Ştiri
Lucian Trufin: Domnilor guvernanți, după ce ați închis piețele,prețurile în supermarketuri au crescut din cauza practicilor comerciale neloiale pe care trebuia să le anulați

Prețurile produselor agroalimentare au explodat în supermarketuri și vor continua să crească pe fondul închiderii piețelor agroalimentare și prin scăderea concurenței din acest domeniu.

Politica agricolă dusă până acum de liberali împarte viziunea privind comercializarea produselor agroalimentare în două imagini distincte:  pe de o parte fermierii români care își vând marfa în frig și în pierdere și pe de altă parte supermarketurile care umflă prețurile, bătându-și joc atât de producătorii și procesatorii români cât și de consumatori.

 

„Prin Directiva (UE) 2019/633 a Parlamentului European din 2019 s-a stabilit în mod clar, care sunt practicile comerciale neloiale interzise la nivel european între comercianți și fermieri. Obligațiile statelor membre ale U.E. sunt de a transpune aceste prevederi în legislația națională. Ce a făcut până acum România? Absolut nimic. Ministerul Agriculturii se ocupă cu orice altceva decât să vină în ajutorul producătorilor și procesatorilor români, supuși abuzurilor marilor retaileri în ceea ce privește taxele injuste de la raft”, a declarat senatorul Lucian Trufin.

 

În afară de termene clare de plată pentru produsele proaspete, de interzicerea refacturării sau a introducerii abuzive de taxe la raft, de extinderea rețelei de distribuție sau de marketing, Directiva (UE) 2019/633 mai are un rol foarte important -  sancționează conduita comercială a operatorilor mai mari față de operatorii care au o putere de negociere mai mică, prevenind ”abuzul de putere dominantă”.

 

„M-am implicat activ în dezbaterile care au avut loc la nivelul Parlamentului cu privire la practicile comerciale neloiale și am urmărit cu interes negocierile purtate de fermierii români cu marile lanțuri comerciale din România. Uniunea Europeană a venit cu o soluție, însă România a ignorat-o. Fac un apel la acest Guvern pentru a emite o ordonanță de urgență privind aplicarea directivei Uniunii Europene și în legislația națională. Cu orice zi de întârziere, aceste practici comerciale abuzive duc la falimentarea producătorilor și procesatorilor români și creșterea  profitului multinaționalelor. Iată stimați domni de la putere că aveți ocazia să faceți ceva concret pentru producătorii și procesatorii români. Dacă tot i-ați scos afară din piețe, măcar asigurați-le cadrul legal să nu fie umiliți atunci când merg la marii retaileri în încercarea de a mai salva ce se mai poate din munca lor!”, a mai declarat senatorul botoșănean.

 

(Comunicat PSD Botoșani)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
ULTIMELE pregătiri pentru amenajarea centrelor de vaccinare din municipiu - GALERIE FOTO cum arată
În după-amiaza zilei de vineri, 15 ianuarie 2021, primarul Cosmin Andrei și administratorul public Mircea Magdalena au mers la centrele de vaccinare din municipiul reședință de județ.
Președintele PNL Botoșani supărat că pesediștii „fură” realizările liberale
La prima ieșire publică în mass media locală din acest an, președintele PNL Botoșani a abordat atât teme de ordin administrativ cât și politice.
Infuzie de tineri la PNL! DEMISIE în plenul județean, se pregătește să depună jurământul liderul de la tineret
O nouă demisie este înregistrată din rândul consilierilor județeni.
PNL Botoșani pe cale să piardă funcția de prefect: Am făcut tot ceea ce se putea face
Noua configurație politică la nivel național în urma alegerilor generale va avea efecte în teritoriu prin schimbarea unor persoane care ocupă funcții importante la Botoșani.
Sfaturi pentru nopțile geroase de la pompierii botoșăneni
Având în vedere temperaturile scăzute prognozate pentru următoarea perioadă, mai ales pe timpul nopții, vă recomandăm să acordați o atenţie deosebită măsurilor de siguranţă în propriile locuinţe, dar şi la locul de muncă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti, dar şi de bunuri materiale.
Un tânăr afacerist a devenit „omul numărul 2” în PNL Botoșani
Anunțul a fost făcut de liderul liberalilor în prima conferință de presă organizată în 2021 la sediul partidului din strada Teatrului.
Peste 3.350 de cazuri noi în țară și zeci de oameni morți – SITUAȚIA pe județe
Grupul de Comunicare Strategică a transmis situația cazurilor noi de la nivel național.
Patru zile de ger năprasnic: TEMPERATURILE anunțate de meteorologi
Meteorologii au emis o avertizare meteo de ger.
Se fac noi angajări la spital – CE se caută
Noi posturi disponibile la spitalul din cel de-al doilea municipiu al județului.
Loading...
Zeci de cazuri noi și un deces la Botoșani în ultimele ore
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi înregistrate în ultimele 24 de ore.
DISPARE scenariul hibrid: Elevii care vor veni la școală din februarie
Există trei scenarii stabilite pentru reluarea cursurilor în format fizic, în funcție de evoluția ratei de infectare la nivel local.
Preotul Alupoaiei a fost externat: Părintele mulțumește tuturor celor care s-au rugat pentru el
Preotul Ioan Alupoaiei a fost externat, iar starea sa este bună.
Omagiul scriitorilor botoșăneni la bustul poetului Mihai Eminescu, s-au alăturat și liberalii – GALERIE FOTO&VIDEO
Scriitorii botoșăneni, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, au depus o coroană de flori la bustul poetului Mihai Eminescu din centrul orașului.
GALA ANGELICA GHERMAN: Școala online văzută prin ochii copiilor – COMPUNEREA fetei Ilinca Cepoi: Îmi lipsește chiar și sala de sport
Copiii au fost actorii principali la cea de-a VIII-a ediție a Galei Angelica Gherman. Organizatorii au premiat compuneri despre „școala online în pandemie” scrise de elevi din ciclul primar.
Loading...
Acord de principiu pentru deblocarea situației de la Nova Apaserv, șefa CJ: Facem toate eforturile pentru a normaliza situația
Consiliul Județean Botoșani va lua măsurile ce se vor impune pentru a încerca deblocarea situației de la Nova Apaserv.
Raluca Turcan, un nou mesaj pentru bugetari: NU se taie salariile, dar se umblă la SPORURI
Ziua Culturii Naționale la Botoșani, cine sunt MARII absenți ai zilei – GALERIE FOTO&VIDEO
O candelă aprinsă, flori de toamnă și un trandafir stingher sub fulgii de ianuarie la bustul poetului Mihai Eminescu din parcul ce îi poartă numele.
FLORI pentru Mihai Eminescu, oficialitățile botoșănene au dat startul manifestărilor dedicate Zilei Culturii Naționale – GALERIE FOTO&VIDEO
La Botoșani au debutat, în această dimineață, manifestările prilejuite de Ziua Culturii Naționale și, totodată, de omagiere a poetului Mihai Eminescu, la 171 de ani de la naștere.
Botoșănean UCIS pentru banii de pensie: Un tânăr de 23 de ani a ajuns după gratii
Un bărbat a fost arestat în cazul crimei.
Sindicalist din Educație: Părinții propagă cel mai rapid virusul / Profesorii s-ar simți mai în siguranță dacă toți părinții s-ar vaccina
Potrivit datelor oficiale, doi din trei angajați din preuniversitar sunt dispuși să se vaccineze.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
„Am solicitat o analiză a inechităților din legea salarizării, care, în urma mai multor decizii judecătorești, nici nu mai este unitară. Vă asigur că intenția mea nu este aceea de a decima personalul din sistemul public. ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8737 lei
USD
Dolarul SUA
4.0172 lei
CHF
Francul elveţian
4.5274 lei
GBP
Lira sterlină
5.4853 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8752 lei
XAU
Gramul de aur
239.4568 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2321 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3544 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1123 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1655 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1864 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6552 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-7.5 o C
Dorohoi
-7.3 o C
Bucecea
-7.9 o C
Darabani
-6.7 o C
Saveni
-7.5 o C
Ştefăneşti
-3.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.