Ştiri
Mii de profesori la Botoșani, doar CINCI dintre ei fac oficial meditații

La nivelul județului Botoșani se află în activitate peste 3.000 de cadre didactice. Este greu de crezut că doar cinci dintre ei fac meditații cu elevii.

Declarațiile de venit depuse în 2019 pentru veniturile suplimentare obținute în 2018 din meditații au fost înregistrate la ANAF de 4.135 de persoane, potrivit datelor obținute de Edupedu.ro.

 

Iar veniturile totale declarate au fost de 35.325.388 de lei, echivalentul a peste 7 milioane de euro. Cele mai multe declarații de venit din meditații au fost depuse în județul Cluj, urmat de București și de județul Bihor, iar cele mai mari sume au fost declarate în București și Mureș.

 

Cea mai mare sumă medie obținută oficial din meditații a fost în București, 17.471 de lei, urmat de județele Mureș (15.2014 lei) și Timiș (13.243 lei). La polul opus în clasamentul numărului declarațiilor sunt județele Botoșani și Tulcea, cu doar 5, respectiv 7 persoane care și-au declarat venituri din meditații în 2018.

 

La Botoșani cele cinci cadre didactice care și-au declarat veniturile din meditații au realizat un total de 34.775 de lei, ceea ce înseamnă un venit mediu annual de 6.955 de lei.

 

În privința sumei medii declarate, județele Vaslui, Mehedinți și Buzău sunt pe ultimele locuri, potrivit datelor citate.

loading...
A fost înființată ”Comisia de tăiat hârtiile”, ministrul are un mesaj pentru profesori: Anul școlar viitor va fi ALTFEL și datorită implicării dumneavoastră!

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
PATRU infracțiuni într-o clipă, tânăr șofer REȚINUT de polițiști
Prima măsură luată de oamenii legii față de un tânărul cercetat pentru săvârșirea a mai multor infracțiuni.
Șoferul fugar care a accidentat o femeie la Carrefour găsit de polițiști, a fost prins cu mai multe NEREGULI
În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Politiei Municipiului Botosani, a fost depistat autoturismul implicat în accidentul rutier produs în aceasta dimineață pe strada Sucevei din municipiul Botoșani.
Femeie din Botoșani numită la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului
Alexandra Toader a fost numită în funcţia de preşedinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), printr-o decizie a prim-ministrului Ludovic Orban.
Botoșăneancă numită director la București
Schimbare de conducere la o direcție din cadrul Ministerului Sănătății.---
Victor Ciubotariu schimbat de la conducerea Biroului Rutier Botoșani!
Modificare în structura de conducere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.
TRAFIC deviat în Botoșani după ce un mal de pământ s-a prăbușit în cursul dimineții – GALERIE FOTO
Situație dificilă înregistrată pe strada Împărat Traian unde vara trecută un trotuar s-a surpat la propriu din cauza precipitațiilor abundente înregistrate în vară.
Nouă MOTIVE pentru care să te muți într-un apartament nou, marca UNIQUE Residence
(P) Având în vedere multitudinea aspectelor care pot sta la baza unei astfel de decizii, vă prezentăm un rezumat al principalelor 9 MOTIVE pentru care să te muți într-un apartament nou, care ar justifica alegerea modului de viață pe care ți-l poate oferi un apartament Made To Measure, marca UNIQUE Residence.
E scris în LEGE: Părinții au voie să stea în spital cu copiii bolnavi, pacienții în stare gravă pot primi vizite la ORICE oră
Regulile sunt valabile în toate spitalele din România.
Mihaela Huncă din sediul Pro România: Sunt provocată!
Lidera județeană a Partidului Pro România și-a exprimat astăzi nemulțumirea și chiar revolta față de ceea ce se întâmplă în educația românească după preluarea puterii de către PNL.
Loading...
FAZA ZILEI: Șef de instituție pus de prefect să prezinte vremea - Vântul va sufla slab până la moderat
Moment ilar în cadrul ședinței de astăzi a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență  (SJU) ce a avut loc în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ.
Garda de Mediu, amenzi uriașe aplicate anul trecut la afaceriști sau primării
La început de an, reprezentanții Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu au prezentat o situație a activităților pe care le-au desfășurat în cursul anului trecut.
Intervenția mascaților pentru scoaterea unui tânăr dintr-o casă de rugăciune, pentru a fi încarcerat în Penitenciarul Botoșani
Tânărul a opus rezistență, însă a fost imobilizat de către mascați și escortat până la Botoșani.
Alarmă la Botoșani din cauza unui virus, un director anunță controale
Autoritățile de la Botoșani sunt în alertă după apariția în județul Maramureș a unui caz de gripă aviară.
Ești student și vrei să muncești în Germania? Înregistrează aplicația la AJOFM Botoșani
Începerea perioadei de înregistrare a aplicațiilor studenților care doresc să lucreze în Germania pe perioada vacanței de vară.
Loading...
Bani aruncați la ”gunoi”, botoșănenii nu au mai avut nicio scuză în fața polițiștilor locali
Amenzi usturătoare pentru două persoane care au aruncat gunoiul lângă platformele special amenajate pentru colectarea deșeurilor.
Polițiștii din nou SUPĂRAȚI, după ce o agentă s-a răsturnat cu mașina: Domnul ministru să cumpere un lot de sicrie!
Sindicaliștii din Poliție fac presiuni pentru achiziționarea de autospeciale noi, după mai multe accidente în care au fost implicate mașinile de serviciu ale agenților.
Vrei să știi ce se întâmplă când Băieții Răi devin bărbați? Hai la Cine Globe Botoșani - FOTO & VIDEO
Cine Globe Botoșani vine cu oferta săptămânii 17 – 23 ianuarie 2020.
ATENȚIE la drum: Avertismentul meteorologilor pentru mai multe localități din județul Botoșani
Municipiul reședință de județ și alte 15 localități se află sub Cod Galben.
S-a RĂSTURNAT în șanț, ceața densă a ”ascuns” curba, polițiștii avertizează șoferii - GALERIE FOTO
Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice
După un 2019 în creștere: Uvertura Mall din Botoşani aşteaptă peste 3,5 milioane de vizitatori în 2020
Centrul comercial anunță că îşi extinde zona de divertisment.
Sa va dea reteta cel mai bun profesor in sorticarii ca sa va luati si voi 6 case, daca nu muriti saraci si cu votul pe pnl :))
17 noiembrie 2019, 19:24
Păi... vor și ei case din pregătiri, precum domnu președinte. Oare Iohannis a declarat la fisc banii obținuți din pregătiri?
17 noiembrie 2019, 10:38
Loading...
Sondaj
Credeți că anul 2020 va fi:
Mai bun decât 2019
La fel ca 2019
Mai rău ca 2019
Declaraţia zilei
„Este ofițer în rezervă, el va candida la comuna Leorda, a fost șef de post în această localitate, soția domniei sale este o doamnă respectată în comunitate. Este agentul agricol din comună și este un om care locuiește în ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7792 lei
USD
Dolarul SUA
4.2976 lei
CHF
Francul elveţian
4.4485 lei
GBP
Lira sterlină
5.6074 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9023 lei
XAU
Gramul de aur
215.0476 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2454 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4251 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9663 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2954 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1901 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6396 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.