Ştiri
Lecția de istorie de la Cinema Unirea și uimirea unui mare actor: Statistic vorbind, e absolut nefiresc ca atâtea genii să se nască în același loc - GALERIE FOTO & VIDEO

O sală aproape plină la proiecția filmului despre Regina Maria, film pe care sute de botoșăneni l-au urmărit alături de actorul Adrian Titieni.

Ca să stăpânești o țară mare trebuie mai întâi să te lupți pentru ea. Ca să conduci un popor măreț trebuie mai întâi să îl meriți. Maria a fost, din această perspectivă, regina care a și luptat pentru țara ei, a și meritat poporul pe care l-a condus.

 

Luni, în cadrul evenimentului Les Films de Cannes à Botoșani, o sală aproape plină a asistat la proiecția filmului „Maria, Regina României”. Bazată pe evenimente reale, pelicula este o fereastră deschisă către o istorie prea puțin cunoscută, dar o istorie care a marcat destinul unei țări într-un moment crucial. 

 

O lecție de istorie pentru zeci de tineri care au venit atrași mai ales de prezența carismaticului actor Adrian Titieni, cel care a interpretat personajul prim-ministrului Ion I.C. Brătianu.

 

”Maria, Regina României” a fost construit după ideea lui Brigitte Drodtloff, alături de co-scenarista Maria-Denise Theodoru. Distribuția a fost împărțită între actori englezi, francezi și români: Roxana Lupu (Regina Maria), Daniel Plier (Regele Ferdinand), Anghel Damian (Prințul Carol al II-lea), Adrian Titieni (Ion I.C. Brătianu), Emil Măndănac (Prințul Stirbey), Ronald Chenery (Georges Clemenceau), Philippe Caroit (Contele de Saint-Aulaire), Richard Elfyn (Lloyd George), Patrick Drury (Woodrow Wilson). Filmările au avut loc în România și Franța, la Palatul Cotroceni, Castelul Peleș, Quai d’Orsay din Paris. 

Regizorul Alexis Sweet Cahill a creat filmul bazându-se pe un scenariu foarte bine documentat. ”Acest film este povestea unei femei hotărâte, ce devine eroina unei întregi nații”, spune Alexis Sweet Cahill despre pelicula care reconstituie un moment istoric din istoria România, și anume primăvara anului 1919 – Conferința de Pace de la Paris.

 

 

Aplauze pentru Brătianu-Titieni

 

Filmul a fost răsplătit cu aplauze în sala Cinematografului Unirea din Botoșani. Prezent alături de public, actorul Adrian Titieni a mulțumit deopotrivă publicului și echipei care a realizat filmul, pledând totodată pentru cinematografia românească ce se află, de o vreme, într-un moment fast.

 

”Cinematografia momentului se datorează unor tineri revoltați, revoltați inteligent, care și-au dat seama că trebuie să facă lucrurile în alt fel, care s-au exprimat pe ei înșiși într-un mod cu totul special, apreciat din păcate mai mult în afară decât la noi în țară. Asta reprezintă cinematografia română a momentului, fie că vorbim de regizori, scenariști, producători sau actori”,

Adrian Titieni, actor, interpretul personajului Ion I.C. Brătianu

 

 

Eminescu, Iorga, Enescu... Ivanov

 

Actorul venit la Botoșani special pentru a asista la proiecția acestui film nu a uitat să amintească faptul că se află pe un pământ care a dat României cele mai mari genii. De la Eminescu, Eminescu și Iorga, Adrian Titieni a continuat cu numele lui Vlad Ivanov, pentru ca apoi să se întoarcă spre un alt geniu căruia România îi datorează enorm: Regina Maria.

 

”Mă aflu în județul, în orașul geniilor. Statistic vorbind, e absolut nefiresc ca atâtea genii să se nască în același loc. Și totuși istoria ne dovedește că așa e. Aduc în atenția dvs. pe Eminescu, Enescu, Iorga, dar l-aș aduce și pe colegul Vlad Ivanov, un actor cu a cărui prietenie într-un fel sau altul mă laud. Mă bucur că sunteți într-un număr atât de mare la vizionarea acestui film care trebuia să apară, apropo de geniul Reginei Maria, care ar putea fi legitimat ca geniu al caritabilității, geniu politic. În ciuda faptului că nu a fost om politic niciodată, cred că a fost geniu al umanismului”,

Adrian Titieni

”Maria, Regina României” este un film care trebuia să apară, a punctat Adrian Titieni, și odată cu el toate paginile de istorie mai puțin cunoscute ar trebui, într-un fel sau altul, redate conștiinței publicului, ”pentru că s-au întâmplat lucruri importante și datorăm cu atitudine și prin atitudine ceva”.

 

Nu a fost ușor nici să accepte, nici să se identifice cu personajul prim-ministrului care avea să joace un rol atât de important în momentul istoric de după Primul Război Mondial, când România se lupta cu marile puteri pentru a i se recunoaște teritoriile.

 

”Am început să mă documentez despre Brătianu și m-am oprit când mi-am dat seama cât este de copleșitoare personalitatea lui. A fost pentru mine prima dată în viață când am interpretat un personaj care a existat cu adevărat. E fără echivoc că nu te poți ridica la înălțimea unei asemenea personalități”,

Adrian Titieni, actor

 

Discursul lui Adrian Titieni s-a transformat, treptat, într-o reală lecție de istorie. Un discurs pe care publicul l-a atribuit pe rând actorului și personajului. Pentru că Adrian Titieni a reușit să păstreze, după vizionarea filmului, ceva din aerul sobru al prim-ministrului interbelic. Le-a vorbit tinerilor despre curaj, asumare, despre ce înseamnă om al istoriei mari.

 

”Toată această lume și toate gesturile pe care le-au făcut Regina, Ferdinand, Brătianu și mulți alți necunoscuți erau pentru o cauză deasupra intereselor personale. Toată această luptă, această zbatere care acum aparent, nu mai contează, cu atât mai mult cu cât nu a fost cunoscută, ea de fapt contează, e importantă. Oameni care s-au sacrificat în sensul cel mai propriu al cuvântului pentru un interes dincolo de interesele personale. Cu ochiul liber se vede că și familiile regale au problemele lor. În ciuda acestor probleme, riscând să fie agravate problemele personale, au militat pentru ceva dincolo de ei, ceva care nu exista pentru moment, ci pentru posteritate. Asta a fost copleșitor”,

Adrian Titieni

 

 

”Vom avea o Românie mare când vom avea din nou oameni mari”

 

Fiecare timp istoric își are propriile personaje. Iar dacă generația de ieri nu a reușit să preîntâmpine problemele care ne-au adus în situația în care România se află în prezent, salvarea poate veni chiar de la cei care astăzi își construiesc tinerețea pe un set de principii sănătoase.

 

”Cred că totul e ciclic și că asemenea personalități copleșitoare sunt printre noi, poate nu suficient de vizibile, evidente, dar vor avea posibilitatea să își pună planurile, viziunile în aplicare mai devreme sau mai târziu. Probabil că mulți dintre tinerii de aici din țară, Brătieni și Regine Maria, vor face mai bine decât generația mea, care e puțin vinovată de tot ce ni se întâmplă acum, și asta cât de curând”,

Adrian Titieni

În sprijinul celor mărturisite de actorul Titieni a venit și profesorul de istorie Ioan Onofrei, de la Colegiul Național ”A.T.Laurian” Botoșani, care a apreciat calitatea filmului, dar mai ales rolul pe care acesta poate să îl aibă în formarea noii generații. 

 

”Le spun întotdeauna elevilor că în istoria României există ani fericiți, și un an fericit a fost 1918, așa cum fusese și 1859. Am venit cu curiozitate, nu văzusem filmul înainte. Cred că pentru publicul larg este un film foarte bun. Este o lecție de istorie pe care noi, profesorii, nu o să o putem aduce niciodată atât de aproape de cei care iubesc istoria sau de elevi cum o face, iată, un film. Să nu uităm că mare parte din ceea ce știm este o informație care ne vine pe cale vizuală. Vom avea o Românie mare când vom avea din nou oameni mari care să treacă peste interesele lor de zi cu zi, să gândească mai mult, chiar cu riscul de a pierde ceva, la interesele țării. Să nu uităm de Brătianu, de Iuliu Maniu care a murit în închisori, să nu uităm că printre noi pot fi oameni atât de mari. În școlile noastre pot fi asemenea oameni mari. Nu trebuie decât să îi încurajăm și să le spunem: iată, o pagină de istorie o puteți scrie și voi pentru binele nostru, al tuturor”,

Ioan Onofrei, profesor de istorie

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Peste 300 de cazuri active, situația la Botoșani este stabilă
Puține cazuri noi de COVID-19 au fost raportate și astăzi, 4 august 2020.
După 30 de ani: Se reiau lucrările la barajul pe Siret, între județele Botoșani și Suceava
Pe raza a două localități sucevene și a două localități botoșănene vor fi realizate lucrări de continuare a amenajării începute înainte de 1989 pe o suprafață de peste 600 de hectare.
La 39 de ani, și-a ucis cu sălbăticie propriul tată
Polițiștii și cadrele medicale s-au îngrozit când au văzut cum arăta bătrânul căruia fiul său îi aplicase zeci de pumni în cap.
Doina Federovici: PNL îi condamnă pe copiii din Botoșani și din toată țara la analfabetism și sărăcie
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici și-a arătat indignarea față de bătaia de joc a Guvernului liberal în ceea ce privește lipsa de preocupare pentru modul în care copii, părinții și profesorii trebuie să se pregătească pentru noul an școlar.
Se pregătește SPORUL pentru starea de alertă, CINE sunt bugetarii care vor primi banii
Sporurile ajung până la 40 la sută din salariul de bază.
Larisa, prima pugilistă din istoria Botoșaniului, ar fi împlinit 35 de ani – GALERIE FOTO & VIDEO
Pe 1 august își aniversa ziua de naștere, iar peste numai 3 zile viața Larisei se curma definitiv, într-un cumplit accident de circulație. Sportiva avea doar 24 de ani.
Artiști de renume, împreună pentru CĂSUȚA lui Florinel: Am reușit să strângem la un loc cei mai frumoși interpreți
La Botoșani se anunță organizarea unuia dintre cele mai frumoase spectacole de muzică populară.
CUM vor obține concedii medicale cei aflați în carantină și izolare
Reglementările sunt cuprinse într-un ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui CNAS.
Ministrul Sănătății, anunț despre deschiderea școlilor: ”În a doua jumătate a lunii august...”
14 septembrie 2020 este la acest moment cel mai incert debut de an școlar din istoria recentă.
Loading...
Muniție de război descoperită de o echipă de muncitori în curtea unui botoșănean - FOTOGALERIE
Descoperire periculoasă în curtea unui localnic din Ungureni, unde o echipă de muncitori care executa lucrări de aducțiune apa, a scos la suprafață, un element de muniție.
Șofer cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiștii botoșăneni la vamă
Control cu probleme pentru un șofer oprit la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca
PROGNOZA meteo: CUM va fi vremea în următoarele două săptămâni
Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 3 - 16 august 2020.
Nouă dintr-o lovitură: Jandarmii botoșăneni au dat duminică noi amenzi
Valoarea sancțiunilor este de 3.500 de lei
Fost vice ANSVSA, ex-directoare și o surpriză de proporții de la PSD, candidați ALDE la CJ – LISTA & GALERIE FOTO
Alături de candidații la cele 78 de primării, Alianța Liberalilor și Democraților și-a prezentat luni, pe ruinele fostei fabrici de zahăr Siretul Bucecea, și lista pentru Consiliul Județean.
Loading...
Primul candidat femeie la Primăria Botoșani vine de la ALDE: Sunt cel mai bărbat dintre toți bărbații acestui partid - FOTOGALERIE
Democrații-liberali din Botoșani s-au reorientat după plecarea lui Lucian Borfotină și au optat pentru o femeie care să intre în cursa către funcția de primar al municipiului Botoșani.
Primari & viceprimari, foști polițiști, oameni de afaceri și chiar un patron de club, candidații ALDE la primării – VIDEO & LISTA
Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) este primul partid care și-a prezentat toți candidații la funcțiile de primar. Acțiunea a avut loc astăzi la Bucecea, pe fosta platformă a fabricii de zahăr, din care au mai rămas doar câteva structuri de beton.
Polițiștii au descins la plaja Stânca Costești, amenzi record și pe la terase, magazine și în alte locuri – FOTOGALERIE
În perioada 31 iulie- 2 august 2020, toate structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID - 19.
Sub 1.000 de cazuri raportate astăzi de autorități, dar și teste mai puține – SITUAȚIA pe județe
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis cazurile de îmbolnăviri la nivel național.
LUNI: FĂRĂ tramvaie deraiate în trafic, botoșănenii circulă cu noile autobuze – GALERIE FOTO
Începutul săptămânii era marcat de obicei la Botoșani de numeroasele incidente în care erau implicate tramvaiele.
Situație stabilă la Botoșani, cu puține cazuri noi de COVID-19 și niciun deces în ultimele 24 de ore
Număr mic de cazuri noi la Botoșani, de la ultima raportare și până astăzi.
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Candidează la Primăria Botoșani (n.r Roxana Țurcanu) pentru că așa am apreciat într-un termen foarte scurt că este persoana potrivită, fiind și președintele partidului. Are experiența necesară să ducă o campanie ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8351 lei
USD
Dolarul SUA
4.1131 lei
CHF
Francul elveţian
4.4859 lei
GBP
Lira sterlină
5.3685 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8919 lei
XAU
Gramul de aur
260.8073 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2441 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4009 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9242 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0633 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1838 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6493 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.