Ştiri
Mai ceva ca Dan Diaconescu: Dragnea promite 20.000 de lei pentru fiecare gospodărie de la țară – VIDEO

De departe cel mai lung discurs susținut la Botoșani i-a aparținut liderului PSD, Liviu Dragnea și a avut un puternic mesaj electoral.

Dragnea a declarat vineri la Botoșani că Guvernul va aproba ”cât de curând”, prin OUG, un program de sprijin punctual pentru nord-estul țării prin acordarea a 20.000 de lei pentru fiecare gospodărie pentru îmbunătățirea condițiilor de locuire în mediul rural.

 

„Plecând de la ideea că această regiune are un PIB pe locuitor de 27.000 de lei/an faţă de 44.000 de lei media naţională, am gândit, am elaborat un program specific de sprijin punctual pentru această regiune. Acordarea de 20.000 de lei în fiecare gospodărie pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuire în mediul rural şi dotarea gospodăriilor cu utilaje agricole. Cei care vor şi mai mulţi bani, pot merge până la 40.000 de lei şi le putem acorda garanţii pentru credite. Şi aici vorbim de izolarea termică şi energetică prin anvelopare, încălzire cu centrale termice, conectarea gospodăriilor la reţeaua de apă, canalizare şi gaze, amenajarea de grupuri sanitare în interiorul locuinţei, apă caldă menajeră prin sisteme solare. Programul se adresează cetățenilor, persoane fizice și va fi aprobat cât de curând prin OUG și nu are caracter de ajutor de stat”,

a declarat la Botoșani Dragnea.

 

El a mai spus, potrivit Cotidianul că un alt element este o schemă de ajutor de stat pentru susținerea zonelor celor mai defavorizate prin încurajarea investițiilor și a creării locurilor de muncă într-un context durabil.

 

”Prin această schemă vor fi sprijinite construcțiile pentru sănătate, pentru industria alimentară, construcțiile turistice și construcțiile de depozitare. Se vor finanța următoarele programe: program pentru dezvoltarea afacerilor mici, ajutor de până la 200,000 de euro, număr de beneficiari în prima etapă 10,000. Dacă se va atinge numărul de 10,000 programul se va extinde. Centre de radioterapie pentru copii și adulți pentru perioada 2019 – 2020, 20 de centre. Centre multifuncționale rurale și anume dorim ca cetățenii dintr-o comună să nu mai fie nevoiți să meargă în reședința de județ și să punem în aceste centre pentru care se acordă până la 200,000 de euro poștă, bănci, direcții agricole, reprezentanții APIA sau ANAF în așa fel încât cetățenii să meargă doar într-un loc la ei în localitate. Se poate acorda până la 25 de milioane de lei pentru acest lucru. Restul de programe o să vi le spună colegii dumneavoastră, o să le prezentați cetățenilor în perioada următoare”,

a adăugat liderul PSD.

 

Tot vineri, Liviu Dragnea a declarat la Botoşani, că Guvernul va adopta o măsură pentru acoperirea creşterilor salariului minim în domeniul construcţiilor, care a pus constructorii în imposibilitatea de a se încadra în bugetele prevăzute pentru lucrările de investiţii pe proiecte guvernamentale sau europene pe care le implementează.

 

Potrivit acestuia, majorarea salariului minim în construcţii este o măsură pozitivă şi a adăugat că reprezentanţii Guvernului au căutat şi identificat sursele financiare care să acopere costurile suplimentare pe care le au firmele de construcţii ca urmare a aplicării acestei măsuri.

 

„În această perioadă, s-a lucrat de către Ministerul Dezvoltării, Ministerul de Finanţe şi reprezentanţii autorităţilor locale pentru a se identifica sursele financiare pentru a se acoperi aceste diferenţe şi s-au identificat şi cred că săptămâna viitoare finalizează şi procedura prin care aceste proiecte pot fi upgradate cu această diferenţă de preţ”,

a afirmat Dragnea.

 

Liderul PSD a mai precizat că ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, „a început discuţiile la Comisia Europeană pentru a putea interveni şi pe proiectele europene”.

loading...
Mitingul PSD, inside story: Dribling din BMW, pancarta umbrelă, copiii cu... love și bodyguarzii cu... bastonul – GALERIE FOTO

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
ASTĂZI: Zeci de sri-lankezi care lucrau la Botoșani, trimiși acasă cu avionul
Autoritățile din Botoșani au decis ca cetățenii sri-lankezi să fie trimiși în țara lor, două autocare plecând în această dimineață către Aeroportul Otopeni.
BILANȚUL care menține județul în topul pandemiei: CÂȚI botoșăneni s-au infectat cu coronavirus
Potrivit datelor anunțate duminică de Grupul de Comunicare Strategică, județul Botoșani rămâne în topul național după numărul de persoane infectate cu noul coronavirus.
GALERIA CU POEȚI: Dan Bogdan Hanu. Poezia-labirint
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezinte, în ediția de duminică a rubricii GALERIA CU POEȚI, câte un laureat al Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – Opus Primum.
Asistenta omorâtă de Covid la doar 45 de ani NU suferea de vreo altă boală
Avea doar 45 de ani și nu suferea de nicio boală. Iubea muntele și drumețiile, avea o viață activă și era un om foarte vesel. Moartea a survenit la o lună după ce a fost confirmată cu coronavirus.
Meteorit cules de pe acoperișul unei case, botoșănenii au stat cu ochii pe cer - GALERIE FOTO
Un zgomot puternic, asemănător decolării unui avion cu reacție. Asta s-a auzit sâmbătă, cei care studiază fenomenul spunând că este vorba despre căderea unui meteorit.
Două supermarketuri din Botoșani au decis: NU mai măsoară temperatura clienților la intrarea în magazin
Decizia a fost luată în urma nemulțumirilor venite din partea clienților.
Mesaje sfâșietoare la moartea asistentei de 46 de ani: ”Spunea mereu ce minunat se vede tot de acolo de sus…” - FOTOGALERIE
În urmă cu câteva zile, de ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, primea urări de sănătate și viață lungă. Colegi, prieteni, rude îi doreau să învingă boala și să revină puternică și zâmbitoare așa cum o știau toți.
PETIȚIE în sprijinul managerului de spital căruia un senator PNL i-a cerut demisia: ”Jos labele de pe oamenii care muncesc și liderul lor, politrucilor!”
Peste 100 de semnături s-au strâns în sprijinul medicului manager de spital.
Fostul portar austriac, plecat de la FC Botoșani: Orașul este urât; Ca și cum aș fi fost în carantină
Fostul portar al roș-alb-albaștrilor din precedentul sezon a făcut o caracterizare dură și fără menajamente orașului și țării în care a trăit timp de un an. Dacă în perioada în care a fost înregimentat la FC Botoșani a evitat să își exprime opinia față de municipiu și țara noastră, după plecare a renunțat la diplomație.
inpuff.ro
Loading...
O mie de euro de căciulă amendă pentru doi botoșăneni prinși ”la carantină” pe stradă
Cazul celor doi bărbați din Flămânzi care și-au părăsit domiciliul în care trebuiau să stea în izolare și au plecat la o stână nu este unul singular.
FAZA ZILEI: Doi botoșăneni au fugit din carantină și s-au ascuns la o stână
Inventivitatea botoșănenilor, când vine vorba de driblat normele de prevenire a coronavirusului, nu mai cunoaște limite. Ultimul exemplu vine tocmai de la Flămânzi.
Dorohoian ridicat din gară de polițiști după furt și violențe în trenul de București
Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani, au emis sâmbătă ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 29 de ani din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.
Peste 400 de semnături strânse pentru menținerea doctorului Malancea în funcția de director la ”Mavromati”
Protestul unor cadre medicale de la Spitalul Mavromati, care vineri i-au cerut președintelui Consiliului Județean să nu-și pună în aplicare intențiile de a-l destitui pe managerul Radu Malancea, nu este singura acțiune de susținere a medicului.
Agenția de Cadastru redeschide publicului 18 oficii județene, NU și cel din Botoșani
Începând de luni, Agenția Națională de Cadastru (ANCPI) va permite din nou accesul persoanelor interesate de studierea cărților funciare vechi în incinta a 18 oficii din țară. Măsura NU este valabilă și pentru Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Botoșani.
Loading...
Masca de protecție, obligatorie în toate birourile! Noi MĂSURI privind purtarea măștilor anti Covid
Ordinul Ministerului Sănătății și al Ministerului Afacerilor Interne care prevede că este obligatorie purtarea măștii de protecție în orice spațiu public închis a fost publicat în Monitorul Oficial, la două zile de la emitere, anunță HotNews. Documentul are mai multe modificări față de forma inițială, fiind mai restrictiv în privința categoriilor exceptate de la purtarea măștii.
Liber la împărtășit cu aceeași linguriță: autoritățile au relaxat măsurile în biserici – noile REGULI
Ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Afacerilor Interne care reglementează activitatea în lăcașele de cult a fost publicat în Monitorul Oficial și prevede o relaxare și în acest domeniu.
S-a schimbat modificarea: până unde putem ieși din Botoșani fără declarație
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) încearcă să pună capăt discuțiilor apărute pe seama părăsirii centrelor urbane fără declarație pe propria răspundere.
S-au stabilit REGULILE pentru terase și restaurante: culoar obligatoriu, număr maxim de oameni la o masă & distanță minimă între mese
Restaurantele şi terasele din România se vor redeschide, dar vor trebui să respecte o serie de reguli noi. Guvernul şi Asociaţia Restaurantelor din România (HORA) au stabilit normele finale.
Peste o tonă de alimente confiscate de polițiști, marfa aruncată la groapa de gunoi
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) a confirmat că în cursul zilei de astăzi s-au reluat acțiunile Serviciului de Investigare a Criminalității Economice în vederea prevenirii și combaterii activităților comerciale ilicite, precum și pentru protejarea sănătății populației și verificarea siguranței alimentelor de origine animală si non-animală destinate consumului uman.
PETRECERE în apartament? Ministrul Vela îți spune câți prieteni ai voie să chemi acasă
Lucrurile s-ar putea schimba de la 1 sau 15 iunie, ”dacă totul va fi în regulă”.
Intai da banii si pe urma mergem la vot ,de unde sa avem incredere in tine .
20 aprilie 2019, 14:21
Ne stergem la fund cu promisiunile tale, hoţule! Dai din buzunarul tau??? La pușcărie!!!
20 aprilie 2019, 10:04
Loading...
ecco-shoes.ro%20
Loading...
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Știți cum e cu a crede sau nu... E cam așa, până nu am eu, e foarte greu, boală grea, etc. Dar în momentul când devii Pozitiv se cam oprește  ceasul câteva momente și te întrebi dacă chiar e adevărat. Și e chiar ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
22 mai 2020
EUR
Euro
4.8422 lei
USD
Dolarul SUA
4.4424 lei
CHF
Francul elveţian
4.5692 lei
GBP
Lira sterlină
5.4112 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.1337 lei
XAU
Gramul de aur
247.7333 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2483 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3856 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8989 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1686 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1774 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6493 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.