Ştiri
Interviu cu starul sirian de la FC Botoșani: E o mândrie să fiu comparat cu Hagi

Mahmoud Al-Mawas, 28 de ani, vorbește în premieră despre prima sa aventură europeană și explică de ce a ales să vină la FC Botoșani.

Teama de necunoscut

 

Într-un interviu acordat pentru Gazeta Sporturilor, sirianul, liderul naționalei țării sale, spune că a renunțat la salarii consistente în zona arabă pentru a-și împlini visul de a evolua pe „Bătrânul Continent”.

 

- Mahmoud, ai aproape trei luni de când ai venit la FC Botoșani. Cum au fost aceste prime săptămâni petrecute în fotbalul românesc? 
- Sincer, la început mi-a fost teamă. Veneam pe alt continent, mă aștepta o lume nouă. Dar m-am acomodat repede cu Liga 1, un campionat cu jucători puternici și de calitate. Mi-am dorit foarte mult să fac pasul spre Europa, chiar dacă asta a însemnat și un important sacrificiu financiar. Mi-aș acorda însă nota 9 pentru această decizie. Nu zic 10, fiindcă e rezerva legată de temperaturile scăzute. Sigur, în Siria am mai jucat pe zăpadă și pe frig, dar sunt plecat de 11 ani din țară și am evoluat doar în Golf, în țări cu vreme călduroasă.

 

- E vorba despre salariu când te referi la sacrificiu financiar? 
- În Golf, taxele sunt prietenoase, spre deosebire de Europa. A fost un detaliu greu de gestionat. Dar mi-am urmat visul de a prinde un contract aici, în speranța că FC Botoșani va însemna trambulina spre un campionat mai puternic. Știu că sunt mulți jucători arabi care au eșuat în Europa, însă-mi propun să arăt contrariul prin jocul meu, să progresez. 

 

- Ce știai despre fotbalul românesc înainte să vii în Liga 1? 
- Am fost antrenat de doi români, Florin Motroc și Liviu Ciobotariu. Cu primul am tot discutat când a aflat că voi veni la Botoșani. Mi-a explicat cum se joacă în România, ce stil e. Apoi, m-a ajutat mult și Marius Croitoru încă de la venire. M-a impresionat gestul lui de a mă aștepta personal la aeroport. Mi-a dat un suflu extraordinar. A fost un mare semn de ospitalitate și de încredere, care mi-a adus o liniște sufletească. 

 

Nu știu dacă voi ajunge vreodată la nivelul lui Hagi

 

- Croitoru și-a asumat de la început un stil ofensiv, riscant uneori. Te avantajează această filozofie de atac? 
- Da, e maniac în ofensivă! Un tip puternic și inteligent. La început, m-am temut de acest stil, de deschiderea totală către atac, fiindcă presupune și anumite pericole. Dar m-am adaptat, am început să înțeleg și să aplic. Îmi place. Nu e o abordare frecventă în Liga 1. Cred că e un antrenor cu un viitor mare, interesant. 

 

- Hagi al Siriei. Așa a scris presa din România când ai venit la Botoșani. E o comparație măgulitoare, nu? 
- Nu știu dacă voi ajunge vreodată la nivelul lui Hagi, dar e o mândrie imensă să fiu asemănat cu el. În primul rând, Siria n-a ajuns niciodată la un Mondial, dar acum suntem foarte aproape. Am avut un parcurs excelent în preliminarii și suntem pe drumul cel bun pentru calificarea la turneul final din Qatar. Chiar mă gândeam că ar fi fantastic un meci Siria – România. 

 

Click AICI pentru articolul integral

loading...
FAZA ZILEI: Am luat bătaie în mocirlă, dar pe Facebook le-am dat 4... mii în 20 de minute

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Șefa de la Județ, mesaj de unitate în zi de sărbătoare: Împreună putem fi cu adevărat o forță - VIDEO
Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a luat cuvântul la evenimentul organizat de Ziua Unirii Principatelor Române.
Mica Unire, evenimentul organizat la Botoșani la care au defilat doar oficialitățile și politicienii – GALERIE FOTO & VIDEO
Evenimentul, intitulat „Hora Unirii – 163 de ani de la Unirea Principatelor Române care a avut loc la 24 ianuarie 1859 a fost organizat în toate orașele țării, inclusiv Botoșani.
Municipiul Botoșani se apropie de 13 la mie, o singură comună ocolită de infectări – SITUAȚIA zilei
Autoritățile sanitare de la Botoșani au transmis situația epidemiologică de la nivelul județului aferentă zilei de 24 ianuarie 2022.
Meteorologii anunță precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, dar vremea se și încălzește ușor
Vremea se va încălzi uşor în majoritatea regiunilor, în jurul datei de 28 ianuarie.
Speranțe pentru reabilitarea unui important conac din nordul județului, ministrul ar fi refuzat să scrie în cartea de onoare
Va fi necesar un lobby puternic din partea autorităților locale pentru ca, în sfârșit, să vedem schele pe fațada conacului.
Prefectul a citit mesajul premierului în fața botoșănenilor: Uniți am trecut prin cele mai dificile momente ale istoriei VIDEO
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a dat citire mesajului premierului Nicolae Ciucă la evenimentul organizat pe Bulevardul „Mihai Eminescu”.
Îl caută Poliția, dacă știți ceva despre el sunați urgent la 112
Bărbatul a plecat de acasă duminică și până în prezent nimeni nu mai știe nimic de el.
George Simion, stropit cu cerneală la manifestația din Iași: Dacă aşa a vrut el să facă... noi îl iubim! - VIDEO
La o zi după marșul maraton de la Botoșani, Alianța pentru Unirea Românilor organizează o manifestație la Iași, dedicată Zilei Unirii Principatelor Române.
Iftime a dezvăluit cine este fotbalistul ”înscris la două facultăți”: Contract pe 3 ani și jumătate cu noul jucător de la FC Botoșani
În urmă cu trei ani, jucătorul făcea senzație în lumea sportivă după ce a terminat Bac-ul cu nota 9,96, fiind și șef de promoție la liceu.
Loading...
ACUM: Unirea Principatelor, marcată pe Bulevard de oficialități și botoșăneni - FOTO & VIDEO
În aceste momente, în municipiul Botoșani au loc manifestările prilejuite de sărbătorirea Unirii Principatelor Române.
Cătălin Silegeanu: Unirea Principatelor Române din anul 1859 este începutul construcției României moderne
La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!
Flori la mormântul botoșăneanului care l-a propus pe Cuza Domn – GALERIE FOTO&VIDEO
Moment de reculegere și flori în Cimitirul Eternitatea din Botoșani.
Iulian Rotariu intră astăzi în cea mai dificilă provocare a vieții: Nu știu cine sunt, nici ce mă așteaptă!
Și de această dată, Iulian va alerga în scop caritabil, încercând să sprijine în acest mod activitatea Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism din Botoșani.
Elevii, profesorii și preoții din Botoșani sărbătoresc Unirea Principatelor Române - VIDEO
Cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române, elevii, cadrele didactice și preoții și-au dat mâna pentru a evidenția importanța covârșitoare a actului istoric de la 1859 pentru istoria națională.
Loading...
Apel la solidaritate și rugăciune pentru Carina Elena, fetița de 3 ani lovită de o formă gravă de cancer
Campania umanitară se va desfășura în perioada 15 ianuarie – 13 februarie 2022 la nivelul tuturor parohiilor din Protopopiatul Dorohoi.
Clopotele bisericilor din Botoșani vor răsuna pentru un minut, la sfârșitul slujbelor de astăzi
În toate bisericile vor avea loc slujbe, iar la finalul acestora clopotele vor răsuna pentru un minut.
ASTĂZI: Măsuri de ordine la meciul FC Botoșani – Sepsi OSK Sfântul Gheorghe
Partida de fotbal se va desfășura cu spectatori, în condițiile situației epidemiologice actuale, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiilor.
Gările sinistre din Botoșani și viaţa de coşmar a navetiştilor: Frig, frică, şi de la capăt
În judeţul Botoşani, aproximativ 7.000 de elevi de la ţară fac naveta. O bună parte dintre aceştia merg cu trenul, fie din comunele mai sărace către cele care au liceu, fie către colegiile din oraşe şi municipii.
LISTA medicilor de familie care fac teste rapide antigen
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, consideră că testarea la medicul de familie reprezintă soluția pentru accesul facil al bolnavilor la diagnostic rapid, evaluare și monitorizare.
Una dintre victimele de la Zosin a murit la spital
Tragedie pe șosea! Una dintre victimele accidentului produs duminică în zona Zosin nu a supraviețuit, femeia decedând la spital, în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viața.
Sondaj
Vă permiteți iarna aceasta să plecați într-o vacanță?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
„Timp de 12 ani prin natura profesiei mele am fost în slujba cetățeanului, a celui care mi-a cerut ajutorul. Am învățat să le ascult problemele, am învățat că fiecare persoană are propria poveste și propria dorință, îns ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
21 ianuarie 2022
EUR
Euro
4.9449 lei
USD
Dolarul SUA
4.3614 lei
CHF
Francul elveţian
4.7821 lei
GBP
Lira sterlină
5.9178 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8290 lei
XAU
Gramul de aur
257.2300 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2416 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3843 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1405 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4856 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2032 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-6.9 o C
Dorohoi
-7.1 o C
Bucecea
-7.6 o C
Darabani
-7.6 o C
Saveni
-6.5 o C
Ştefăneşti
-1.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.