Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în perioada minivacanţei de Rusalii, jandarmii botoşăneni vor intensifica măsurile specifice de ordine publică şi vor acţiona zilnic atât independent, cât şi în cooperare cu efective de poliţie
În vederea prevenirii unor evenimente nedorite şi menţinerea unui climat de normalitate civică, jandarmii vor acţiona în cooperare cu poliţişti din cadrul I.P.J.Botoşani, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.
Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor avea în vedere prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale şi aplicarea măsurilor legale la constatarea acestora.
Totodată, în această perioadă, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările cu caracter cultural, religios şi sportiv, respectiv la Zilele comunei Călăraşi, hramurile bisericilor din comunele Frumuşica şi Ştiubieni, precum şi la meciurile din ligile a III - a şi a IV - a la fotbal, disputate în Darabani şi Vlăsineşti.
Pentru evitarea unor situaţii neplăcute, jandarmii recomandă participanţilor să adopte un comportament civilizat, să respecte măsurile de ordine stabilite, să evite conflictele de orice natură, iar în caz de nevoie să solicite sprijinul oamenilor legii.
Vești bune: Se dau bani de la stat înainte de Paște
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
AJOFM Botoșani, prima reacție oficială după percheziții – DOCUMENTELE ridicate
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Utilizarea analizei de performanță pentru pariurile pe EURO 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
ANUNȚ de MEDIU pentru Hotel Premier
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024