Ştiri
Lacul cu nuferi de la Ipotești iese la lumină, investiție de aproape 200.000 de lei - FOTO

Lacul cu nuferi de la Ipotești, obiectiv turistic și cultural cu potențial național, beneficiază, de la începutul acestei săptămâni, de un sistem de iluminat ultramodern.

Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Botoșani, Dorin Birta, lămpile au fost montate atât pe aleile de acces, cât şi în împrejurimile lacului, scopul principal al investiţiei fiind de a asigura securitatea zonei, dar şi punerea în valoare a obiectivului pe timpul nopţii.

 

"Sper ca noua investiţie să fie pe placul tuturor celor care vizitează Lacul cu nuferi şi mai mult decât atât, sper ca în urma concretizării acestui proiect să constatăm o creştere a numărului de turişti, dornici să vadă şi pe timp de noapte, locul preferat şi una dintre sursele de inspiraţie a marelui poet Mihai Eminescu", a afirmat pentru Agerpres Dorin Birta, vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Botoșani.

 

Proiectul "Iluminat public Lacul cu nuferi, comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani" a fost finanţat de către Consiliul Judeţean Botoşani şi implementat de către Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu", costurile ridicându-se la aproximativ 192.000 de lei.

 

Proiectul prevede, potrivit Agerpres, atât instalaţia de iluminat compusă dintr-un număr de 34 de stâlpi metalici cu LED, montaţi la un metru de alee, în fundaţie de beton, precum şi o reţea subterană de fibră optică ce va fi folosită pentru implementarea unui sistem de supraveghere video pe întreg traseul reţelei de iluminat.

 

loading...
'Lacul cu nuferi' i-a adus unui botoşănean marele premiu la un concurs național de arte plastice - FOTO
Vandalii au dat iama şi la Lacul cu nuferi - FOTOGALERIE cu vizita fulger a şefilor de la CJ

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Comunicat PSD - Tamara Ciofu: „Guvernarea liberală nu a luat măsuri concrete pentru creșterea ratei de vaccinare a categoriilor de populație vulnerabilă împotriva gripei și rujeolei”
Deputatul social-democrat Tamara Ciofu, de profesie medic pediatru și membru în Comisia pentru sănătate și familie, atrage atenția că este nevoie urgentă de măsuri pentru creșterea gradului de vaccinare pentru categoriile de populație vulnerabilă.
Dacă nu ești bugetar, VEȘTILE sunt proaste pentru 2020: Ce se întâmplă cu salariile
Mai mult, urmează și măsuri pentru restrângerea cheltuielilor cu beneficiile extrasalariale.
În căutarea brandului de ţară, cu producători din Botoșani: Trebuie să dezvoltăm cultura gastronomică locală
Cum pot deveni produsele tradiţionale româneşti un brand de ţară la export?
Zile de coșmar pentru botoșăneanul manager de spital: Executorii bat la poartă, vor SECHESTRU
Unitatea medicală refuză să zile să achite restanţele unui concediat abuziv de către director.
Guvernul face economii cu oamenii pe care îi dă afară: CINE sunt cei care vor rămâne fără locuri de muncă
Guvernul a făcut ieri anunțul. Au loc mai multe reorganizări. Situația este una drastică pentru angajații acestor instituții.
Botoșănean întors din iadul din Afganistan: Să dorm cu pistolul sub pernă a fost cam cum aş dormi aici cu telefonul - FOTO
În Afganistan totul este ostil. Este exact cum vedem în filme, povestesc românii care s-au întors de curând acasă.
DOLIU la o instituție din Botoșani: Un fost director s-a stins din viață
Un fost director s-a stins din viață fulgerător la începutul acestei săptămâni.  
IMAGINI din casa groazei, CE s-a aflat despre bărbatul carbonizat - FOTOGALERIE
Pompierii botoșăneni care au răspuns apelului de ajutor din comuna Lunca au reușit să lichideze incendiul izbucnit în această după amiază la o casă de locuit.
ASTĂZI LA BOTOȘANI: Bărbat MORT în chinuri groaznice, scos pe brațe de vecini
Tragedie petrecută în urmă cu puțin timp la Botoșani.
Loading...
Decizie finală în Parlament: S-au eliminat pensiile speciale pentru 11 categorii de bugetari - LISTA
Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, cu 247 de voturi pentru si 21 de abțineri, proiectul de lege de eliminare a pensiilor speciale pentru mai multe categorii de bugetari.
Incendiu în zona industrială, PERICOL de extindere îndepărtat de pompieri – GALERIE FOTO
Focul a fost stins înainte de a se extinde la casele din apropiere.
Bani ceruți de un liberal pentru un drum: PSD-iștii s-au opus  
Un consilier liberal a solicitat în cadrul ședinței exatraordinare de Consiliu Județean suplimentarea sumei către o primărie pentru a putea fi finalizat un drum.
Hai la Botoșani: Spectacol cu invitați de renume de la Chișinău
Evenimentul a ajuns la cea de a treia ediție.
SCANDAL în plen de la împărțeala banilor către primării: Este un abuz
Consilierii județeni s-au întâlnit marți, 28 ianuarie 2020, în ședință extraordinară pentru a vota un proiect de hotărâre ce nu suporta amânare.
Loading...
Amitabh Vardhan, numit printre cei mai buni 10 CEO din 2019 de către Industry ERA Magazine
Amitabh Vardhan consideră că prin intermediul cinematografelor se poate aduce fericire tuturor, iar experiența excelentă de vizionare a filmelor începe de la construirea relațiilor cu clienții.
Nu te înduri să arunci bluza cu volane din adolescență? Iată în ce ținute o poți integra
(P) Cu siguranta ai macar o bluza cu volane din adolescenta in garderoba ta, pe care ai indragit-o atat de tare, incat nu te induri sa renunti la ea. In cazul in care ai dat de ea recent in dulap, scoate-o, deoarece acest articol este pregatit sa iti arate cum sa o readuci la viata alaturi de cateva alte articole vestimentare pe care, cu siguranta, le ai, pentru a forma tinute la moda si fresh pentru zilele de astazi.
Liceenii din Ștefănești, întâlnire cu polițiștii pe tema prevenirii traficului de persoane – FOTO
Activitățile se derulează în cadrul Campaniei Ești victimă a traficului de persoane? Ai drepturi!
Durere și lacrimi: Profesoara Magda Bucătaru de la Laurian condusă pe ultimul drum de zeci de elevi și colegi  – GALERIE FOTO
Printre raze de soare, profesorul Magda Bucătaru a fost condusă marți pe drumul fără de întoarcere.
Mulți bani în PLUS la salariu pentru acești angajați: Va fi pe grila maximă
Mii de români vor primi mai mulți bani începând cu anul acesta. Un ministru a anunțat azi când se vor majora aceste salarii.
Cum a intrat în belele o femeie care a vrut să fie ”condusă” de un bărbat
Știa că bărbatul nu deține permis de conducere, dar i-a încredințat mașina pentru o plimbare. Amândoi s-au ales cu dosar penal.
Florin, "lucrurile o să meargă"! Ești un comentator din preajmă, se vede și după cât de bine strunești cuvintele. Dă bice, altfel...
11 decembrie 2019, 20:52
@Lawless, aceste aspecte ar trebui discutate cu doamna Gireada. Domnul Verginel Gireada, sotul dumneaei, este si el un om bun care merita respectat. Are in plan multe proiecte pe care le va face in comuna Mihai Eminescu. Rabdare, bani si implicare sa fie. Ca in rest, lucrurile o sa mearga bine.
11 decembrie 2019, 16:42
Dar drumul, tovarășe, l-ai făcut? Pentru mers pe timp de zi, că noaptea oricum nu merge nimeni, iar lacul are farmecul lui în noapte, nu luminat de faruri pesediste. Investiție inutilă.
11 decembrie 2019, 16:02
Vrem mult mai mult la acest obiectiv..vrem un observator la inaltimea padurii sa putem vedea si de la inaltime aceste locuri pt ca stiu ca exista un observator..deasemenea exista un izvor in care se poate amenaja o fantana si un loc in care sa te odihnesti ...si nu in ultimul rand in locul numit poiana se poate amenaja un loc de gratare cu loc de joaca pt copii ..minte sa ai si dorinta de a face ...domnule sergiu va rog propuneti aceste aspecte mai departe
11 decembrie 2019, 14:40
Loading...
Sondaj
Primarii ar trebui aleși:
Într-un singur tur, chiar dacă ocupantul primului loc nu are 50% din voturi
Din două tururi, astfel încât câștigătorul să aibă peste 50% din voturi
Declaraţia zilei
„Cred că pledoaria d-lui consilier Anton are un puternic iz politic. Eu nu cred că această defalcare a sumelor pe UAT-uri s-a făcut cu iz părtinitor pentru că e caracteristic PNL-ului. Văd că ultima perioadă de timp se bate ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7787 lei
USD
Dolarul SUA
4.3378 lei
CHF
Francul elveţian
4.4767 lei
GBP
Lira sterlină
5.6456 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9841 lei
XAU
Gramul de aur
220.2158 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2452 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4172 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9260 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2865 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1892 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6395 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.