Condiții mai grele de muncă în spitale din cauza pandemiei. Medicii sunt nevoiți să opereze în combinezone și se pierd timpi importanți.
Medicul chirurg Iulian Preda a declarat că într-o operație se poate slăbi câteva kilograme. „Este cumplit să fii chirurg în perioada asta”, mărturisește cunoscutul medic botoșănean.
Se operează însă mai puțin.
Există cazuri grave când pacienții sunt băgați direct în sala de operații și nu se mai așteaptă rezultatul testului. Iar atunci echipa medicală operează în combinezoane. Cert este că potrivit medicului se pierd timpi importanți.
Sunt și situații când se așteaptă rezultatul testului.
„Pe lângă urgențe mai sunt și așa zise urgențe amânate, când îmi pot permite de exemplu dau o internare noaptea și aștept venirea testului PCR. Încercăm cumva să nu distrugem materialele inutil. Dacă testul este negativ nu mai sacrific acele costume anti-COVID deci economisesc materiale, măști costume. Nu pentru confortul meu, este pentru confortul întregului sistem”,
Iulian Preda, medic chirurg Spitalul Județean Mavromati.
În acest moment sunt locuri libere în cea mai mare unitate medicală din județ.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024