Ştiri
Medic botoșănean implicat în accident rutier din cauza oboselii din spital: Cei cu putere spun că nu au soluții

Unul dintre cei mai cunoscuți medici de la Botoșani a fost implicat într-un accident rutier.

Este vorba despre Elena Cardaș care a postat pe o rețea de socializare urmările incidentului dar și un mesaj dureros.

 

 

„De ceva timp ma gândesc serios la demisie. Demisie de tot.Pentru ca sunt obosită, trasă în toate părțile, singură și fără nici o soluție decât aceea de a munci pentru 2 sau chiar 3 doctori îngrijind pacienți cu stetoscopul și mâna goală timp în care cei cu putere de decizie spun că nu au soluții”,

Elena Cardaș, medic Secția Săveni

 

De mai mult timp, medicul Elena Cardaș se luptă și cu o boală necruțătoare însă în ciuda acestei afecțiuni, a continuat să își ajute semenii, în spital.

 

„Iar lupta cu cancerul nu se termină niciodată. Munca forțată este interzisă de Codul Muncii. Doar militarii și deținuții o mai fac. Azi am făcut un accident. Oboseala nu este motiv sa iti iei concediu. Nici nu ai cum. Cine sa te înlocuiască cat lipsesti? Putea fi mortal. Dar cui ii pasa? Tragem de fir până se rupe”,

Elena Cardaș, medic Secția Săveni

 

Accidentul rutier ar fi avut loc pe Calea Națională unde mașina medicului botoșănean a fost lovită de un participant la trafic începător.

loading...
Un medic și-un ambasador al sufletului, apropiate de locul pe care nu-l vrea nimeni – GALERIE FOTO & VIDEO 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Botoșănenii așteptați pe Pietonal pentru servicii medicale GRATUITE
Până la sfârșitul lunii iunie, botoșănenii sunt așteptați pe Pietonalul Unirii.
Botoșăneni, atenție la telefoane: Roaming involuntar în unele localități din judeţ
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații atrage atenția utilizatorilor de telefonie și internet mobil, care au serviciul de roaming activat, că pot ajunge în situația de a utiliza involuntar acest serviciu în apropierea granițelor țării. 
Festivalul de la Corni amânat, primarul în stare gravă la Brașov
Evenimentul „Ziua Satului Corni” aflat la cea de-a VI-a ediție și care ar fi trebuit să aibă loc pe data de 23 iunie 2019, a fost amânat.
A început Evaluarea Națională: Peste 200 de elevi botoșăneni au lipsit de la prima probă
Astăzi, 18 iunie 2019, elevii botoșăneni au susținut prima probă de la Evaluarea Națională, respectiv cea de la limba și literatura română.
Autoturism cu numere de Portugalia oprit de polițiștii botoşăneni: Șoferul sancționat pentru uz de fals – FOTO
Un autoturism marca Ford Tranzit a fost oprit în trafic de poliţiştii botoşăneni şi verificat.
Tramvaiul deraiat din Capăt la 1 condus de un vatman care stătea pe… Facebook
În ultima săptămână au fost înregistrate trei incidente în care au fost implicate mijloace de transport ale societății Eltrans. Cinci în total, de la începutul anului.
RECORD de oameni la Cornișa, 7.500 de vizitatori într-un week-end! Scaune de plajă cumpărate de urgență
Mini-vacanța de Rusalii coroborată cu canicula înregistrată la Botoșani au însemnat o explozie de vizitatori în parcul de agrement Cornișa.
Medicii scoși din sărite de sistemul plin de erori, își fac actele noaptea: Am ajuns la limita suportabilității
Sistemul informatic al Casei de Asigurări de Sănătate le dă bătăi în continuare de cap medicilor de familie.
Comunicat PSD: Flutur și directorul Eltrans trebuie să oprească circulația tramvaielor și să intervină de urgență pentru modernizarea șinelor. Nu trebuie pusă în pericol siguranța botoșănenilor!
Deputatul social-democrat botoșănean a solicitat astăzi primarului municipiului Botoșani și directorului Eltrans să rezolve problemele care au apărut la calea de rulare a tramvaielor, care au condus la mai multe deraieri în ultima perioadă.  
Smiley vine la Botoșani în Parcul Cornișa!
Cunoscutul artist Smiley ajunge la Botoșani, pentru a doua oară în ultimii ani, într-un concert programat pentru această vară în Parcul de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa.
Rabla pentru electrocasnice: Noi înscrieri în program, începând de ASTĂZI
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă că se fac noi înscrieri pentru obţinerea unui voucher în Programul Rabla pentru Electrocasnice.
Tânăr cu tupeu incredibil tras pe dreapta de polițiști: CE au descoperit oamenii legii
Un tânăr din municipiul Botoşani a fost oprit de poliţişti în trafic şi supus unui control de rutină.
FILTRE cu poliţişti în trafic la Botoşani: Sute de maşini trase pe dreapta, şoferi amendaţi sau lăsaţi fără permis
Controale masive în trafic au avut loc duminică în întreg judeţul Botoşani.
Botoşănean sancţionat cu dosar penal şi lăsat fără plăcuţe de poliţişti
A fost oprit în trafic şi luat imediat la rost de oamenii legii.
ACCIDENT: Două vehicule s-au izbit puternic, un tânăr de 22 ani a încurcat-o rău de tot cu Poliţia
Un accident rutier, soldat cu pagube materiale, produs de pe un drum din Botoşani a scos la iveală grave nereguli.
ULTIMA ORĂ: COD GALBEN de ploi torenţiale la Botoşani!
Meteorologii au emis marţi dimineaţă un nou Cod Galben de ploi torenţiale pentru județul Botoșani.
ALERTĂ pentru şoferi: Opel recheamă sute de maşini în service
Peste 200.000 de autoturisme Opel au fost rechemate în service, deoarece depăşesc limitele emisiilor de gaze.
ANAF scoate mai multe maşini la licitaţie: Passat şi Mercedes printre ofertele de la Botoşani
Mai multe autoturisme au fost scoase la licitaţie la nivel naţional de către Administraţiile Judeţene ale Finanţelor Publice.
ALERTĂ de la meteorologi: O nouă avertizare de vreme rea la Botoşani
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo valabilă la Botoşani şi în întreaga ţară.
ATENŢIE: Sute de familii botoşănene rămân o zi FĂRĂ apă
Sute de botoşăneni vor rămâne săptămâna viitoare o zi fără apă în robinete.
Muncitori de la firmele private sunt tratati ca niste sclavi si platiti cu salariu minim pe economie , in sanatate ministra sanatati sustine ca totul e sub control, de multe ori multi renunta la a mai lucra in spitalele din Romania chiar daca salarile sunt acceptabile datorita lipsurilor din dotare ,lipsurilor medicamentelor . Dar toate astea nu se vad si se arunca in fata cetatenilor ca salarile sunt mari si ca totul e sub control , eu unul spun ca in fata e vopsit gardu in spate e leopardul.
20 mai 2019, 19:49
acum cateva zile a murit o femeie de la confectii asa ca peste tot este stres.Daca si la salariile medicilor exista stres.....
20 mai 2019, 18:03
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Sondaj
Vă permiteți să plecați vara aceasta în vacanță?
Da, în străinătate
Da, în țară
Doar un weekend
Nu
Declaraţia zilei
”Nu se omoară toți cu cartea, nu sunt foarte conștiincioși, ca să o spunem pe aia dreaptă, dar bine măcar că vin să facă sport și mișcare. Să luăm și partea pozitivă a lucrurilor. Aici, vrei - nu vrei, intri pe un tobogan ...
astratex.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7249 lei
USD
Dolarul SUA
4.2241 lei
CHF
Francul elveţian
4.2222 lei
GBP
Lira sterlină
5.2925 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8996 lei
XAU
Gramul de aur
182.6326 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2315 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4662 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8905 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1455 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1846 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6328 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.