Ştiri
ÎNCHISOARE obligatorie pentru șoferii beți, drogați sau fără permis, care omoară oameni nevinovați

Un senator a inițiat un proiect de lege prin care să fie modificată legislația penală.

Să nu mai scape de închisoare

 

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a depus la Parlament, marţi, proiectul de modificare a legislaţiei penale care prevede ca niciun şofer băut, drogat sau fără permis care ucide oameni nevinovaţi să nu mai scape de executarea pedepsei cu închisoarea, relatează Agerpres.

 

„Aşa cum am promis, astăzi am depus proiectul de modificare a legislaţiei penale pentru ca niciun şofer băut, drogat sau fără permis care ucide oameni nevinovaţi să nu mai scape de executarea pedepsei cu închisoarea. M-am bucurat să constat că iniţiativa şi-a găsit zeci de susţinători, colegi senatori, care au semnat la depunerea ei. Proiectul îşi urmează cursul legislativ firesc, dar sper şi îmi doresc ca legea să ajungă la promulgare cât mai repede posibil”,

a transmis senatorul Robert Cazanciuc.

 

Primul loc în Europa la numărul de morți

 

El anunţase în 20 noiembrie că va introduce, din nou, în circuitul parlamentar această propunerea legislativă, iniţiată în 2019 şi respinsă în iunie 2021 de Camera Deputaţilor.

 

„România ocupă, în anul 2021, pentru al cincilea an consecutiv, primul loc în Europa la numărul de morţi în accidente rutiere. 1.779 de decese în total. Una dintre cauze o reprezintă consumul de alcool sau de substanţe interzise, pe lângă neglijenţă sau calitatea infrastructurii rutiere. În anul 2019, am demarat o iniţiativă de modificare a legislaţiei penale astfel încât niciun şofer băut, drogat sau fără permis care a produs un accident mortal să nu mai poată scăpa de pedeapsa cu închisoarea. (…) Astăzi, de Ziua Internaţională a Comemorării Victimelor Accidentelor Rutiere, anunţ public că voi relua iniţiativa pentru modificarea legii împotriva şoferilor care se urcă la volan fără să aibă dreptul de a conduce şi provoacă accidente rutiere mortale”,

afirma în urmă cu o săptămână Robert Cazanciuc, vicepreşedinte al Senatului, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

 

Sute de morți în fiecare an

 

Parlamentarul PSD adăuga că iniţiativa sa a fost respinsă de camera decizională „din raţiuni politice absurde şi în mod sfidător la adresa interesului general al societăţii de a proteja în mod real viaţa şi de a pune capăt carnajului de pe şoselele României, inclusiv prin pedepse foarte aspre care să aibă un rol preventiv profund inhibitor”.

 

„În fiecare an îşi pierd viaţa sau sunt rănite grav, în accidente produse de cei care conduc fără permis, băuţi sau drogaţi, aproximativ 500 de persoane. În Capitală, cel puţin, în luna iulie, au fost descoperiţi la volan mai mulţi şoferi drogaţi decât băuţi. Cu alte cuvinte, toţi cei care cred că pot conduce un autovehicul fără permis, băuţi sau drogaţi trebuie să ştie că vor merge direct la închisoare în situaţia în care vor produce un accident rutier soldat cu victime. O iniţiativă în memoria lui Ciprian, Ion, Gheorghe, Alexandru şi a celor 100 de persoane care au pierit pe şosele din data de 8 iunie 2021 (momentul votului de respingere din Camera Deputaţilor) şi până astăzi, din cauza unor ‘şoferi’ inconştienţi”,

a precizat Cazanciuc.

 

Senatorul social-democrat a mai menţionat că dedică această iniţiativă legislativă „memoriei Anastasiei, fetiţa care anul acesta, chiar de Ziua Copilului, la doar 4 ani, a fost spulberată de un şofer fără permis, într-o goană nebună prin localitate”.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...

 

 

Vine Moș Nicolae: ATENȚIE de unde cumpărați jucăriile copiilor
 Directorul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) sfătuiește părinții să fie atenți de unde achiziționează cadourile copiilor.
Mitropolitul Teofan vine la Botoșani, hram la Mănăstirea Popăuți și întâlnire la Darabani – PROGRAMUL săptămânii
Săptămâna aceasta, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc mai multe evenimente religioase.
Accident HORROR la ieșirea din Dumbrăveni: O persoană a murit, alte trei în stare critică – FOTO & VIDEO
Un cumplit accident a avut loc noaptea trecută la ieșirea din localitatea suceveană Dumbrăveni.
Cumpărături „gratis” la Suceava depistate de un agent de securitate
În prim plan, o botoșăneancă ce a părut inspirată pe moment.
Botoșănean ridicat de Poliție după ce a încercat „să facă rost de o geacă din piele” de la mall
S-a întâmplat sâmbătă, pe data de de 2 decembrie 2023.
Zmeu la el în sat, un botoșănean găsit totuși de polițiști
Unii botoșăneni trăiesc sentimentul că lor nu li se poate întâmpla.
Șofer de 21 de ani scos din mașină de Poliție pe Bulevardul Mihai Eminescu
Raziile de noaptea trecută au fost derulate atât în localuri publice cât și pe străzile orașului.
Poliția și luptătorii SAS au împânzit orașul noaptea trecută
În noaptea de 2 spre 3 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică cu sprijinul polițiștilor rutieri, a celor de la acțiuni speciale și a polițiștilor din cadrul subunităților de poliție au acționat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și pentru siguranța traficului rutier pe raza întregului județ.
Femeie depistată drogată și beată la volan, pe strada Grivița
O șoferiță din Botoșani a fost depistată sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.
Cod Galben de vânt la Botoșani, aveți grijă unde parcați
Până la ora 16:00, judeţul Botoșani se va afla sub o avertizare nowcasting de tip Cod Galben de intensificări ale vântului.
Incendii izbucnite la două case din Botoșani: AVERTISMENTUL pompierilor pentru evitarea acestor nenorociri
Două case din localitățile Victoria și Bucecea au fost afectate, în ultimele ore, din cauza unor incendii care au izbucnit în jurul coșurilor de fum.
Penitenciarul Botoșani caută să angajeze medic rezident – CONDIȚIILE
Unitatea de detenție organizează concurs pentru recrutarea unui medic specialist de medicină primară, generală sau de familie.
Andrei Patache, ultimul meci ca „principal” pe bancă: Discuții sunt, dl Iftime le va dezvălui
FC Botoșani a smuls un punct important pe teren propriu în remiza cu Rapid, 0-0.
Societatea care redă grandoarea clădirilor istorice din municipiu, răgaz cerut în Consiliul Local pentru Casa Silion
Deciziile de supraimpozitare a clădirilor sau terenurilor din municipiu care se află în stare avansată de degradare au ajuns în dezbatere în plenul municipal.Au fost crescute impozitele pentru mai multe edificii din oraș, printre care și Casa Silion.
Tânăra din Botoșani stabilită în Dubai: A terminat criminalistica dar lucrează în aviație – GALERIE FOTO
O româncă a ajuns să fie admirată peste hotare, datorită pasiunii și entuziasmului său pentru lumea aviatică.Roxana a povestit că deși ceea ce face ea este destul de dificil, niciodată nu s-a dat bătută deoarece pentru ea este un vis devenit realitate.
Iftime în presa națională: Nu cred că FC Botoșani în Liga 2 mai are viață
Contactat de jurnaliștii sportivi de la București, finanțatorul FC Botoșani a creionat un viitor sumbru pentru club.
Rapid n-a reușit să învingă FC Botoșani, Bergodi plin de nervi: Nu ai ce face cu un punct
Rapid București este printre puținele formații din SuperLiga care nu a reușit să învingă FC Botoșani.Ba chiar, pe final, a fost pe cale să piardă și singurul punct obținut.
Final incendiar pe stadion, gol anulat pentru Rapid, FC Botoșani a dus luptă surdă să marcheze – VIDEO
FC Botoșani obține un punct din acest meci.0 – 0 este scorul final în fața celor de la Rapid.
Botoșăneni care au călcat pedala, pietoni pentru trei luni
În ultimele 44 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ.
Un șofer a fost amendat cu 2.000 de lei de 1 Decembrie – CE au avut polițiștii cu el
La data de 1 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică cu sprijinul celor din cadrul subunităților au acționat pentru prevenirea combaterea faptelor ilegale în domeniul silvic.
Câte un an de închisoare pentru fiecare 0,1 la mie alcool în sânge ce deepășește 0,4 si în încjsoare SĂ MUNCEASCĂ pentru a-și plăti mânarea și cazarea.
30 noiembrie 2022, 09:43
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Este inadmisibil ce s-a întâmplat și cer scuze publice din partea organizatorilor, Instituția Prefectului și Garnizoana Militară”,Doina Federovici, președintele CJ Botoșani ...
answear.ro%20
inpuff.ro
Curs valutar
29 noiembrie 2023
EUR
Euro
4.9726 lei
USD
Dolarul SUA
4.5313 lei
CHF
Francul elveţian
5.1634 lei
GBP
Lira sterlină
5.7463 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.0662 lei
XAU
Gramul de aur
296.8710 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2543 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3150 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0003 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3338 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2047 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6669 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3.0 o C
Dorohoi
-3.0 o C
Bucecea
-2.4 o C
Darabani
-3.8 o C
Saveni
-2.9 o C
Ştefăneşti
0.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.