cadrul Festivalului Floare Albastră organizat de Primăria Mihai Eminescu. Programul a inclus sâmbătă şi un concurs de miss unde cei care l-au pus la cale au reuşit ceea ce nici un liceu şi nici un partid nu au făcut-o.

Astfel, alături de prezentarea unei ţinute de zi şi a alteia de seară, fetele au trebuit să „defileze” în faţa a peste 1.000 de oameni şi în costume de baie. Strânse din mai toate satele comunei, unele eleve de liceu, altele întoarse de la muncă în străinătate, tinerele au lăsat inhibiţiile deoparte şi au acceptat provocarea. Reacţiile spectatorilor au fost pe măsură: chiote, ţipete, fluierături, toate admirative însă. La final, juriul din care au făcut parte angajaţi ai Primăriei Mihai Eminescu, Memorialului Ipoteşti şi jurnalişti au declarat-o câştigătoare pe Bianca Ailoaiei, de 17 ani, elevă a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”.„Sunt fericită că am câştigat, nu mă aşteptam. Le mulţumesc tuturor celor din juriu, mă simt mândră de reuşitele mele. Publicul a fost minunat. Le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut şi ce pot să spun, sunt foarte fericită că am câştigat”, a spus Miss comuna Mihai Eminescu după premiere.
Greu cu costumaţia de plajă
Cea mai dificilă probă i s-a părut şi ei cea a prezentării costumului de baie: „nu sunt obişnuită să ies în public în costum de baie, dar mă bucur că publicul a aplaudat şi sânt mândră”. Bianca a participat şi anul trecut la miss-ul de la Ipoteşti, însă atunci a ocupat locul al treilea. Câştigătoarea a fost recompensată cu un premiu de 1.500 de lei, ocupanta locului al doilea cu 1.000 de lei, fata de pe locul al treilea a primit 500 de lei, iar toate celelalte participante câte 250 de lei. Fetele au primit şi câte un buchet de flori de la fostul primar Verginel Gireadă şi diplome de la Aneta Gireadă, soţia acestuia, candidată USL la funcţia de primar. Aceştia au urmărit întreg spectacolul de pe scenă, acolo unde s-au aflat şi alţi liberali, precum preşedintele PNL Botoşani Florin Ţurcanu şi consilierul judeţean Gheorghe Epuraş.














 

VEZI CUM A DECURS MISS-UL DE ANUL TRECUT:
 Sute de oameni şi fete frumoase la Miss Mihai Eminescu – GALERIE FOTO

 


 

 
VEZI CUM A ÎNNEBUNIT ANNA LESKO PUBLICUL DIN IPOTEŞTI:
Anna Lesko a scos Ipoteştiul din minţi la lansarea soţiei lui Verginel spre Primărie - VIDEO & GALERIE FOTO














VEZI ŞI:
Directori, viceprimari, neveste de oficialităţi, tinere sexy la Miss-ul verzilor-GALERIE FOTO 
Încep protestele, polițiștii iau cu asalt marile ministere: Ne-a ajuns cuțitul la os!
Polițiștii din toată țara vor ieși în stradă să protesteze.
Mihai Teja anunță spectacol pe Municipal: Îmi doresc ca băieții să aibă aceeași mentalitate de învingători
Astăzi, de la ora 21:00, pe Stadionul Municipal, va avea loc partida dintre FC Botoșani și Farul Constanța, meci contând pentru runda a IV-a din SuperLigă.
Peste 600 de locuri de muncă disponibile la Botoșani, se fac angajări la instituții și firme private – LISTA posturilor
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) a transmis lista locurilor de muncă vacante la data de 8 august 2022.
AMENZI de mii de lei în weekend: Polițiștii le-au ”tulburat” apele pescarilor - FOTO
Au fost vizați botoșănenii care au ieșit la pescuit pe malul Prutului sau în zona Lacului Stânca Costești.  
Măsuri de ordine anunțate de jandarmi la meciul de fotbal FC Botoșani – Farul Constanța
Gruparea de Jandarmi Mobilă "Alexandru cel Bun" Bacău, împreună cu jandarmi din Inspectoratul Județean Botoșani, polițiști și pompieri botoșăneni, va asigura măsurile de ordine și siguranță publică în municipiul Botoșani, la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Farul Constanța.
100 de polițiști au ieșit în stradă în weekend, a fost în misiune și câinele polițist – FOTOGALERIE
Au fost angrenați polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică, investigații criminale și rutieră.
S-a stins un poet și un apărător al Limbii Române: A avut un suflet uriaș, o inimă blândă și calități de luptător pentru adevărul istoric
Poetul s-a aflat în dese rânduri la Botoșani, dar a fost și gazdă pentru scriitorii botoșăneni în Cernăuți, acolo unde apăra de ani buni identitatea culturală și lingvistică a românilor din nordul Bucovinei.
Dosar penal după ce mai mulți adolescenți din Botoșani au omorât o pisică
Incidentul, de o cruzime fără margini, s-a petrecut într-un cartier din municipiul Botoșani. Într-o seară, mai mulți adolescenți au prins o pisică pe care au chinuit-o, apoi au sugrumat-o.
Aproape 80 de ucraineni au ajuns la Botoșani – SITUAȚIA la frontieră
În această dimineață, la ora 8.00, în spatiile de cazare temporară puse la dispoziție de către autoritățile din Botoșani erau cazați 17 cetățeni.
Familia băiatului de 14 ani, din Botoșani, care a devenit erou pentru cinci bolnavi: Să salveze el alte vieți, să trăiască prin altcineva
Adolescentul de 14 ani, din Botoșani, a devenit erou salvator pentru cinci bolnavi aflați pe listele de așteptare pentru un transplant.
Dreptul de a conduce în Europa, obţinut contra sumei de 500 de euro
În cursul anului trecut, în timp ce se afla la muncă în Franţa, a obţinut prin intermediul unui conaţional, contra sumei de 500 de euro, un permis de conducere fals.
A încercat să fugă de poliţiştii de frontieră, dar a fost dat de gol de body cam
Tânărul de 24 de ani nu a oprit la semnalul polițiștilor de frontieră deoarece știa că are suspendat dreptul de a conduce vehicule.  
Mesaje sfâșietoare după moartea botoșăneanului de 27 de ani: Ai rupt sufletul tuturor, Răzvan! / Drum lin, fratele meu, prea devreme ne-ai lăsat
Un tânăr de 27 de ani a murit în Italia, într-un cumplit accident. Acasă, la Botoşani, familia îi plânge dispariţia.
Conferințe și întâlniri cu preoții din protopopiate în această săptămână, în parohiile botoșănene
Mai multe evenimente sunt anunțate în parohiile din Botoșani în perioada 8-13 august 2022.
Hagi, înaintea meciului cu Botoşani: Din toate punctele de vedere ne aşteaptă un meci dificil
Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a afirmat că meciul de luni cu FC Botoşani este unul dificil din toate punctele de vedere, cu o formaţie care este în formă şi care joacă foarte bine pe propriul teren.
Elicopterul SMURD a aterizat la Botoșani pentru un tânăr de 22 de ani bătut cu violență
Apelul pentru venirea la Botoșani a aeronavei sanitare a fost solicitat de medicii de la Spitalul Județean Mavromati.
ȘASE tone de carne expirată de trei ani, găsită pe litoral, la un singur operator! Polițiștii au luat la audieri 43 de persoane
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au descoperit tone de carne şi alte produse expirate de trei ani.
Un proaspăt major din Botoșani, prima amendă majoră: 2.000 de lei din partea Poliției
S-a întâmplat sâmbătă, 6 august 2022.
Armată de oameni, razii în trafic - șoferii au primit celebrii ochelari de droguri sau alcool – FOTOGALERIE
Acțiuni în sistem integrat în municipiul Botoșani, polițiștii, jandarmii și reprezentanții Agenției Naționale Antidrog au ieșit în stradă.
25 de ani în slujba Sănătății! Clinica Lux– Ro, acțiune pe Pietonalul Unirii la ceas aniversar – GALERIE FOTO
Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate medicală, Clinica Lux-Ro a organizat duminică, 7 august 2022, un eveniment pe Pietonalul Unirii pentru a veni în sprijinul botoșănenilor.
Pdl are numai idei bune e adevarat, taie salariile, pensiile, alocatiile dar fac misuri.Buni organizatori s-au dovedit si la numarul de taxe crescut si la furat si palaria de pe cap.Felicitari !
7 mai 2012, 11:52
sa inteleg ca cei de la pdl sunt idioti?? .... daca au idei
7 mai 2012, 09:20
au furat ideea de la pd-l....dar mai au de muncit pana fac un miss ca al pdl-ului!!
7 mai 2012, 08:43
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Am făcut un control pe zona HoReCa care m-a intrigat foarte tare, pentru că la un angajator am găsit opt tineri de 17 ani care desfășurau activitate fără forme legale, aveau un program de lucru de 16 ore în condițiile în care ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9210 lei
USD
Dolarul SUA
4.8330 lei
CHF
Francul elveţian
5.0392 lei
GBP
Lira sterlină
5.8375 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5786 lei
XAU
Gramul de aur
276.1646 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2491 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2522 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3658 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7446 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2007 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6614 lei
Vremea
astăzi
Botosani
26.6 o C
Dorohoi
26.6 o C
Bucecea
26.1 o C
Darabani
28.1 o C
Saveni
27.1 o C
Ştefăneşti
34.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.