Ştiri
Laude, laude și iar laude: Reamintesc că, vă aflați la Colegiul Laurian - VIDEO

Elevilor care au pășit pentru prima dată pe poarta Colegiului Național AT Laurian li s-a transmis că liceul pe care l-au ales se află printre cele mai bune din țară. Și chiar de peste hotare. Celor care știu deja asta, li s-a reamintit doar.

Discursul laudativ la adresa rezultatelor Colegiului Național AT Laurian i-a aparținut, evident, directorului plin, Mihaela Prăjinaru. Colegul din conducere, a rămas în spate cu un clopoțel în mână, lăsând onoarea cuvintelor, doamnei.

 

”Reamintesc că, vă aflați la Colegiu Laurian, un colegiu care se află pe cele mai înalte culmi, aș zice eu, ale instituțiilor de educație la nivel național și nu numai. Aș puncta doar câteva dintre elementele frumoase ale anului școlar trecut. Știți bine că suntem liceul care la nivel județean, avem promovabilitate de 100% la bacalaureatul național, ceea ce este un prilej de mare mândrie pentru noi, toți cei din Laurian”,

Mihaela Prăjinaru, director AT Laurian

 

A reamintit că la Colegiul Național AT Laurian a ajuns o medalie de aur obținută la Balcaniadă de elevul Tudor Darius Cardaș, iar printre boboceii de anul acesta se regăsesc două eleve care au obținut media 10 la examenul de evaluare națională.

 

Ele sunt Ungureanu Eliza Mihaela și Pușniuriuc Hanah. Ceilalți elevi cu media maximă au optat pentru Colegiul Național Mihai Eminescu.

 

Totodată…

 

”Nu aș uita foști absolvenți ai Colegiului Laurian, șefă de promoție a fost eleva Pricopi Andreea. De asemenea șef de promoție la clasa a VIII-a a fost tot Tudor Darius Cardaș și avem pregătit un premiu special pentru eleva care a obținut media 10 la bacalaureatul național, Dana Ioana Iacob. Noi am pregătit pentru ea o diplomă de excelență și pentru că a scris rânduri de aur în istoria Colegiului Laurian, îi vom înmâna o istorie de Colegiului Laurian”,

Mihaela Prăjinaru, director AT Laurian

 

În fine, directorul liceului le-a transmis elevilor ținuți mai bine de o oră în careu, în picioare, toate gândurile bune și le-a promis, în numele directorilor care conduc ”vremelnic” unitatea că vor depune toate eforturile ca procesul educativ să se desfășoare în condiții optime.

 

”Vremelnic” în condițiile în care s-a pierdut șirul anilor de când cuplul managerial Ioan Onofrei – Mihaela Prăjinaru conduce Colegiul Național AT Laurian.

 

Discursul a fost încheiat cu un mare adevăr și anume că:

 

”Educația este pașaportul vostru pentru o viață mai bună”.

loading...
Început de an școlar la ”colegiul fițelor” cu parlamentari și ceva plictis printre elevi – GALERIE FOTO & VIDEO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Iftime îl termină pe Moruţan: O umbră, un moşneag, un cal slab; Îl dau la FCSB şi moare acolo

Olimpiu Moruțan, căruia Becali i-a stabilit o clauza de 70 de milioane de euro a fost criticat dur de propriul patron.

VOT la Botoșani: Peste 1.800 de pensionari „de lux” tăiați de la plimbări gratuite

Un alt proiect ce se va afla pe masa dezbaterilor consilierilor locali îi vizează pe pensionarii cu pensii mari de la Botoșani.

Gest umanitar al angajaților Spitalului Mavromati: Un alt mod de a salva vieți – GALERIE FOTO

Zeci de angajați ai Spitalul Județean Mavromati s-au mobilizat în această dimineață pentru a face un gest frumos.

Câine rău lângă liceu! Amenzi de peste 35 de milioane de lei vechi aplicate de jandarmi

Echipajele de jandarmi de la Botoșani au acționat punctual în zona a trei unități de învățământ din municipiu.

Consilierii locali votează MAJORAREA tarifelor pentru taxiurile din Botoșani

Un proiect de hotărâre ce va fi supus dezbaterii în ședința de Consiliu Local programată pentru data de 28 februarie, face referire la tarifele practicate de taximetrele de la Botoșani.

VARIANTA șefului Inspectoratului Școlar în legătură cu nemulțumirile mamei care ieșit la protest

Gabriel Hârtie, inspectorul școlar general și-a exprimat punctul de vedere cu privire la protestul Vioricăi Hrițcu.

Senatul a decis: O nouă zi LIBERĂ pentru români!

Plenul Senatului a votat miercuri ca o nouă zi să devină sărbătoare legală nelucrătoare, cu 86 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi o abţinere.

Cursuri în 11 școli de la Botoșani, cu jandarmii ”la ușă” – LISTA

Procesul educațional este atent supravegheat în cazul unui număr însemnat de elevi, mai ales cei din mediul urban.

Şofer oprit în trafic la Botoşani: CE i-au găsit poliţiştii în portbagaj – FOTOGALERIE

Un autoturism marca Volkswagen, a fost oprit în această dimineaţă de către un echipaj al Poliţiei pe raza localităţii Brăteni.

loading...
PROTEST inedit la Botoșani, o mamă a ieșit în stradă și a cerut demisia unei directoare și a inspectorilor școlari – VIDEO & GALERIEFOTO

Astăzi, 21 februarie 2018, începând cu ora 10:00 o mamă din municipiul reședință de județ a ieșit în stradă pentru a-și exprima nemulțumirea față de sistemul de învățământ din Botoșani.

Vești proaste pentru toţi elevii: ANUNŢUL făcut de ministrul Educației

Ministrul Educației, Valentin Popa, a aprobat calendarul anului școlar 2018-2019. 

Comunicat PNL: Abandonul şcolar, una dintre marile probleme nerezolvate ale judeţului Botoşani

"Am abordat subiectul situaţiei copiilor neşcolarizaţi din judeţul Botoşani, rămas departe de o rezolvare decentă din partea actualilor guvernanţi", se arată într-un comunicat de presă al senatorului PNL Botoşani, Costel Şoptică.

Accident GRAV la o fabrică din municipiu: Bărbat cu faţa şi mâinile arse transportat de urgenţă la Iaşi

Un botoşănean a ajuns marţi în stare gravă la spital după un eveniment nefericit la serviciu.

Comunicat PSD: Creșterea accizelor la carburanți a avut un impact scăzut, de doar 10% din inflația de la finalul lui 2017

Deputatul Marius Budăi, președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, a declarat miercuri, printr-un comunicat de presă, că, potrivit datelor oficiale, principalii factori care au generat inflația din a doua parte a anului trecut sunt de natură externă, la care se adaugă liberalizarea prețurilor la energie, conform angajamentelor asumate de România față de Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional. 

loading...
Ăsta da 'noroc': Rețeaua KFC are probleme uriașe la doar câteva zile de la deschiderea restaurantului de la Botoșani

Lanțul de restaurante de tip fast-food o duce din ce în ce mai prost. 

Şase botoşăneni nominalizați la Gala Națională a Excelenţei în Asistență Socială

S-a dat startul votului online pentru stabilirea câștigătorilor Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială, organizată de către Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR).

Surprins în curtea liceului un profesor din Botoșani a fost amendat de jandarmi

Acțiune inedită a echipajelor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Botoșani.

Comunicat PSD: Susțin reglementarea răspunderii obligatorii a magistraților

Deputatul PSD Răzvan Rotaru a declarat astăzi, printr-un comunicat de presă, că România are nevoie de un cadru legal pentru răspunderea obligatorie a magistraților.

Un alt jucător de la FC Botoşani „a intrat în gura” lui Iftime: Are orbul găinii și trage ca prostul în portar

Nu doar Olimpiu Moruțan a fost criticat de Valeriu Iftime după înfrâgerea echipei botoșănene în fața celor de la Viitorul.

kurtmann.ro%20
Ianis Hagi felicitat de Simona Halep după ce a scos Botoșaniul din cursa pentru play-off

Ianis Hagi a postat o poză pe contul său de Instagram după victoria dramatică cu FC Botoşani, iar Simona Halep a ţinut să-l felicite pe fiul "Regelui".

iarena.ro
loading...
loading...
Sondaj
Trebuie făcut sens unic pe strada Pacea?
Da
Nu
Nu sunt șofer
Declaraţia zilei
"Cea mai mare deziluzie este Moruțan. Am văzut aseară un TGV vs un tractor stricat, mă refer la Ianis vs Olimpiu. Oriunde ar juca, nu are dreptul să se comporte așa, la cât s-a vorbit despre el. Are 18 ani, are mașină frumoasă și ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6606 lei
USD
Dolarul SUA
3.7828 lei
CHF
Francul elveţian
4.0372 lei
GBP
Lira sterlină
5.2734 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5192 lei
XAU
Gramul de aur
161.5578 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2269 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4934 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9707 lei
CAD
Dolarul Canadian
2.9874 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1839 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6259 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.