Ştiri
Lacul cu nuferi, loc feeric izolat din cauza drumurilor proaste: Au în mână o comoară de care nu le pasă - FOTO

Lacul cu nuferi de la Ipoteşti, unul dintre cele mai feerice colţuri de natură din nordul Moldovei, este efectiv ”sinistrat” din cauza autorităţilor care nu au reuşit de ani de zile să repare drumul de acces.

Drumul către lac este un infern pentru şoferi, iar mulţi renunţă să-l mai străbată.

 

Lacul cu nuferi de la Ipoteşti, comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, este unul dintre cele mai frumoase colţuri de natură din nordul Moldovei. Situat aproape în mijlocul unor codrii bătrâni, lacul este plin de nuferi înfloriţi, iar mai ales în lunile de vară devine un spectacol al naturii, de o feerie aparte. Mai mult decât atât, lacul ca şi pădurea din jur, ar fi fost surse de inspiraţie pentru poetul Mihai Eminescu, Ipoteştiul fiind locul copilăriei sale.

 

Deşi lacul cu nuferi de la Ipoteşti este o destinaţie de top, fiind căutat de turişti din toată zona Moldovei şi din ţară, drumul până la acest obiectiv este un real coşmar pentru vizitatori, scrie Adevărul.

 

 

”Au în mână o comoară de care nu le pasă”

 

Este vorba despre o porţiune de drum care leagă satul Ipoteşti de o parcare din pădure, pe o distanţă de aproximativ un kilometru. Din parcare, drumul până la lac se face pe o alee reabilitată, prin pădure, pe jos. Până acolo însă, pe şoseaua dinspre sat, şoferii riscă să rămână fără roţi la maşină. În plus, drumul este şi foarte îngust, şerpuind prin pădure, către parcare, abia dacă pot încăpea două maşini, cu emoţii, una pe lângă cealaltă.

 

Localnicii spun că drumul s-a stricat acum 4-5 ani, dar că nimeni nu şi-a bătut capul să-l mai repare.

 

”El era bun înainte, că a fost asfaltat, dar s-a tot stricat pentru că nu l-a mai îngrijit nimeni. L-au lăsat aşa cu gropi, cum s-au făcut şi de la ploaie şi de la maşini“, spune o localnică care stă chiar în capătul satului.

 

Mulţi turişti sunt revoltaţi de starea drumului.

 

”Au în mână o comoară de care nu le pasă. Nu se poate să fie o frumuseţe atât de mare acolo şi tu să nu fii în stare să pui un strat de asfalt, sau măcar să peticeşti, poftim, gropile”, spune un turist venit tocmai de la Iaşi pentru a vedea locurile copilăriei lui Eminescu.

 

 

Se caută soluţii de ani de zile

 

Drumul către lac a fost prins mult timp în hăţişurile birocraţiei româneşti. Mult timp a aparţinut Consiliului Judeţean, apoi a fost predat recent Primăriei comunei Mihai Eminescu, de care aparţine Ipoteştiul şi lacul.

 

Ani la rândul, şefii de la Consiliul Judeţean au aşteptat bani de la Guvern pentru reabilitarea drumului, culmea, deşi era doar o porţiune destul de mică.

 

Abia anul trecut a fost alocată o sumă 300.000 de lei pentru reabilitarea acestui drum. Banii au fost daţi Primăriei Mihai Eminescu. La drum nu a început nicio lucrare, dar, spun autorităţile, se aşteaptă acum o finanţare europeană, iar cei 300.000 de euro să fie partea de cofinanţare. Se încearcă şi reabilitarea unei rute alternative, pe un drum forestier dinspre şoseaua Botoşani-Suceava către parcarea din apropierea lacului, încheie sursa citată.

 

loading...
Spectacolul naturii aproape de oraș: Cea mai mare densitate de nuferi albi din ultimii 15 ani! - GALERIE FOTO
Lacul cu nuferi de la Ipotești iese la lumină, investiție de aproape 200.000 de lei - FOTO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
După caniculă, vin vijeliile: Botoșaniul sub COD GALBEN de vreme rea
Meteorologii au emis mai multe avertizări meteo. 
O mamă își caută disperată fiul, a plecat din Franța și nu a mai ajuns la Botoșani
O botoșăneancă stabilită în Italia face un apel disperat pe rețelele de socializare în încercarea de a-și găsi fiul.
POVESTEA botoșănencei care și-a transformat casa într-un muzeu: Când sunt supărată sau bolnavă vin aici şi mă simt mai bine FOTOGALERIE
Dragostea pentru tradiţie a făcut-o pe Niculina Andronache să îşi transforme casa într-un adevărat muzeu, loc unde sunt expuse cu grijă toate obiectele cu istorie pe care le-a adunat de-a lungul celor 70 de ani de viaţă.
Acte medicale false cumpărate cu 30 de lire: Tineri din Botoșani cercetați după cazul de pe Aeroportul Iași - FOTO
Continuă cercetările în cazul românilor întorși din Anglia care au prezentat acte medicale false.
Scriitori botoșăneni dincolo de Styx: I.D. Marin, „eminescologul de la Stâncești”
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezinte, în ediția de duminică, un nou proiect intitulat Scriitori botoșăneni dincolo de Styx. Astăzi este despre I.D. Marin.
PROGRAMUL activităților de la Memorialul Ipotești în luna august
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii  Mihai Eminescu a anunțat programul activităților pentru luna august. 
Fonduri alocate de Primărie pentru terenul de sport de la Școala 14 – FOTOGALERIE
Pentru modernizarea terenului, lucrările sunt în această perioadă în plină desfășurare.
100.000 de euro de la UE pentru cei care se lansează în afaceri – DETALII
După succesul pe care l-a avut programul “Tânărul fermier”, Uniunea Europeană mai pregătește o campanie pentru sprijinirea celor care vor să înceapă o afacere în agricultură.
TREI cazuri noi înregistrate la Botoșani în ultimele 24 de ore – STATISTICA județului
Autoritățile sanitare de la Botoșani au comunicat situația zilei în contextul stării de alertă cauzată de criza sanitară.
Loading...
Fata de aur de la Tokyo, Simona Radiș, eleganță fină în viața reală – GALERIE FOTO
Botoșănenii dar și toți românii deopotrivă au trăit un sentiment aparte prin medaliile de aur obținute de fetele de la canotaj.
”Tata mută munții” la Happy Cinema Botoșani: Un studiu detaliat asupra psihologiei umane în stare de șoc și disperareFOTOGALERIE
Vineri, 30 aprilie, la Happy Cinema a avut loc premiera filmului ”Tata mută munții”, în regia lui Daniel Sandu, cu Adrian Titieni în rol principal.
Apă testată la Cristești, de la foarte bună la nerecomandată nici măcar animalelor – GALERIE FOTO
Comuna Cristesti se afla printre cele 200 de comune din intreaga tara vizitate în acest an de Caravana ”Apăr Apa”.
Cătălin Chiorescu, membru ALDE Botoșani: Furtună de incompetență peste sectorul feroviar, protejată de Ministerul Transporturilor
Furtunile din ultimele zile, care au afectat rețeaua feroviară, au generat pagube mult mai mici decât furtuna de incompetență care a pus la pământ transportul feroviar în ultima perioadă, sub înaltul patronaj al Ministerului Transporturilor.
România va avea parte de trei noi sfinți, toți din Botoșani – VIDEO
Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei a fost prezent vineri, 30 iulie 2021, la Botoșani.
Loading...
Mitropolitul Teofan, mesaj de la Botoșani la 14 ani de la decesul fostului patriarh botoșănean – VIDEO
Fostul patriarh Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române, a fost pomenit vineri, 30 iulie 2021 în cadrul unor slujbe oficiate la Catedrala Mitropolitană din Iaşi dar şi în localitatea sa natală, satul Tocileni din comuna Stăuceni, judeţul Botoşani.
Judecătorii botoșăneni l-au eliberat din pușcărie pe fostul primar al Iașului
Judecătoria Botoşani a admis eliberarea condiționată a fostului primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita, condamnat în august 2020 la 5 ani de închisoare, în dosarul de luare de mită de la UTI.
Șofer de 35 de ani mort în accident produs pe un drum județean din Botoșani – FOTO
Un grav accident de circulație a avut loc vineri la orele după amiezii.
10 consilieri la trei șefi: Liberalii au izbucnit în plenul județean - Noi vorbim de mere și dvs. ne explicați de pere VIDEO
S-au încins spiritele în cadrul ședinței de la Județ în momentul în care consilierii au avut de votat organigrama Consiliului Județean Botoșani.
Reglări de conturi: Huligani băgați în arestul Poliție, după ce au luat bătaie la Cornișa
De fapt, violențele care au avut loc în parcul de agrement Cornișa în urmă cu mai bine de o săptămână au fost un act de răzbunare a unor tineri bătuți cu aproximativ o lună de zile înainte.
Vizită înaltă la Biserica orașului, Mitropolitul Teofan a ajuns pe șantier: Era ca o rană deschisă a orașului care acum începe să se vindeceFOTO&VIDEO
ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei a ajuns la Botoșani, în curtea Bisericii Sfântul Gheorghe, într-o vizită de suflet, având în vedere regularitatea cu care ajunge în județ.
Primarul Gireada, era sa rămână corijent în generală, tocmai din cauza unei poezii a lui Eminescu. De atunci a rămas cu urmări.Nu vă așteptați ca el să reabiliteze drumul de acces spre lac. In plus este certat cu educația, cultura si bunele maniere.Oricine sta de vorba cu el cinci minute își dă seama de incultura lui. De Aneta nevasta lui...de profesie croitoreasa, nici nu mai are rost sa vorbim. Ei, sunt buni pentru inspiratia unui scriitor piesă de teatru comedie. Nenea Caragiale ar fi scris despre ei o piesă excelenta. Incă nu e târziu pentru a scrie.
25 iunie 2021, 06:23
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Trebuie impuse anumite restricții persoanelor privind participarea la evenimente culturale, sportive, private în funcție de imunizarea sau neimunizarea cu vaccinul anti Covid?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
 Poate credem, unii dintre noi, că am auzit de prea multe ori că trebuie să ne deșteptăm, așa cum spune probabil cel mai cunoscut vers al Imnului. Dar oare înțelegem cu adevărat chemarea la trezire? La rațiune? La ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9198 lei
USD
Dolarul SUA
4.1348 lei
CHF
Francul elveţian
4.5704 lei
GBP
Lira sterlină
5.7754 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7739 lei
XAU
Gramul de aur
243.1200 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2312 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3765 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0534 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3243 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1929 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6615 lei
Vremea
astăzi
Botosani
31.3 o C
Dorohoi
31.0 o C
Bucecea
30.9 o C
Darabani
29.8 o C
Saveni
31.6 o C
Ştefăneşti
36.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.